La ȋnceputul secolului XX, doi americani, Ernest Francisco Fenollosa și William Sturgis Bigelow, au influenţat viaţa artei grafice din Japonia, ȋmpărtășind conceptele estetico-comerciale vestice, unor creatori extrem de tradiţionaliști. În anul 1893, la expoziţia din Chicago (cunoscută și sub numele de Columbia), Japonia a participat pentru prima oară la categoriile de artă „Industrială”. Introducerea valorilor culturale occidentale a dus la o dihotomie culturală, între valorile tradiționale și încercările de a duplica și de a asimila o varietate de idei noi.

Un alt moment important ȋn nașterea graficii japoneze a fost Expoziția de la Viena din 1873 care a introdus categoriile de arte „fine” și „industriale” sau tehnice, diferențiind astfel arta și artizanatul. În consecință, au fost create cuvintele „bijutsu” și „geijustsu” pentru a transmite semnificațiile respective.

O analiză detaliată a istoriei designului japonez ar fi imposibilă fără învățăturile și publicațiile Gendai Shogyo Bijutsu Zenshu din perioada 1928-1930, concentrate pe toate tehnicile care au marcat această disciplină.

Publicațiile Gendai au fost prima încercare de a introduce normele de design ale lumii occidentale pentru comunicările vizuale japoneze, ceea ce face ca rolul lor să fie foarte important. Designul grafic a fost recunoscut pentru prima oară ca o disciplină separată la sfârșitul secolului al XIX-lea și în rubrica „dezain” (versiunea autohtona a „designului” englezesc). Acesta este cuvântul japonez folosit pentru a distinge arta grafică de zuan (design) și shogyo bijutsu (arte comerciale).

La fel ca în lumea occidentală, designerii japonezi au ȋnceput să facă diferenţe dintre arta vizuală, să-i spunem “pură” și design, numai după introducerea tehnologiei moderne de imprimare. 

Categoria „designerilor ” a apărut mai mult sau mai puțin în același timp, condusă de artiști inspirați de „artă pură” (junsei sau junsui geijutsu) care nu aveau nimic împotriva folosirii virtuozității lor în scopul comerțului și publicității. Mari desenatori, artiștii japonezi au creat o grafică cunoscută sub numele de ukiyo-e sau „poze ale lumii plutitoare”, reprezentând imagini, distribuite pe scară largă ȋn Japonia de zi cu zi și care evidențiază realizările sale culturale.

Temele folosite de designerii japonezi au fost adesea celebritățile și frumusețile cunoscute, peisajele de renume mondial, poveștile lor populare sau poveștile lor eroice.

Drumul spre posterul și arta grafică comercială modernă continuă și cu Tokugawa care a înființat Institutul pentru Studiul documentelor barbare (Banshoshirabesho) pentru a înțelege “dușmanul colonial” vestic, iar guvernul Meiji a avut un motiv politic și mai degrabă practic decât estetic în promovarea artelor – de a câștiga valută străină din export și de a plăti astfel costul imens al modernizării. Au reușit ȋnsă și să prezinte lumii o națiune culturală și „civilizată”.

Misiunea Iwakura Tomomi din 1871 a avut un impact imens asupra artelor din Japonia. Un grup de oficiali guvernamentali au călătorit ȋn SUA și Europa cu scopul de a schimba tratatele inechitabile și de a studia sistemele de administrare occidentale. Ei au revenit cu peste 500 de străini, mulţi dintre acești au predat ulterior la Universitatea din Tokyo, ajutȃnd la modernizare și implicit la occidentalizare.

Grafica comercială japoneză are cȃteva caracteristici particulare.

Cultura drăgălășeniei (kawaii) joacă un rol major în designul grafic japonez. Putem vedea acest lucru și în animațiile lor, emisiunile și reclamele TV, precum și pe toate brand-urile profesionale.

Designerii japonezi folosesc drăgălășenia și abordarea jucăușă pentru a-și “colora” viaţa și pentru a oferi un stil unic, personalizat, indiferent de ceea ce reprezintă. Astfel de desene sunt exact contrariile brand-urilor reci, elegante și sofisticate ale Vestului.

Un alt atu valoros este combinația unică folosită ȋn tipografia japoneză. Privind design-ul popular japonez, veți fi surprinși de cantitatea și densitatea informaţiilor oferite de fiecare piesă, aceastea făcȃnd diferenţa dintre stilul asiatic și tendinţa vestică spre minimalism.

Compoziţia posterului este distinctivă și foarte simbolică – animalele și plantele sunt toate reprezentate alegoric, liniile sunt ferme, stricte și executate caligrafic, iar culorile sunt luminoase și pozitive.

Sensibilitatea japoneză reiese din toate aranjamentele și figurile prezentate. Acest lucru explică vizual modul în care școala Kano a influențat formele artei de astăzi.

Cultura japoneză implică o mulțime de expresii indirecte și reflexe. A fi educat, în termeni japonezi, înseamnă adesea să înțelegi, să folosești acești termeni și sensurile lor metaforice, precum și să te exprimi folosind cât mai puține piese. Acest lucru îi ajută pe creatorii japonezi să furnizeze o mulțime de informații ȋn spaţiul posterului lor, fără a părea prea aglomerate.

Graficienii japonezi sunt, de asemenea, maeștrii „citirii între linii” sau a tradiției „manga”. Mesajul transmis este că ceea ce spun ei, nu este adesea ceea ce înseamnă ȋn realitate, iar tu ȋl poți înțelege doar din context.

Astfel de gândire a influențat ireversibil practicile de design grafic. 

Un fapt cultural notabil care face diferenţa este corelat de percepţia diferită a frumuseţii și mai ales a standardelor, multe din ele fiind impuse de parametri sociali….de exemplu un chenar negru nu va fi acceptat ȋn Japonia decȃt ȋn contextul transmiterii de condoleanţe.

Publicul ţintă este dominat de persoanele peste 50 de ani, Japonia fiind o ţară cu mulţi longevivi.

Ceea ce face piața japoneză atât de specifică și activă este achiziționarea frecventă de materiale tipărite (activitatea de tipărire vine pe locul al doilea în lume, chiar după SUA). Oamenii de acolo încă mai preferă să-și citească cărțile pe hârtie și să trimită felicitări tipărite.

Sursa: https://ennisbazaar.wordpress.com/

Copyright secured by Digiprove © 2018All Rights Reserved