After, as if in a Stendhal syndrome, upon seeing the painting „Las Meninas” by Velazquez in the Prado, the young Richard Serra gave up the idea of being a painter, embarking on a six-decade career in which he offered transcendence to raw matter, giving it spirit and poetry in gigantic sculptures.

The American Richard Serra, considered one of the most important sculptors of the last fifty years, died of pneumonia on March 26, 2024, in a small town in the state of New York. He was 85 years old.

The artist was born on November 2, 1938, in San Francisco, the second of three sons of Tony and Gladys (Fineberg) Serra. His father, an immigrant from the Spanish island of Mallorca, worked in a shipyard in San Francisco and his mother, originally from Odessa, was a lover of literature.

One of the most vivid memories was the visit of little 4-year-old Richard to the shipyard, where he took the images of the large heavy metal shapes from which the ships are made. „The inspiration I needed is contained in these memories, which have become a recurring dream,” he later said. Beginning at age 15, Richard regularly held summer jobs in Bay Area steel mills.

After studying literature, Mr. Serra was admitted with a scholarship to the art school at Yale, from where he received various scholarships for studies in Europe. His first personal exhibition, entitled „Live Animal Habitats”, took place at the „Galleria La Salita” in Rome in 1966.

The 60s caught the artist in an artistic frenzy in which he works on experiments with raw materials and forms: rubber, lead, latex, glass fibers, iron, neon lights. The first achievement of public impact was „Sprinkling”, made by throwing molten lead along the junction between the bricks. wall and a concrete floor. Other works were of thick sheets and pillar-like lead rolls resting on each other or on the walls, in various compositions; one took the form of an open cube, titled „House of Cards”. Then Richard Serra started working with laminated steel plates, experimenting, as he said, „tectonic potential, weight, compression, balance, mass and stasis”.

Deeply impressed by the Romanian sculptor Brâncuşi, Serra constantly raised the dimensions of his works, both in urban and natural landscapes, reshaping the public’s interactions with art, sometimes being a source of controversy, such as the one caused by the Leaning Arch in Manhattan in 1981.

In an interview, the artist believes that „the traditional sculpture on a pedestal either depicts a person, a place or an event, so there is always a fidelity to the theme of the representation. Once you take the work off the pedestal, it is in the same behavioral space as the viewer walking around it. Once this happens, time and space come into play, in terms of how you experience the sculpture in relation to the context and field or movement of the viewer. This is an enormous change, the only comparison that can be made in terms of the three-dimensional world, is probably with urbanism and architecture.” And he continued: „In sculpture, gravity is undeniable. The sculptural form must necessarily confront gravity. I’m interested in process and matter, construction, how to open up the field. The problem for me is to address within a circulation or movement of work that is outside of any representation, that is, to make the movement itself the subject that generates or constitutes the work. My development up to this point has been quite logical and sequential.”

In the book „Richard Serra: Forged Steel”, co-published by David Zwirner Books and Steidl in 2016, Richard Serra has an essay entitled „Weight”, in which he wrote about the value of weight, a more compelling topic for him than lightness. He has more to say „about balancing weight, dropping weight, adding weight, centering weight, adjusting weight, supporting weight” and goes on to discuss its placement, blocking, psychological effects, disorientation, imbalance, rotation, movement, directionality and form.

Landscape work preoccupied Serra throughout his life, with his sculptures of this type scattered across the globe and becoming increasingly monumental, as evidenced, for example, by 2014’s East-West/West-East, comprising four steel plates about 14 meters high. located on an area of 800 square meters in the Qatar desert.

For composer Philip Glass, Serra’s good friend, the ethos manifested itself in music that becomes trance-like, as if to transport listeners to another plane of reality. For Serra, it led to a fascination with the void and the ways in which the void can be experienced as substantial. After living in Japan and developing his love for Zen gardens, he told The Art Newspaper in 2011: „I first started building with the void, and the material just became the container for the vacuum.”

Maria Olivera wrote:

If anyone knows and deeply explores the possibilities of the poetics of space, which Gaston Bachelard talked about in 1957, it is definitely sculptors. They manage to fill the space with their work in such a way that the physical and mental relationship we live with the world takes on a different meaning and returns our consciousness (maybe expands it) about the dimensions of the human being and the universe. From Richard Serra we inherit an important body of work as an artistic manifesto about how sculpture can be a confrontation in our body-world relationship and a reason for sensory, conceptual and philosophical reflection on the creation of time and space. Shrouded in unsolved mysteries, as would happen with the fate of his work „Equal-Parallel: Guernica-Bengasi” (1986) – about which Juan Tallón wrote the novel Masterpiece – and also known for the controversies and lawsuits unleashed by Tilted Arc (1981 ), Serra is perhaps the clearest example of the renewal of American abstract sculptural art.

Among the many awards the artist received during his lifetime are the Praemium Imperiale in Tokyo, the Chevalier de l’Ordre national de la Légion d’honneur in France, and the Getty Museum’s J. Paul Getty Medal. His works are in the collections of numerous institutions around the world, from the Museum of Modern Art, New York, to the Center Pompidou, Paris, to the Guggenheim Bilbao. Numerous cities also claim his public sculptures, including Chicago, Berlin, Paris, Tokyo and Reykjavík.

Sources: Museum of Modern Art New York; New York Times; Wikipedia: Phong Bui/The Brooklyn Rail; David Zwirner Gallery NY; ARTFORUM.

Richard Serra, artistul subtilităţii de mare tonaj ne-a părăsit în martie 2024

După ce ca într-un sindrom Stendhal, la vederea picturii „Las Meninas” de Velazquez din Prado, tânărul Richard Serra a renunţat la idea de a fi pictor, el  pornind pe calea unei cariere de şase decenii în care a oferit transcendenţă materiei brute, oferindu-i spirit şi poezie în sculpturi giganteşti.

Americanul Richard Serra, considerat unul dintre cei mai importanți sculptori ai ultimilor cincizeci de ani,  a murit de pneumonie, în ziua de 26 martie  2024, într-un orăşel în statul New York. Avea 85 de ani.

Artistul s-a născut pe 2 noiembrie 1938, în San Francisco, al doilea dintre cei trei fii ai lui Tony și Gladys (Fineberg) Serra. Tatăl său din insula spaniolă Mallorca, a lucrat pe un șantier naval din San Francisco iar mama sa, originară din Odessa era o pasionată de literatură.

Una din cele mai vii amintiri a fost vizita micuţului Richard de 4 ani la şantierul naval, de unde a preluat imaginile marilor forme de metal greu din care se fac vapoarele. “Inspiraţia de care aveam nevoie este conținută în aceste amintiri, care au devenit un vis recurent”, a spus el mai târziu. Începând cu vârsta de 15 ani, Richard avea în mod regulat locuri de muncă de vară în fabricile de oțel din Bay Area.

După studii de literature, domnul Serra a fost admis cu o bursa la şcoala de artă de la Yale, de unde a primit diferite buse pentru studii în Europa. Prima sa expoziție personală, intitulată „Live Animal Habitats”, a avut loc la “Galleria La Salita” din Roma în 1966.

Anii ’60 l-au prins pe artist într-o frenezie artistică în care lucrează la experimente cu materiale si forme brute: cauciuc, plumb, latex, fibre de sticlă, fier, neoane. Prima realizare de impact public a fost „Stropiri”, realizată prin aruncarea plumbului topit de-a lungul joncțiunii dintre cărămizi, perete și o podea de beton. Alte lucrări au fost din foi groase și role de plumb asemănătoare stâlpilor care se sprijineau una pe cealaltă sau pe  pereţi, în diferite compoziţii; una a luat forma unui cub deschis, intitulat „House of Cards”. Apoi Richard Serra a început să lucreze cu plăci de oţel laminate, experimentând, cum spunea el, “ potențialul  tectonic, greutatea, compresia, echilibrul, masa şi staza”.

Impresionat profund de sculptorul roman Brâncuşi, Serra, a ridicat constant dimensiunile lucrărilor sale, atât în peisajele urbane, cât și în cele naturale,  remodelând interacțiunile publicului cu arta, uneori, fiind o sursă de controverse, cum ar fi cea cauzată de Arcul înclinat din Manhattan, în 1981.

Într-un interviu, artistul consideră că “sculptura tradițională pe un piedestal, fie înfățișează o persoană, un loc sau un eveniment, așa că există întotdeauna o fidelitate față de tema reprezentării. Odată ce luați lucrarea de pe piedestal, aceasta se află în același spațiu comportamental ca și privitorul care se plimbă în jurul ei. Odată ce se întâmplă acest lucru, timpul și spațiul intră în joc, în ceea ce privește modul în care experimentezi sculptura în relație cu contextul și câmpul sau mișcarea spectatorului. Aceasta este o schimbare enormă, singura comparație care poate fi făcută în ceea ce privește lumea tridimensională, este probabil cu urbanismul și arhitectura”. Şi el a continuat: “ În sculptură gravitația este de netăgăduit. Forma sculpturală trebuie să se confrunte în mod necesar cu gravitația. Sunt interesat de proces și materie, de construcție, de modul de deschidere a domeniului. Problema pentru mine este să mă adresez în cadrul unei circulații sau mișcări de lucru care este în afara oricărei reprezentări,  adică a face din mişcarea însăşi subiectul care generează sau constituie opera. Dezvoltarea mea a fost până în acest moment destul de logică și secvențială”.

În cartea “Richard Serra: Forged Steel”, copublicată de David Zwirner Books și Steidl în 2016, Richard Serra are un eseu intitulat „Greutate”, în care el a scris despre valoarea greutății, un subiect mai convingător pentru decât uşurinţa. El are mai multe de spus „despre echilibrarea greutății, scăderea greutății, adăugarea greutății, concentrarea greutății, reglarea greutății, sprijinirea greutății” și continuă să analizeze plasarea acesteia, blocarea, efectele psihologice, dezorientarea, dezechilibrul, rotația, mișcarea, direcționalitatea și forma.

Lucrările peisagistice l-au preocupat pe Serra toată viața, sculpturile sale de acest tip fiind împrăștiate pe tot globul și devenind din ce în ce mai monumentale, așa cum s-a dovedit, de exemplu,  Est-Vest/Vest-Est din 2014, cuprinzând patru plăci de oțel înalte de aproximativ 14 metri amplasate pe o suprafaţă de 800 metri pătraţi din deșertul Qatar.

Pentru compozitorul Philip Glass, prieten bun cu Serra, etosul s-a manifestat într-o muzică care devine transă, de parcă ar vrea să-i aducă pe ascultători într-un alt plan al realității. Pentru Serra, a condus la o fascinație pentru vid și la felurile în care golul poate fi experimentat ca substanțial. După ce a trăit în Japonia și și-a dezvoltat dragostea pentru grădinile Zen, el a declarat pentru The Art Newspaper în 2011: „Am început mai întâi să construiesc cu golul, iar materialul a devenit doar containerul pentru vid”.

Maria Olivera a scris:

Dacă cineva cunoaște și explorează profund posibilitățile poeticii spațiului, despre care vorbea Gaston Bachelard în 1957, cert este vorba de sculptori. Ei reușesc să umple spațiul cu munca lor în așa fel încât relația fizică și mentală pe care o trăim cu lumea, capătă un alt sens și ne întoarce conștiința (poate o extinde) despre dimensiunile ființei umane și ale universului. De la Richard Serra moștenim un corp important de lucrări ca un manifest artistic despre modul în care sculptura poate fi o confruntare în relația noastră trup-lume și un motiv de reflecție senzorială, conceptuală și filosofică asupra creării timpului și spațiului. Învăluit în mistere nerezolvate, așa cum s-ar întâmpla cu soarta operei sale “Equal-Parallel: Guernica-Bengasi” (1986) – despre care Juan Tallón a scris romanul Masterpiece – și cunoscut și pentru controversele și procesele dezlănțuite de Tilted Arc (1981), Serra  este probabil cel mai clar exemplu de reînnoire a artei sculpturale abstracte americane.

Printre numeroasele premii pe care artistul le-a primit în timpul vieții sale se numără Praemium Imperiale din Tokyo, Chevalier de l’Ordre national de la Légion d’honneur din Franța și medalia J. Paul Getty a Muzeului Getty. Lucrările sale se află în colecțiile numeroaselor instituții din întreaga lume, de la Muzeul de Artă Modernă, New York, la Centrul Pompidou, Paris, la Guggenheim Bilbao. De asemenea, numeroase orașe revendică sculpturile sale publice, printre care Chicago, Berlin, Paris, Tokyo și Reykjavík.