De mai bine de zece ani o cunosc personal pe doamna Gülten Abdula Nazare, cărturarul valoros și omul politic deosebit pe care l-a dat Galațiul multietnic, un „monument viu” al culturii și spiritualității turcești, dar și românești, la Dunărea de Jos, simbol aparte al prieteniei româno turcești din ultimele decenii, „diplomat cultural” de o aleasă noblețe. Este un exemplu a ceea ce s-ar putea intitula cazul orientalității „românești”… contemporane, cu specificul său levantin și balcanic, și, dincolo de orice exagerări, un tezaur al lumii turcice.

Gülten Abdula Nazare, președintele Fililalei Galați a Uniunii Democrate Turce din România, este gălățeancă trup și suflet (născută la 31 martie 1946 în orașul port de la Dunăre, oraș născut și ajuns la o valoare aparte geo-strategică tocmai prin acțiunile turcilor otomani care au văduvit Moldova medievală de cele două porturi ale sale la 1484, Chilia și Cetatea Albă), Nazare prin căsătorie, Halil, cu numele de domnișoară, are de fapt un prenume unic în lume, deoarece la naștere cei de la starea civilă i-au caligrafiat numele „Ghiulte”, „Gülten” însemnând „Trandafiria”, sau, mai exact, după „gül” – trandafir, și „ten” – „față”, „Chip de trandafir”, extrapolându-se ca în povești putându-se spune că este Trandafirul de Aur al celor 1001 de nopți din spațiul dintre Moldova de Sud și Dobrogea, până la Istanbul ori Ankara.

După cum declară aproape întotdeauna la întâlnirile cu publicul, dar și, de pildă, într-un recent interviu realizat de către profesorul Vasile Leonte în revista „Școala gălățeană” (nr.327/ 2025, pp.3-4), Gülten Abdula Nazare subliniază că „în fiecare clipă” s-a simțit „un copil cu două mame. Dacă mă întrebați care este mama naturală, „ de sânge”, voi răspunde că este Turcia, cu tot neamul turcic, iar mama „de lapte” este… România. Una mi-a dat sângele pe care-l port în venele mele, ca pe un talisman, cealaltă m-a strâns la pieptul ei, m-a alăptat, m-a hrănit, mi-a dat apă și mi-a dat forța să respir. Le iubesc și le îmbrățișez la fel!”

Din bogata sa activitate cărturărească (dar și ca președinte al Centrului de Cercetare, Dezvoltare, Educație și Cultură Turcă „Dunărea de Jos”) amintim aici doar „producția” editorială, atât ca traducător (în limba turcă sau în limba română), cât și ca cercetător și autor de articole de popularizare: „Apa în cultura turcă și a popoarelor de origine turcă”, un studiu esențial despre rolul apei în mitologia, credințele și ritualurile turcice, simbolizând purificarea, viața și dimensiunea sacră a existenței, „Pământul, muntele, peșterile și pietrele în cultura popoarelor de origine turcă”, analiză fascinantă a simbolismului pământului și al elementelor naturale în mitologia și spiritualitatea popoarelor turcice, explorând legende, mituri și ritualuri ancestrale, „Corifeii culturii anatoliene – Yunus Emre, Hacı Bektaș Veli, Ahi Evran”, lucrare de referință care surprinde contribuția și moștenirea unor      figuri emblematice ale culturii anatoliene, evidențiind impactul lor asupra spiritualității turce, „Bir Asırın Ardından Büyük  Taarruz” – Esintiler ve Değerlemeler”, abordare istorică profundă asupra Marii Ofensive (Büyük Taarruz), punând în lumină rezonanța acestui moment definitoriu în conștiința poporului turc, „Ete Kemiğe Büründüm, Yunus Diye Göründüm”, un omagiu vibrant adus poetului mistic Yunus Emre, o personalitate esențială a sufismului turc și a literaturii anatoliene, „Yunus Emre Gönüller Sultanı – Değerlemelerde”, reflecții și analize asupra operei și învățăturilor lui   Yunus Emre, ilustrând influența sa durabilă asupra spiritualității turce, „Süleyman Çelebive Mevlîd-i Şerif” – Süleyman Çelebi’nin Vefatının  600. Yıl Dönümü Anısına”, lucrare dedicată lui Süleyman Çelebi, autorul celebrului „Mevlîd-i       Şerif”, un text fundamental al tradiției religioase turce, și cea mai nouă, deja cu ecouri în lumea științifică, „Tarih Penceresinden Galați İskelesive Yerli Türklerin Hatıraları”, incursiune     istorică valoroasă în trecutul portului Galați și al comunității turce locale, reconstituind memoria și identitatea culturală a turcilor din această zonă, despre care autoarea spunea că era mai mult decât necesară, aducând o contribuție inedită la istoria orașului Galați, punând accentul pe perioada pe care a numit-o „otomană”, referindu-se la anii în care turcii erau într-un număr important în oraș, adică înainte de anul 1821. Se va vedea „cât de important este Galațiul în documentele otomane, din punct de vedere strategic, politic, economic. Ca o curiozitate, Galațiul era considerat de către otomani ca parte a Dobrogei, deși, evident, a fost al Moldovei… Vreau să subliniez în lucrarea mea că pentru perioada secolelor XVI-XVIII, orașului Galați nu i se acordă atenția cuvenită!”, în întreaga istorie românească, cu toții marii săi istorici.

Nici nu se putea altfel din partea unei mari iubitoare a Galațiului, orașul de la care a primit, dar și căruia i-a dăruit atât de multe!

A mai tradus în limba turcă romanul „Papucii lui Mahmud”, capodopera lui Gala Galaction, ajunsă în Turcia la a patra ediție, a mai publicat o lucrare antologie dedicată lui Mustafa Kemal Atatürk, o mică carte de bucate tradiționale turcești pentru postul Ramadan, o altă antologie de cântece religioase turcești, o povestire adaptată pentru copii dedicată Nevruzului, sărbătoririi echinocțiului de primăvară ș.a.

Întrebată, în cadrul aceluiași interviu, cu eleganță, despre viitorul Filialei Uniunii Democrate Turce, Gülten Abdula Nazare a răspuns:

La această întrebare, îmi e greu să răspund. Comunitatea noastră este îmbătrânită, iar tinerii, în bună parte, sunt în căutare de lucru, alții sunt interesați de satisfacțiile materiale imediate. Nu-i condamn. Sunt tineri, vor să-i facă un viitor. Tot ce-am făcut eu, de-a lungul timpului, a fost sub formă de voluntariat. Din păcate, începând de la Isaccea, Măcin, până la Brăila și Galați, numărul turcilor este în scădere. Doar cei stabiliți după anul 1990 vor putea umple locul. Oricum s-ar întâmpla, nu-mi pierd speranța. Cineva trebuie să continue, e păcat să se risipească ceea ce am adunat.

Personal, (mai ales după ce am descoperit că am strămoși aparținând acestei etnii, printr-o străbunică al cărei nume de domnișoară era Halibei, fără al doilea „l”, firesc, din „Halilbey”!), de-a lungul acestui deceniu și mai bine, am fost martor sau participant la multe dintre evenimentele inițiate sau nu de către domnia sa, desfășurate sub egida unor instituții prestigioase (precum Universitatea Dunărea de Jos Galați, Biblioteci Județene, Muzee prestigioase, precum muzeele de istorie „Paul Păltănea” ori „Carol I”, purtând girul Ambasadelor sau Consulatelor, a unor organizații comerciale sau culturale prestigioase precum Institutul Cultural Yunus Emre ș.a.), colaborând la editarea unor cărți ale domniei sale, la lansările acestora, atât în Galați, cât și la Brăila, Tulcea, Constanța, Babadag, Istanbul (volumul bilingv „Poet chemând derviș”, tradus în limba turcă de Emin Emel, fiind lansat la Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din fosta capitală a turcilor), fiind invitat la diverse simpozioane, conferințe, festivaluri, la unele, cele organizate la Galați, ajutând după posibilități, atât ca editor, scriitor, jurnalist, discipol întru ale turcologiei, doctorand cu  tema de cercetare „O istorie a reprezentărilor orientalistice ale comunităților turcă și tătară în literatura română”.

Domnia sa, doamna Gülten Abdula Nazare, a fost și este un adevărat model de seriozitate, de dăruire, de sacrificiu pentru binele comunității, pentru buna înțelegere între etnii, conviețuirea lor în armonie, implicându-se și în activități cu caracter umanitar, în unele cazuri nefericite ale unor cataclisme naturale sau în cazuri sociale, când câte un membru al comunității avea nevoie de ajutor, iar în ultimul timp, când a fost necesar, în stabilirea unor relații cu studenții musulmani din diferite țări care învață la Universitatea Dunărea de Jos Galați.

Oarecum în rezumat, de multe ori s-a vorbit, pe drept cuvânt, despre domnia sa ca un „ambasador cultural” — o persoană care reprezintă și promovează cultura, limba, istoria și identitatea turcă în România, dar, în egală măsură, promovând cultura română în Turcia, unde este deosebit de apreciată. Activitatea sa și-a propus nu doar să păstreze moștenirea comunităților turcești (și turcice) din România, ci și să încurajeze dialogul intercultural: să facă cunoscute folclorul, miturile și tradițiile turcești publicului românesc (și viceversa) și să promoveze respectul și înțelegerea reciprocă. Se observă aceasta în ultimii ani prin emisiunile de televiziune pe care le realizează la Express Tv Galați.

Prin intermediul Filialei Uniunii Democrate Turce din România și inițiativelor sale cultural-educaționale (prelegeri, traduceri, cărți, evenimente culturale), a contribuit la vizibilitatea și conservarea unei culturi minoritare într-o societate românească multiculturală — asigurându-se că amintirile, tradițiile, istoria nu se pierd.

Gülten Abdula Nazare este o personalitate importantă care face legătura între cultura românească și cea turcă (sau, în sens larg, turcică) — din punct de vedere istoric, social și literar — în România. Este semnificativ să amintim și că între 1998–2005 a fost președinta comisiei de „Cultură, Culte și Mass-Media” în cadrul Consiliul pentru Minorități Naționale din România, reprezentând comunitatea turcă la nivel național.

Prin decenii de muncă ca profesoară, scriitoare, traducătoare, istoric și lider comunitar, ea a contribuit la documentarea, conservarea și răspândirea moștenirii turcești în România, în special în Galați. Scrierile, traducerile și activitățile sale culturale o fac un punct de referință pentru înțelegerea modului în care identitatea minorităților, memoria și dialogul intercultural pot fi promovate în Europa de Est.

Adi G. Secară