Just as life desperately clings to survival, art constantly pursues human society. Many voices lament a certain decay of the contemporary cultural quality, including the visual arts, but the vigorous talents fighting for existence and helped by the power of information can be noticed relatively easily.

The answer is simple, a text from The Walker Gallery tells us: contemporary art is art made today by living artists. As such, it reflects the complex issues that shape our diverse, global and rapidly changing world. Through their work, many contemporary artists explore personal or cultural identity, offer critiques of social and institutional structures, or even attempt to redefine art itself. In the process, they often raise difficult or thought-provoking questions without providing simple answers. Curiosity, an open mind and a commitment to dialogue and debate are the best tools with which to approach a work of contemporary art.

The searches of those interested in art bring to the surface a quantitatively impressive production that describes the passion for experiment, social engagement, the democratization of dialogue, the interest in discovering identity and major meanings.

Norbert Elias observes (in the Society of Individuals) that contemporary man is much more outwardly inclined than inwardly, compared to what happened in previous centuries. This process of externalization has intensified in recent decades everywhere in the world… The problem that is taking shape, however, increasingly threatening on the horizon, is that the diminution of interiority takes place in parallel with that of reflexivity. Reflexivity, in which an Anthony Giddens saw a characteristic of the modern age, tends to dilute. The information offer, as well as the communication offer, are of a diversity that is disconcerting and, more seriously, disorienting. And, for a lot of people, they stand out more and more as aggressions against reflexivity itself (Andrei Bodiu).

Contemporary artists deftly avoid Thanatos, preferring Eros, galloping on the path of Don Quixote, the laboratories of creation (with an intense tendency to transgressive) turn to new techniques and media, mixed, digital or with artificial intelligence, which they consider an easy means in to achieve their goals. Fragmentation or post-modern irony can camouflage lack of talent or kitsch. Sometimes the question arises: Is being excessive the only way to be new? And here is a permanent fight against a lack of legitimacy!

And paraphrasing Albert Camus, we could say that in man’s attachment to art and creation there is something stronger than all the evils in the world.

2 July 2023

Aşa cum viaţa se agaţă cu disperare de supravieţuire şi arta urmăreşte permanent societatea umană. Multe voci deplâng  o anumită decădere a calităţii culturale contemporane, inclusiv a artelor vizuale dar talentele viguroase luptă pentru existenţă şi ajutate de puterea informaţiei pot fi remarcate relativ uşor.

Răspunsul este simplu, ne spune un text The Walker Gallery: arta contemporană este artă făcută astăzi de artiști în viață. Ca atare, reflectă problemele complexe care modelează lumea noastră diversă, globală și în schimbare rapidă. Prin munca lor, mulți artiști contemporani explorează identitatea personală sau culturală, oferă critici asupra structurilor sociale și instituționale sau chiar încearcă să redefinească arta însăși. În acest proces, ei ridică adesea întrebări dificile sau care provoacă gânduri, fără a oferi răspunsuri simple. Curiozitatea, o minte deschisă și angajamentul față de dialog și dezbatere sunt cele mai bune instrumente cu care să abordezi o operă de artă contemporană.

Căutările celor interesaţi de arta aduc la suprafaţă o producţie impresionantă cantitativ, din care se desprinde pasiunea pentru experiment, angrenarea socială, democratizarea dialogului, interesul pentru descoperirea identităţii şi a sensurilor majore.

Norbert Elias observa (în Societatea indivizilor) că omul contemporan este mult mai înclinat spre exterior decât spre interior, în comparaţie cu ceea ce se întâmpla în secolele anterioare. Procesul acesta de exteriorizare s-a intensificat în ultimele decenii peste tot în lume…Problema care se configurează, însă, tot mai ameninţător la orizont, este aceea că diminuarea interiorităţii are loc în paralel cu aceea a reflexivităţii. Reflexivitatea, în care un Anthony Giddens vedea o caracteristică a epocii moderne, tinde să se dilueze. Oferta informaţională, ca şi aceea comunicaţională sunt de o diversitate care deconcertează şi, mai grav, dezorientează. Şi, pentru o multime de oameni, ele se profilează tot mai mult ca agresiuni împotriva reflexivităţii (Andrei Bodiu).

Artiştii contemporani ocolesc cu abilitate Thanatosul, preferând Erosul, galopând pe drumul lui  Don Quixote, laboratoarele creaţiei (cu o intensă tendinţă la transgresiv) apelează la tehnici şi medii noi, mixte, digitale sau cu inteligenţă artificială, pe care o consideră un mijloc facil în a-şi atinge scopurile. Fragmentarea sau ironia post-modernă poate camufla lipsa talentului sau kitsch-ul. Uneori apare întrebarea: A fi excesiv, e singura putinţă de a fi nou? Şi iată o luptă permanent împotriva unui deficit de legitimitate!

Şi parafrazându-l pe Albert Camus, am putea spune că în atașamentul omului față de artă şi creaţie există ceva mai puternic decât toate relele din lume.

2 Iulie 2023

©Sud-Est Forum2023

Copyright secured by Digiprove © 2023All Rights Reserved