(Santa) Madonna (nu) este cu noi!
Un text dramatic de Elise Wilk, pus în scenă la Teatrul din Buzunar Galaţi, cu premiera pe 20 septembrie 2022.
Atunci când maşina de spălat devine instrument psihanalitic al familiei post-comuniste aruncată brusc în consumerism. Speranţe şi visuri în camera oglinzilor deşarte, fum, spectacolul arătându-ne sensul “inteligenţei răului” cum comenta Baudrillard, în care care subiectul este sedus (în sensul latin de a conduce mai departe) de obiect, rezultând teorii în care căutarea excesivă și inutilă duce aproape inevitabil la un fel de amăgire. Viaţa actuală conturează o stare simulată sau o hiperrealitate, marea presiune a modernităţii în loc să dea coerenţă, ne oferă mai multă nesiguranţă și instabilitate, acumulând teamă. Realitatea, în acest sens, spune Baudrillard, „se stinge”. Suferinţa pseudo-comică a familiei îi plasează sateliţi rătăcind pe o orbită zdrobită referenţial de o viteză socială luxuriantă şi de neînţeles.
Membrii trupei au fost actorii Isabela Oancea, Valentin Terente, Elena Ariadna Șeulean/Bianca Totolici, în regia lui George Constantinescu. Producător Teatrul din Buzunar Galați .
La spectacol a fost prezent scriitorul, poetul, jurnalistul Adi G. Secară care ne oferă o cronică superdinamică stilistic, în stil postmodern care din nou îl defineşte ca pe un avid, atent şi alert critic teatral.
Fotografiile din album sunt din timpul spectacolului dar şi din întâlnirile cu spectatorii şi oamenii de cultură interesaţi de activitatea Teatrului din Buzunar Galaţi.
A dramatic text by Elise Wilk, staged at the Teatrul din Buzunar Galati, premiering on September 20, 2022.
When the washing machine becomes a psychoanalytic tool of the post-communist family suddenly thrown into consumerism. Hopes and dreams in the room of vain mirrors, smoke, the show showing us the meaning of the „intelligence of evil” as commented by Baudrillard, in which the subject is seduced (in the Latin sense of leading on) by the object, resulting in theories in which the excessive and useless search it almost inevitably leads to some kind of delusion. Current life outlines a simulated state or a hyperreality, the great pressure of modernity instead of giving coherence, gives us more insecurity and instability, accumulating fear. Reality, in this sense, says Baudrillard, „goes out.” The family’s pseudo-comic suffering places them as wandering satellites in an orbit referentially crushed by a luxuriant and incomprehensible social speed.
The band members were the actors Isabela Oancea, Valentin Terente, Elena Ariadna Șeulean/Bianca Totolici, directed by George Constantinescu. Producer Teatrul din Buzunar Galati.
The writer, poet, journalist Adi G. Secară was present at the show, who offers us a stylistically superdynamic chronicle, in a postmodern style that once again defines him as an avid, attentive and alert theatrical critic.
The photos in the album are from the performance but also from the meetings with the spectators and people of culture interested in the activity of the Buzunar Galaţi Theater.
(Santa) Madonna (nu) este cu noi!
Cronica spectacolului „Durata medie de viață a mașinilor de spălat”, din 20 septembrie 2022, de Elise Wilk, la Teatrul din Buzunar, Galați
O familie perfectă într-un show perfect, cum este fiecare dintre noi: perfect! Așa ceva veți cunoaște, în primul rând un domn prezentabil, onorabil, sclav al cultului pop al Madonnei (suntem așa, prin 2009, aproximativ fix, ca în alt Caragiale, când nu scrisorile se mai pierd, ci telefoanele mobile și telecomenzile la televizoare, dar în primul rând mașinile de spălat, își pierd viețile, iar Ion Luca este acum Elise Wilk, talentata autoare de teatru, care se arată aici interesată de viața de… familie oarecum tradițională întru… disfuncționalitate, care are ce are cu sataniștii și yoghinii!, mai degrabă o familie obișnuită, aproape… perfectă, sic!), tată oarecum nu prea talentat (deh, Madonna!), care „nu prea știe să facă nimic” (de altfel, este șomer cam de vreo 2 ani!), conform sugestiilor repetate ale Mamei, sclavă a televiziunilor și a reclamelor (pe care le știe pe de rost plină de o sacră candoare de gospodină, care mai are și job, întreținând trântorul, pe care-l știe de vreo 30 de ani), dar și dependentă de teleshopping, Doamna mai crezând și în Religia Sudoriei (din punct de vedere al proletcultismului asemănându-se cu doamna din „Sunt o babă comunistă!”), la tată și mamă adăugându-se una bucată fiică, ca la 25 de anișori, pe care… Rațiunea nu pare să-i arate, și ea sclavă a iubirii pentru un vecin care o știa din leagăn, altfel familist și el convins, care se mai gândește din când în când să-și mai părăsească nevasta pentru vecina de la etajul de mai sus!
Familia ca familia (vai, uitam tocmai alt membru al familiei, Mașina de spălat duchampiană, o stricată, bună pentru orice scenograf s-o agațe în prim plan, ca pe pisoarul celebru!), dar spectacolul este o lecție, din multe puncte de vedere: pentru curajul de a lăsa textul aproape în întregime (pentru un show de tip studio, aproape două ore sunt riscante, dar acestea au trecut ca… într-o reuniune de familie în care membrii nu s-au mai văzut de mult și, oricum, se… iubesc sau măcar țin, cât de cât, unul la altul!), pentru viziunea regizorală, George Constantinescu (deja o legendă a teatrului independent românesc) mizând pe faptul că orice familie este suverană la ea în apartament, chiar dacă are o singură baie, sic, indiferent „de ce spun vecinii”, regizorul dovedind că „naturalismul” sau „realismul”, jucat dinamic, concret, fără absurdități ori fantasme doar de dragul absurdului și Fandaxării, pot/poate fi cât se poate de cool (”like a virgin”, ca să ne ducem cu apropouri și către coloana sonoră a montării!!! Evident, Madonnaaaa!!!), scenografia, oarecum minimalistă, sugerând multe apropo de un existențialism tratat/injectat cu un inevitabil umor și o delicată, totuși, satiră: nu prea sunt apropouri la politici mai mult sau mai puțin toxice! Credințele în magie soft sau hard sunt surse de comic, încă, o pădure magică sau o bufniță chinezească aducătoare de noroc fiind mai mult decât necesare, ca și un delfin albastru de pluș!
Frigider este și el, probabil, în gospodărie, loc bun de depozitat și niște muște (aici aspiratorul folosit de Fată pierde șansa de a da o lovitură mortală… mașinii de spălat!) pentru viitoare schimbări în viața culinară, după lăcuste, greieri ș.a.m.d.
Dacă v-ați dat seama sau nu, Mama este interpretată de Isabela Oancea (Doamna… Gicu), aproape… papal (nu degeaba, foarte recent Premiul „Cea mai bună actriță” pentru rolul Mama a fost acordat Isabelei Oancea în cadrul Festivalului de Teatru Comic 7 B la Buzău, septembrie 2022!!!), Fiica a fost Elena Ariadna Șeulean (în altă variantă, este interpretată de Bianca Totolici), care a creionat excelent o tânără (quasi)naivă, punctând decisiv (monolog, monolog! Biiis!!!) când își declară dragostea pentru „misteriosul” vecin, dar și independența față de… mamă, că tatăl, Gicu, da, v-ați prins, era cu Madonna (când va avea concert la București va pleca din „orașul de căcat”, cu convingerea că o va convinge, pe Madonna, repet, da, știu, este greu de crezut, să devină marea lui/ ei, sic, dragoste) și tatăl (tocmai am reînceput să vorbesc despre el din mai sus paranteza!) este… însuși, pardon, invers, Valentin Terente, savuros (nu pentru că are degetele atinse de parizer!), o frumoasă surpriză, numai din priviri fiind de ajuns să-și arate bogăția sufletească înăbușită de tirania… papală, dorința de bunătate și de o calitate a visărilor neglijată (dar nu de producătorii de reclame comerciale, auziți des în montare, deși este vorba de publicitate tv!) de administratorii vieților noastre cele de toate zilele! Iar când se dezlănțuie, nu este vorba doar de… băutură (doar cu o sticlă de bere… MaDonna, sau, dacă vreți, cu mai multe, fiind singura madonnă cu care va întreține o întrevedere gură la gură!), Valentin Terente ne aduce aminte de Jeff Bridges din „Marele Lebowski”, lipsind doar bermudele, „interpretate” însă cum trebuie de niște pantaloni de trening!
Bref, un spectacol încă de actualitate (se mai uită destui pe la televiziuni!) sau o mică lecție de istorie (alt punct de vedere!) relativ contemporană, o invitație în… mașina de spălat, ca să fim învârtiți așa cum trebuie, adică să ne oglindim în fierătania strălucitoare a destinelor deloc… strălucitoare, să ne amețim cu iluzii, mda, like a virgin, să ne înghețăm în albume de familie (se aud și primele acorduri la frozen!) și să ne aducem aminte că fericirea are și ea durata ei medie… de viață!
Dintr-un anumit punct de vedere, da, piesa este despre un anumit fel de nefericire, din eternul oraș-orășel-cartier unde nu prea se întâmplă nimic, dar negustorii de fier vechi… tot caută… mașini de călcat, de spălat, diverse alte tipuri… pentru că mai bine nu se poate!
Deh, teatru imersiv… aproape, la mai toți, pavlovian, vorbind, trezindu-se instinctul de a pune mâna pe telecomandă (cine o stăpânește, este El comandante în casă!), ba pentru a lăsa să se audă un cântec în întregime, ba o știre… despre Madonna și Guy Ritchie, căsnicia lor, cu sau fără mașini de spălat, sau divorțul lor!
Guy și-ar fi permis să regizeze altfel: ar fi oferit o sumă consistentă (el își permite!) pentru câștigătorul final al telecomenzii, dintre spectatori! Doar și televizoarele se împușcă, nu-i așa?
**
Elise Wilk (n. 1981 Braşov) este dramaturg, jurnalist și traducător de teatru.
Adi G. Secară
Posted by