Prietenia, curajul și generozitatea povestite copiilor de toate vârstele
Prietenia, curajul și generozitatea povestite copiilor de toate vârstele
O recenzie de Violeta Stanciu
„Poveștile somnifere” ale lui Vlad Stroescu, ilustrate extraordinar de frumos de Andreea Dobreci, te seduc de la prima vedere. E greu să hotărăști ce să faci mai întâi: să admiri ilustrațiile sau să parcurgi textul? În mod categoric, chiar și pentru adulți, este o carte care trebuie parcursă de mai multe ori pentru a te bucura pe deplin de ea. În orice caz, nu te înduri să faci însemnări sau sublinieri pe ea, căci îți impune un soi de respect. O atingi cu grijă, o răsfoiești cu atenție, o privești ca pe o bijuterie.
Conținutul poveștilor este pe cât de interesant, pe atât de potrivit pentru a le vorbi copiilor despre prietenie, timp („Ionică deja nu se mai mira de felul ciudat în care estimau uriașii timpul și viteza.”), curaj, generozitate, voință, creativitate („nu știu de oamenii mari cred că imaginația e un fel de minciună”) și natură.
Fluffy, pisoiul alb și pufos, îl învață pe domnul Chițăilă lecția prieteniei, a generozității și a curajului. Micșunica, personajul poveștii „Împăratul-Croitor”, nu este doar curajoasă, ci și inteligentă; ea le redă tuturor plaja și oceanul, libertatea, cu alte cuvinte. Piticul o ajută pe bătrâna din cartier să călătorească fără a se deplasa, pentru că el are puteri magice. Alina înțelege puterea imaginației, iar Luminița pe cea a bunătății și generozității.
Autorul își aduce personajele în lumea contemporană, căreia îi dezvăluie farmecul aparte, neștiut și nebănuit de oamenii obișnuiți. Mulți dintre noi au un copac lângă bloc, dar prea puțini reușesc să vadă personajul care prinde viață datorită imaginației fetiței: „A fost odată, nu foarte demult, un copac în spatele unui bloc. Mai precis, era un frasin, însă nimeni nu știa asta. Puțini oameni știu felul copacilor. Locuitorii blocului îi spuneau doar «copacul ăla» și nu-l iubeau deloc. Cu excepția Alinei.” Acest „fel” al copacilor este tocmai esența pe care inocența copilului poate să o înțeleagă.
Cititorul sau, după caz, ascultătorul se simte însuși personaj pentru că împarte spațiul imaginar cu prietenii din carte: „Uneori, făpturile din poveste ies din carte și locuiesc pentru o vreme în orașul meu sau al tău, unde își câștigă traiul și plătesc impozite ca orice cetățean obișnuit.” Mai mult de atât, personajele din povești diferite se întâlnesc între ele, așa cum dai, din întâmplare, peste un coleg în drum spre școală.
Întâmplările au loc în vecinătate, în locuri recognoscibile pentru orice copil: „aproape de cămară”, „în spatele unui bloc”, „pe strada învecinată”, iar în privința timpului, posibilitatea ca imaginarul să ia locul realului este sugerată de formula „A fost odată, este sau va fi”. Uneori, acțiunea s-a petrecut demult, „odată”, însă alteori pare să fi fost mai zilele trecute: „nu foarte demult”.
Naratorul însuși recunoaște că a luat parte la unele dintre întâmplări, ca să le dea credibilitate: „nu mai zic decât că am fost și eu acolo […]. Eu am plecat mai repede, să vă spun vouă povestea”. Atunci când simte că pierde controlul, iar firul acțiunii riscă să fie preluat de micile ascultătoare, nu ezită să ia atitudine: „Dar să nu-l întrerupem pe povestitor.”
Personajele negative sunt destul de vag conturate (lucru foarte reconfortant în vremurile noastre), rămân mai degrabă la nivelul de idei sau de concepte în unele povestiri (un regim absurd, boala). Situația în sine este cea care impune apariția unui erou. Li se insuflă astfel copiilor ideea că pot fi chiar ei eroi pentru alți oameni din viața lor. Se mută accentul de la personajul ingrat, care nu poate fi schimbat, la situație care poate fi descâlcită.
Starea de bine este dată de ideea că povestea devine parte a vieții reale: „Și, uite așa, totul s-a terminat cu bine, cum se întâmplă numai în povești. Iar poveștile nu mint niciodată.”
Fetele pot deveni din nou personaje în multe alte povești, în serile următoare, iar tatăl, ca un bun povestitor ce este, promite că va spune „cu următoarea ocazie” aventuri uimitoare.
Înțelegem acum și titlul: lumea din jur e bine, deoarece copiii sau bunii lor prieteni au făcut peste zi lucruri grozave, de care sunt mulțumiți. Povestea despre acest bine este cel mai sigur somnifer pentru cei care o ascultă (sau o citesc), pentru povestitor, pentru oricine are înțelepciunea de a-și scrie și rescrie povestea.
©Violeta Stanciu&Sud-Est Forum 2022
Coperta: Morten Lasskogen
Posted by