GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Mirea Show: a fi sau a nu fi… lalea sau fund (de lemn)

 

În condițiile pandemiei și ale… scenei, inevitabil și improvizată (în cât se poate de generosul spațiu al terasei „Bordeaux”), dar potrivindu-se con-textului („acțiunea” se desfășoară în… „Stage Pub”), „Domnișorul”, spectacolul scris, regizat și jucat de un magnific Dan Mirea (nu-l mai văzusem jucând!), vi se va părea ca o îmbinare de stand-up comedy și teatru „clasic”, în care inter-acționarea cu publicul va fi la maxim, atât cât se poate, da, în aceleași „condițiuni”!

Cu trimitere către „Colateral, Oedip” de Mihai Ignat (într-o discuție de după), cu elemente auto-biografice asumate, „Domnișorul” ar fi „prima și ultima încercare” dramaturgică a lui Dan Mirea (singura idee nefericită a serii: publicul va mai dori piese semnate de D. Mirea!), un „8 ½” fellinian în care mintea românului de pe urmă stă la Danemarca prințului fericit sau hamletizând (cu guma mestecată pe vârf de deget în loc de craniu), la mici sirene cu coada grasă, la filosofi precum Kierkegaard care pot crede că în orice femeie este ceva putred, la un Jim Morrison (nu știu dacă a avut strămoși danezi) care, freudian, își va visa mama cât se poate de erotic…

Criza existențial-erotică a lui Inocențiu (nume super-inspirat) are loc la 49 de ani, nu ca la fellinianul de 42 și jumătate, este „pusă în scenă” de așteptarea unei enigmatice femei (cei doi își dau întâlnire pe facebook la o Animal Party Halloween care ar trebui să fie la „Stage Pub”, și el o așteaptă, o așteaptă, monologând sau vorbind aproape… strictul necesar cu chelnerul interpretat cât trebuie de subtil de Andrei Moțăntău, savuros, quasi-angellic, concluzia putând fi că la început a fost… gălușca cu prune, cu multă scorțișoară, fără zahăr, interpretând și ea aici rolul vreunei madlene sau a vreunui gombot bănățeano-ardelean, trei găluște cu prune fiind comandate ca desert metafizic la ceea ce ar fi trebuit să fie „o mare crăpelniță” erotică, porcesc de erotică, deoarece condiția pusă de femeie pentru rendez-vous era ca Romeo și Julieta, pardon, Hamlet și Ofelia, pardon, Manole-Inocențiu și Ana, să se mascheze, caragialește-orwellian, în… porci, de unde câteva elemente de recuzită cu o simbolică aparte, asupra cărora nu are rost să insistăm, apropo de satira dezlănțuită (la adresa kitsch-ului care ne mănâncă sufletele aproape diavolește, după cum a observat și un Milan Kundera), continuând ideatica din „Noi doi și un peron”, altă recentă premieră regizată (care va să zică gândită) de Dan Mirea!

Toate trimiterile acestea către tot ce este sau nu putred în Danemarca se datorează chiar obsesiei personajului pentru o știre apărută într-un ziar, conform căreia o daneză a adoptat trei porci sau… a luat trei porci ca animale de companie, cu hăinuțe cu tot!

A fi sau a nu fi… porc, cu toată sinceritatea, este întrebarea care se naște în chinuri deloc gratuite, sugerarea căderii într-o lume care se zbate sau doar este între Sublim și Abject fiind poate centrul de greutate al unei piese cameleonice, care poate purta, într-o lume a măștilor puse peste măști, masca satirizării relațiilor dintre bărbați și femei, o lume care este damnată să fie trăită sub amenințarea mistică a două expresii de auzit: „Sufletul este cel mai important!” și „N-o să te mai iubească nimeni…”, „dacă”, „dacă”, „dacă”… Nici măcar Dumnezeu!

Personajul, la urma urmelor, are o oarecare… mulțumire, dar parcă nu și o fericire, și pentru că lumea este, totuși, atât de mică! Pardon, Viața! Și că oamenii sunt cam vopsiți, de la nu știu ce om de stat până la Marilyn Monroe, ca să nu ne aducem aminte și de Monica Lewinsky, ambele „vedete” fiind menționate în piesă, poate ca o sugestie a continuei decăderi a omenirii, între visele erotice ale celor doi președinți fiind, nu-i așa, ceva diferențe…

Cert este că show-ul (scriitură, să ne aducem aminte că Wajdi Mouawad considera undeva că „totul este scriitură”, montare, interpretare) nu este deloc numai „comedie” ( „totul” poate fi și… etichetare), ci mai mult decât comedie sau comedie și un pic mai mult, un răspuns complex la întrebarea pe care „domnișorul” „i-o pune” (Nu vă gândiți la prostii! Nu e nicio prostie în piesa asta care are o tristețe pascalbruckneriană ce poate avea legătură cu deja noua veche dezordine amoroasă a omenirii!) chelnerului care poate fi travestit în… timpul liber: „Merită să crezi în iubire și femei?” Extrapolând: „Merită să crezi?”

Disperarea de a avea o certitudine, axiologică, axiologic-est-etică, poate este una dintre trăsăturile unei generații de creatori, de artiști… Tragedia adevărată se născuse din provocarea zeilor care erau, printre altele, invidioși pe fericirea oamenilor; tragedia de acum vine, probabil, din faptul că zeii nu mai pot fi provocați: Dogma este atotputernică, sunt prea mulți… muritori care îți vor răspunde la întrebarea (deloc inocentă, dar vag nostalgică, a personajului Inocențiu). „Am greșit cu ceva în viața asta?”

La unii autori, există sau sete sau foame de sacru, de sacralitatea… certitudinii! La Dan Mirea, cel din acest „Domnișor” joacă… teatru și această Sete, și această Foame! Epoca nu mai poate avea un Domn, un Erou, nici măcar un anti-erou! Doar un… Domnișor! Care s-ar putea întoarce, totuși, la Shakespeare, la adevăratul Hamlet, eterna profundă Danemarcă (omenire), la inocența bomboanelor din copilărie (pe care toți le-am lua, precum personajul), la visele despre femeia perfectă sau bărbatul perfect, la rugăciunea Tatălui nostru, cum se și întâmplă, mai mult sau mai puțin!

Aproape în altă ordine de idei, personajul lui Dan Mirea este un profet care nu a auzit și nu a înțeles de ce au existat profeți! Este un profet al unei lumi care nu poate avea profeți, dar își poate provoca furia (de a fi aproape) de a înțelege aceasta, tragi-comedia acestei stări de fapt! Absurdul deja fiind… teatralizat, nihilismul asemenea, teatrul exterminator la fel (cu tot adevărul despre farsele imaginare, via Răzvan Petrescu), Teatrul pare să strige după ceva nou, care poate să nu fie deloc nou, mirean sau nu, tocmai de aceea (parcă) s-ar vrea noi texte semnate Dan Mirea!

Triada menționată, scriitură-montare-interpretare, în seara de 25 octombrie, la Galați, a fost/va fi de neuitat! Mărimea curului, piciorul mai lung sau mai scurt, Victor sau Victoria, chiar nu au contat, vorba vine! Stafidele omului-teatru Total Dan Mirea, „stafidele” amintirilor sale (de Paris-er), mânia sa cât tot cozonacul unei sărbători, iscusința de a provoca spectatorii de a fi teatrali fără a juca teatru (prea mult), câte și mai câte, în doar o oră și un pic, ne-au arătat, din nou, oglinda magică furată dintr-un basm: mai știe oare cineva azi să se oglindească ori să întrebe:

Oglindă, oglinjoară… cine are șoriciul cel mai gros din țară?

a.g.secară

 

 

Fotografii de Adrian Mociulschi

Coperta Cornel Gingăraşu

 


„Domnișorul” – comedie
Organizat de Teatrul din Buzunar Galaţi, Restaurant Bordeaux şi Teatrul Muzical ”Sapte”

Cu Dan Mirea și Andrei Moțăntău
Regie: Dan Mirea


 

A note from the editor

Frowning humor or how plum dumplings treat alienation : “The Bachelor without bravado”

 Dan Mirea saves our condition and injects a portion of humor into a body sick of the tragedy of reality.

On Sunday evening, October 25, 2020, Dan Mirea (director and performer) and his colleague, the actor Andrei Moțăntău, showed what a real comedy show means, being invited to Galati by the Galați Pocket Theater (“Sapte” Musical Theater) , in collaboration with Bordeaux Restaurant.

The text ” Bachelor without bravado ” is a tragi-comedy, which has as a pretext a “blind-date” in a restaurant, of a virgin man of almost 50 years (Dan Mirea). The long wait, sprinkled with the spicy dialogue with the waiter (Andrei Moțăntău), plunges into an analysis reminiscent of an extroverted Woody Allen and angry as a true Balkan. What causes his anger? The anxious misunderstanding of the world we live in, the feminine mystery and waiting for the order of plum dumplings that are obviously late.

 Playwright-director-actor Dan Mirea grafts the rather crude humor with Hamletian remarks, because in the end “it’s something rotten in Denmark”.

The interpretation was very connected, the rhythm of the action and ideas excellently dosed, with a counterpoint of directorial mastery, with which Dan Mirea accustomed us from the previous shows.

The show kept the hall under pressure, the play being catalyzed in Brechtian style by creating a feeling of amazement and curiosity- “Verfremdungseffekt” coming from the technique of direct addressing to the hall, contrasting light, interrupted actions and intelligent dynamics.

I had difficulty translating the title of the play. In Romanian “Domnisorul ‘means a young man but is also used with a negative connotation of a man without virility, full of shyness. Looking for the feminine equivalent of the English term” damsel “, I found a very interesting discussion about this idea.

  The proposals of this  form were: bachelor, young unmarried man, bachelor, spinster, damsels-errant, lad, wight, including a creative proposal, donsel ….

 

© Sud-Est Forum 2020

Posted by on octombrie 27, 2020. Filed under COTIDIAN,DIVERTISMENT,EVENIMENT,HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry