Este cam greu sã-i ȋncadrezi arta lui Ştefan Daniel Lãzãrescu (vechea boalã a criticului) ȋntr-un curent sau tipar. Aşa cum este greu sã-l ȋncadrezi pe el ca om, ȋntr-un tipar facil, personalitate contradictorie grea-uşoarã, gravã dar cu mult umor.

Nu este un extrovertit dar nici foarte ȋnchis ȋn el. O figurã seninã, cu veşnica sa şapcã tip “Fidel Castro”, seninãtate ȋn ochi, dar ȋn acelaşi timp atenţie la ce se ȋntâmplã ȋn lume; cãci lumea ȋntreagã este lumea sa, pe care o sintetizeazã şi o amalgameazã prin linii complexe, volume şi graficã, un mesaj ca un ADN ce defineşte stãrile nelineare post-moderniste.

Ştefan trece uşor de la minimalim la un baroc prolix şi halucinant-tandru, mergând pe o cale a visãrii lucide şi ludice. A lui este analiza subconstientului domestic, contemporan, al omului de lângã el, vecinul care ȋi cere o ţigarã, iubirea celor de la etajul 1, plecarea spre vacanţã sau dimineaţa duminicalã a primei cafele.

Lucrãrile spaţiale ale lui Ştefan Daniel Lãzãrescu apar ca o combinaţie graficã-sculptura-instalaţie, contrazicând conceptul emis de Rosalind Kraus despre absenţa ontologicã şi suma excluderilor proprii câmpului extins al sculpturii contemporane .

Privind complexitatea compoziţionalã şi dinamica liniei, m-am gândit la Basquiat, la nervul sãu dar e clar cã pretextul este altul la Ştefan, ȋntr-o lume a iubirii şi zâmbetului, nu rebeliunii artistului american. Rãmân comune densitatea şi intensitatea, oarecum, tehnica stil “art brut”, ca sã vinã incisiv spre constienţa privitorului.

Vrãjitorul modern continuã sã creadã (sau sã se facã) cã, acţionând asupra pãrului şi bucãţelelor de unghii ale unei persoane, acţioneazã prin solidaritate chiar asupra ei. Aparenţa, şi ea, este parte dintr-o fiinţã; deci o angajeazã.

Lucrarea lui nu se explicã, se mãrgineşte sã fie şi sã arate ce este; nouã ne revine s-o simţim datoritã virtuţilor sale de contagiune. Potrivit lui Paul Valery, propria substanţã se transformã ȋntr-un obiect ce “poate atrage atenţia altora”.

Maurice Barres a spus cã nu ne intereseazã cu adevãrat decât ceea ce ȋntr-un fel sau altul e legat e destinul nostru….ecoul artei lui Ştefan Lãzãrescu este “noi” şi ȋn noi, este calea evidenţelor senzoriale şi nu separã (cum spunea Plotin) forma de materie.

Date biografice

Ştefan Daniel Lãzãrescu (nãscut ȋn 06.10.1969), buzoian, artist vizual, cu studii la Universitatea de Arte Frumoase Timişora.

Ştefan este şi curator, conceptul sãu se numeşte „ARTA PRINTRE BLOCURI”, şi este deschis tuturor formelor de exprimare și experiențelor artistice.

El ne declarã:

Prin organizarea acestui eveniment ne propunem să atragem publicul către programele expoziționale, stimularea interesului pentru zona artelor plastice, creșterea gradului de acces la sensul și mesajul lucrărilor de artă contemporană și de convingere a colecționarilor către achiziția lucrărilor de artă contemporană.

Participãri internaţionale şi premii

2008: Direction Award for Culture, Cults and National Cultural Heritage Bucharest, Art Biennial „Ion Andreescu”

2001-2002: Governmental scholarship „Prince Monyo Mihailescu Herescu” USA, Florida, Palm Beach

1999: stock performance West University, Faculty of Fine Arts

1998: Sculpture Festival, Hunedoara

*********************

Ştefan Daniel Lãzãrescu , a post-modernist with tender dreams

It is a bit difficult to frame the art of Ştefan Daniel Lãzãrescu (the old illness of the critic) in a current or pattern. As it is difficult to know him as a man and also in an easy artistic pattern.

He is not an extrovert, but not a very close person. A serene figure, with the eternal „Fidel Castro” type hat, serenity in the eyes but at the same time attention to what is happening in the world; Because the whole world is his world, which he synthesizes through several lines…. or more lines and forms.

Ştefan goes from minimal to a baroque prolix and hallucinatory-tender, walking on a path of  lucid and playful dreams. His is the analysis of the domestic, contemporary subconscious, of the man next to him, the neighbor who asks for a cigarette, the love of the first floor, the departure for vacation or the Sunday morning of the first coffee.

Ştefan Daniel Lãzãrescu’s spatial works appear as a graphic-sculpture-installation combination, contradicting the concept emitted by Rosalind Kraus about the ontological absence and the sum of the exclusions … the path is the reverse.

Looking at the compositional complexity and dynamics of the line, I thought about Basquiat, his nerve but it is clear that the pretext is another one for Stefan, in a world of love and smile, not the rebellion of the American artist. There remains the density and intensity, somewhat, the technique „art brut”, to come incisively to the consciousness of the viewer.

The modern wizard continues to believe (or make himself secret) that, by acting on a person’s hair and nails, they act in solidarity on themselves. Appearance, too, is part of a being; so he hires her.

His works are not explained: he is bound to be and to show what he is; we feel it again because of its contagion virtues. According to Paul Valery, his own substance is transformed into an object that „can attract the attention of others”.

© Sud-Est Forum 2020

Copyright secured by Digiprove © 2020All Rights Reserved