GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Homeric

 

Poate mai mult ca niciodată în ultimul timp, un roman, în acest caz „Homeric” de Doina Ruşti, ne aduce aminte că la început a fost Povestea (Cuvântul), la început a fost Iubirea, Povestea este Iubire, chiar şi de sine (răspunzând comandamentului „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”)…

Rezultă o combinaţie aproape feerică ( de la Gorgan la codrii Cotrocenilor, „populaţi de fiinţe fantastice care cresc în ierburi floarea divinaţiei, sângele-dracului, deschizătoare de porţi spre lumea de dincolo.”) de Boris Vian şi Mateiu Caragiale, pardon, de spumă a poveştilor şi de crailâc literar, nu de Curtea Veche, ci de „Bucureşti de dinainte de Bucureşti” (vezi pagina 27), unde crăiesele, pardon, domniţele se supun voinţei Şeherezadei de început de secol XXI care ne aminteşte că până în urmă cu aproximativ 200 de ani Ţările Române erau, magic, poate la fel de mult ca Turcia, continuatoare şi ea unui Bizanţ fabulos, şi el, la rândul lui, continuator al miraculosului Ilion, de unde au pornit cam toate poveştile lumii (existând, desigur, şi excepţii!)…

Mai Tot (de la Pan citire!), multe-multe stau sub semnul Poveştii!

Dacă o să citim de la dreapta la stânga, cu asta se începe:

Ziceam că nu există iubire nemuritoare? M-am înşelat. Toate iubirile care trăiesc într-o minte de om sunt eterne. Cine iubeşte îşi lasă povestea acelor oameni care ştiu s-o dea mai departe. (p.331)

De la stânga la dreapta, sunt trei părţi din patru care au ca titluri „povestea” care, totuşi, în calitate de „cuvânt”, apare tot de patru ori: „povestea lor”, a personajelor, „povestea din spatele poveştii” şi „povestea mea”, a naratorului…

Este drept că nu se începe cu „A fost odată ca niciodată…”

Pe site-ul editurii, brusc, se trece la:

O pădure cu stafii și ierburi vrăjite. O ființă stranie. O întîmplare neobișnuită. În afara timpului, în afara istoriei. În miezul cald al poveștii.

Cînd din Pădurea Cotroceni răbufnesc aburii parfumați ai altei lumi, ceva teribil și străvechi pătrunde în casele bucureștenilor. Prin Gorgani, începe să bîntuie o stafie, iar oamenii dispar, unul cîte unul, printre dispăruți numărîndu-se și o celebră ghicitoare, de care se leagă existențele multora. În nopțile întunecate o trăsură roșie străbate străzile, scormonind fricile ancestrale ale orașului. Iar, așa cum se întîmplă în vremuri fragile, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc nebunește.

Paul Cernat, care scrie şi pe coperta IV-a, consideră că este „Un răsfăț al simțurilor și un desfrîu al fabulosului într-o carte a pasiunilor damnate și a farmecelor fatale.”

Scriitoarea însăşi deconspiră:

Romanul pornește de la o aspirație erotică, de la acel timp, de fapt, cînd nu știi încă ce-ți dorești, în schimb știi cu certitudine că vrei să ai, să strîngi, cu un fel de lăcomie jenantă, aripioarele atît de fragile ale altei ființe, pe care nici măcar n-o cunoști. De aici pînă la teritoriul mistic, în care trăiesc monștrii, zînele și spiridușii nu mai este decît un pas. Iar Homeric este povestea acestui pas.

Un pas, în anul în care se împlinesc 50 de ani de la primul pas pe Lună al omului, un pas potrivit pentru a ne bucura din nou de un alt fel de manuscris  mai mult decât fanariot, se va face din nou la Galaţi, în ziua de vineri, 18 octombrie 2019, când, începând cu orele 18.00, Doina Ruști își va lansa cel mai nou volum, „Homeric” alături de Pompilia Chifu și Doru Căstăian.

Doina Ruşti, o scriitoare care ştie să scoată, ca să parafrazăm, la lumină acele lucruri care, deşi sunt în minţile tuturor, nu se află la vedere. O scriitoare din „altă parte a lumii, din altă viaţă, iar puterea ei nu venea din frumuseţea care te opreşte în loc, ci din ceva nevăzut şi contagios, apărut pe parcurs, după ce făceai greşeala să stai de vorbă cu ea, căci, pe măsură ce-i ascultai cuvintele, intrai odată cu ele într-un balon de săpun, fără putinţa de-a mai ieşi de acolo.” (p.5)

Este vorba despre un personaj din „Homeric”, „greşeala” ar fi să te apuci de citit…

Într-un interviu recent publicat în „Evenimentul zilei”, realizat de Saiu Florian (13 octombrie 2019), mai aflăm din tainele „Homericului”:

Povestea o aveam demult, dar anii trecuți mă obseda ideea de-a scrie un roman despre metafizica dorințelor. Iar într-o zi, una dintre acelea în care îți tremură sufletul fără motiv, am dat de-o filă albă, care cânta. Cu toate că de multă vreme n-am mai scris de mână, am lăsat câteva sute de cuvinte pe-acea hârtie. Și, cumva, unele au alunecat în ritmul muzicii, rămânându-mi în fața ochilor numai silueta unei femei care murea de dorul unui bărbat.

– Și pentru că tot veni vorba despre dragoste, nu mă pot abține să nu te întreb: ce-i iubirea, Doina Ruști? Ce mai e iubirea?

– O aspirație isterică și megalomană, pe care unii știu s-o administreze mai bine decât alții. Și este și firesc să fie așa, pentru că dragostea vine din aceeași zonă trepidantă a tuturor dorințelor. Se înrudește cu cele mai înalte aspirații, dar și cu măruntul egoism de a avea ciocolata vecinului. Și pentru că patimile nu țin cont de nimic, în urma lor se declanșează războaie, rămân vise și se schimbă lumea ori lumile lovite accidental.”

Deocamdată, doar atât despre o nouă patimă… literară!

„Homeric” de Doina Ruşti!!!

a.g.secară

 

Posted by on octombrie 15, 2019. Filed under CULTURAL,EVENIMENT,HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry