În Anul omagial Brâncuși, un film cu un „Sărut” de-al său…

Este vorba de „Fotolii de orchestră”, de văzut acum pe Netflix (sau pe o rețea de streaming, dacă vreți), pe piața engleză fiind „Orchestra Seats”, iar în Canada și Statele Unite ca „Avenue Montaigne”. Un film șarmant, într-un Paris idilic, în urmă cu vreo douăzeci de ani, (nu ca în cel tulburat de Toamna aceasta a Mâniei și a Furiei) în care câteva povești ale unor oameni, mai complicați sau mai puțin… artiști, se intersectează timp de câteva zile: în centru este o tânără chelneriță venită din provincie, Jessica, interpretată de  Cécile de France, trés șic, ea cam întâlnindu-se cu toate celelalte personaje principale în jurul celebrului Théâtre des Champs-Élysées din, evident, Paris. Un om de afaceri bogat își lichidează colecția de artă modernă la casa de licitații Drouot, printre lucrări fiind și simbolicul (pentru acest film) „Sărut” al lui Brancusi, pronunțat așa de dulce-croissant în franceză, o actriță populară de telenovelă care repetă un rol pentru un vodevil aproximativ, dar visând să o întruchipeze pe Simone de Beauvoir într-un film regizat de un american (Sydney Pollack în rolul acestuia), un pianist talentat care se simte sufocat de convențiile „sistemului muzicii clasice”, visând și el să interpreteze doar pentru cei care nu știu sau nu înțeleg muzica clasică, trăind și o criză conjugală aproximativă, iar portăreasa instituției, teatrului în ansamblul său, se pregătește de pensionare și de petrecerea prilejuită de eveniment. Toate evenimentele ar trebui să aibă loc în aceeași seară, la aproximativ același ore: o licitație, un concert, o premieră la teatru, petrecerea de adio. Scenariul este scris de mamă și fiu (Danièle Thompson și Christopher Thompson), ultimul jucând și în film, ca fiul celui care-și vinde colecția de artă, dar ajungând să păstreze tocmai „Sărutul” lui Brâncuși! Regia este a mamei, simpatică familie franco-americană!, filmul câștigând și câteva premii interesante, fiind nominalizat la multe categorii, fiind și pe lista scurtă a Oscarurilor din 2007, pelicula fiind lansată în 2006. Cam așa: Cécile de France, cea mai bună actriță în rol principal la Festival de Cabourg, dar și Premiul Raimu pentru cel mai bun film de comedie și același rol principal, un premiu César pentru cel mai bun rol secundar feminin – Valérie Lemercier, cea care visează la Simone de Beauvoir.

Foarte pe scurt, este o comedie foarte reușită, fără stridențe, fără amestec politic, tata spunând că seamănă cu comediile lui Woody Allen, pe care eu nu le-am văzut în semn de protest pentru prostiile pe care le-a făcut „ciocănitoarea” Woody în viața privată. Sau, tot după tata, ar semăna și cu comediile lui Sydney Pollack, (neuitatul sau uitatul „Tootsie”, din 1982, și el nominalizat, cu Dustin Hoffman și Geena Davis fenomenali) care, da, apare în film ca actor, ca și într-un film de Woody Allen, cu care se pare că a fost apropiat, Pollack având mari succese comerciale și critice, fiind câștigător de Oscar cu drame de anvergură precum „Out of Africa”, „Și caii se împușcă, nu-i așa?” (doar nominalizat) sau thrillere politice ca „Three Days of the Condor”!

Un film pentru cei care sunt nostalgici după Paris și spiritul/ spiritele neo-galice, filmările având loc între 30 martie și 27 mai 2005, la Théâtre des Champs-Élysées, celebrul bar Entracte și studiourile Boulogne-Billancourt, unele scene fiind filmate și pe Avenue Montaigne (casa de licitații Drouot) și la hotelul Plaza Athénée (arondismentul 8 din Paris).

În altă ordine de idei sau aproape, este un film și de dragoste, nu numai între amanți sau/și soți ci și de… familie, poate cea mai emoționantă legătură fiind cea dintre nepoata Jessica și bunica acesteia, interpretată de Suzanne Flon (foto), acestei actrițe fiindu-i dedicat filmul, deoarece ea a pășit în lumea stelelor imediat după filmări, personajului făcându-i-se cadou o ultimă noapte la un hotel din Paris, în amintirea tinereților sale furtunoase!

Sarah M.-C. Secară: Film Review „Orchestra Seats”

In this year, dedicated to Brâncuși, a film featuring one of his „Kisses”…

The film in question is „Orchestra Seats” (Fotolii de orchestră)—available now on Netflix (or another streaming platform)—released as „Orchestra Seats” in the English-speaking market, and as „Avenue Montaigne” in Canada and the United States. It is a charming film, set in an idyllic Paris some twenty years ago—a far cry from the city currently troubled by this autumn of rage and fury—in which the lives of several individuals—some more complex than others, and some artists—intersect over the course of a few days. At the center of it all is Jessica, a young waitress who has arrived from the provinces (played by a „très chic” Cécile de France); she crosses paths with all the other main characters in the vicinity of the famous Théâtre des Champs-Élysées—in Paris, naturally. A wealthy businessman is liquidating his modern art collection at the Drouot auction house—a collection that includes Brâncuși’s „The Kiss” (a piece with symbolic significance for this film). Meanwhile, a popular soap opera actress—who is rehearsing for a rather mediocre vaudeville-style play—dreams of portraying Simone de Beauvoir in a film directed by an American (played by Sydney Pollack). Elsewhere, a talented pianist, feeling stifled by the conventions of the „classical music establishment,” dreams of performing exclusively for audiences unfamiliar with or unversed in classical music, all while navigating a messy marital crisis. At the same time, the caretaker of the theater—the building that houses these various worlds—is preparing for her retirement and the farewell party in her honor. All these events unfold on the same evening, roughly at the same time: an auction, a concert, a theatrical premiere, and a farewell party. The screenplay was written by a mother-son duo (Danièle Thompson and Christopher Thompson); the latter also appears in the film as the son of the man selling his art collection—and, in a twist, he ends up keeping Brâncuși’s „The Kiss” for himself! The film was directed by the mother—part of a charming Franco-American family!—and went on to win several notable awards. It received numerous nominations and even made the 2007 Oscar shortlist (the film itself was released in 2006). To give you an idea: Cécile de France won the award for Best Actress at the Cabourg Film Festival, and the film also took home the Raimu Prize for Best Comedy (with Cécile de France again recognized for her lead role). Additionally, Valérie Lemercier—who plays a character that dreams of Simone de Beauvoir—won a César Award for Best Supporting Actress.

In short, it is a highly successful comedy—free of jarring notes and devoid of political undertones. My father remarked that it resembles the comedies of Woody Allen—films I have personally boycotted due to the foolish, reprehensible behavior of „Woody the Woodpecker” in his private life. Alternatively, as my father also suggested, it bears a resemblance to the comedies of Sydney Pollack—such as the unforgettable (or perhaps forgotten) „Tootsie” (1982), which earned several nominations and featured phenomenal performances by Dustin Hoffman and Geena Davis. Pollack himself even appears in this film as an actor—much like he did in Woody Allen’s works, with whom he was apparently close. Pollack enjoyed immense commercial and critical success, winning an Oscar for sweeping dramas like „Out of Africa”, earning a nomination for „They Shoot Horses, Don’t They?”, and directing political thrillers such as (Three Days of the Condor)!

This is a film for those who feel nostalgic for Paris and its quintessential „Gallic” spirit. Filming took place between March 30 and May 27, 2005, at the Théâtre des Champs-Élysées, the famous „Entracte” bar, and the Boulogne-Billancourt studios; additional scenes were shot on Avenue Montaigne (at the Drouot auction house) and at the Hôtel Plaza Athénée (in Paris’s 8th arrondissement). On another note—or perhaps not entirely unrelated—this is also a film about love: not just between lovers and/or spouses, but also within a family. Perhaps the most moving bond is the one between the granddaughter, Jessica, and her grandmother—played by Suzanne Flon (pictured). The film is dedicated to this actress, who passed away shortly after production wrapped; in the story, her character is gifted one final night at a Paris hotel, as a tribute to her own tempestuous youth.

©Sarah Secară&Sud-Est Forum 2026

Ilustratie: BIC Prompt: “La Vie Parisienne magazine cover 1905”