This year marks the 146th anniversary of the birth of the one who in the Parisian crucible of the beginning of the century asserted himself as the most famous sculptor of the modern artistic movement, an avant-garde who redefined the notion of form and sculptural symbol. Accompanying an extensive photo album of art but especially of Brâncuşi as a man, I prepared an interview that humiliated, before 1957, the year of his death, facing his scrutinizing eyes, we would have placed on a round wooden table in the studio his Parisian. It is unknown at this time what he will do after leaving the post, as Brâncuşi himself said.

Questions for Constantin Brâncuşi on March 16, 2022:

– How did you feel leaving your native village as a child, the peace of that place called Hobiţa, between hills and forests, far from civilization, a place that the French call „la campagne profonde”, an area that the writer Geo Bogza evoked stating „He was born in Hobiţa, in 1876 and will never die again”? The first leap between rural simplicity and the city, a strong thought and an unstoppable impetus for a future career as an artist.

– Did you think well when you revolted against those who had to pay for the ordered bust of Davila and who were squirming with the nose of the statue, leaving defiantly and without money to Paris, over 2000 kilometers on foot, across Europe? Proud of the superlative, the man who does not reach out to beg, the artist who has faced a whole world.

– How Rodin looked at you when in 1907, you refused to be his assistant, turning his back on someone considered a genius, choosing your freedom as a free peasant in a constant struggle with destiny and public recognition. Brâncuşi then uttered his famous words: „nothing grows in the shade of tall trees.” And then began one of the major transformations of sculpture, Rodin’s scholarly realistic forms, contrasting the internal, minimalist metaphysics of matter and substance.

– About the substance, what sensations do you have when you come in contact with the cold sensuality (of metal) or the warm sensuality (of wood), a touch that makes the hand be penetrated by cosmic imagination, a world of paradoxical purity?, between Eros and pure thought. A purity that Brâncuşi said was „solved complexity.”

– Cultural contact with primitive African art, masks and magical totems from that ancient culture … an inner clash with your soul as an Orthodox Christian educated in European-style academic circles? Or an epiphany related to the search for a spiritual charge of explosive power behind the sculptural stillness?

– Were you proud when the Parisian artists (who are now in the dictionaries of art history) made a common front, in 1920, to repress you at the Salon des Indépendants, after your piece was considered „phallic”? Brâncuși’s play was a satire „, Petre Pandrea commented on the incident in Brâncuși. Memories and exegesis”. According to Brâncuși, he took Princess X to his senses and descended the steps in the cheers and boos of the irascible crowd, like a Caesar in triumph in Rome. He hadn’t thought of doing anything obscene or phallic.

– We arrive at the moment Brâncuşi versus USA. Did you smile when the Romanian peasant defeated one of the largest modern empires with obtuse legislation? Finally, the child Constantine was happy because in the games of life he defeated a Goliath and at the same time was victorious in his artistic faith. „When the boxes were opened at the American customs, the border officers came across some objects in strange shapes, made of wood, metal and marble. But one particular work drew their attention: an elongated, sharp object, made of yellowish bronze, about a meter and a half long. „The bird in space,” a work of art, he said. Customs officers did not see any trace of the bird, so they charged her as such, $ 235, and included her in the category Kitchen utensils and medical equipment. Under American law, works of art could enter the United States without customs duties, but for an object to be classified as a „sculpture,” it had to be „a reproduction by carving or casting, an imitation of a natural object, especially the human form.”After a series of interventions by Brâncuși’s relatives, the works were admitted to the country. Finally, the exhibition at the Brummer Gallery took place, it was a resounding success, and then it moved to the Art Club of Chicago, but the customs issue was not over.” (Special History 2018)

– Master Constantin, but how did you manage to do so well with women? They loved you like crazy. It is true that you did as Tatiana Niculescu writes in „Brancusi contra USA”: He conquered women immediately. He would make them close their eyes and say: shut up! and he put a piece of green onion in his mouth, wrapped in homemade cheese, made by him. And he said unto them, Guess what? None guessed!

Did you charm them all lightly? What did Princess X, that is, Marie, the daughter of Prince Roland Bonaparte or the American billionaire Peggy Guggenheim or Margit Pogany or Maria Tănase or Eileen Lane or … say about the taste of onions?

– And one last question, so we don’t get tired. Have you ever heard of these words? “Tov. Acad. Călinescu, takes note of the communication of Prof. Jalea, states that Brâncuși cannot be considered a creator in sculpture because he does not express himself through the essential and characteristic means of this art. He clarified the notion of realism, in the sense of the views of Soviet art creators, as a higher-level transposition of reality and not as a photographic reproduction of it, as it is understood awkwardly … regarding Brâncuși, a figure less well known, shows his lack of sincerity, and illustrates him as a man of talent and high hopes in the first part of his activities, but who, under the influence of fashionable sculptors in Paris, who cultivated the indefinite and Cubism, speculating by bizarre means to the morbid tastes of bourgeois society. ”(Minutes of a 1951 meeting of the Section of Language Science, Literature, and Arts in Socialist Romania)

What about these words?: „Three milestones in Europe measure the history of sculpture – Phidias, Michelangelo, Brâncuşi.” of Sir Herbert Read or „one of the greatest creators of all time” (Jean Cassou) or „Brâncuși was the one who gave our age the consciousness of pure form” (Henry Moore) … Here certainly Constantin Brâncuşi no he would have said nothing, blinked wisely and mysteriously, and perhaps sighed deeply.

Răzbunarea lui Brâncuşi (un interviu imaginar)

Anul acesta se împlinesc 146 de ani de la naşterea celui care în creuzetul parizian al  începutului de secol s-a afirmat ca cel mai cunoscut sculptor al mişcării artistice moderne, un avangardist ce a redefinit noţiunea de formă şi simbol sculptural. Însoţind un album fotografic extins al artei, dar mai ales a lui Brâncuşi ca om, am pregătit un interviu pe care umili, înainte de 1957, anul morţii sale, înfruntând ochii săi scrutători, l-am fi aşezat pe o masuţă rotundă de lemn din studioul său parizian. Nu se ştie dacă ar fi răspuns, pentru că lui Brâncuşi nu îi plăceau cuvintele, după cum declara el însuşi: „Nu-mi place să vorbesc despre mine sau despre arta mea. Operele mele vorbesc singure și nu au nevoie de nicio explicație.”

Întrebări pentru Constantin Brâncuşi în data de 16 martie 2022:

– Cum te-ai simţit părăsind de copil satul natal, liniştea acelui loc numit Hobiţa, între dealuri şi păduri, departe de civilizaţie, un loc pe care francezii îl denumesc “la campagne profonde”, zonă pe care scriitorul Geo Bogza a evocat-o afirmând „S-a născut la Hobița, în 1876 și nu va mai muri niciodată”? Primul salt între simplitatea rurală şi oraş, un gând puternic şi un impuls de neoprit pentru o viitoare carieră de artist.

– Ai gândit bine când te-ai revoltat contra celor care trebuiau să plăteasca bustul comandat al lui Davila şi care au fost cârcotaşi cu nasul statuii, plecând sfidător şi fără bani spre Paris, peste 2000 de kilometri, pe jos, de-a latul Europei? Mândru la superlativ, omul care nu întinde mâna să cerşeasca, artistul care a înfruntat o lume întreagă.

– Cum s-a uitat Rodin la tine când în 1907, ai refuzat să-i fii asistent, întorcând spatele unuia considerat un geniu, alegând libertatea ta de ţăran liber într-o continuă luptă cu destinul şi recunoaşterea publică. Brâncuşi a rostit atunci celebrele sale vorbe: ”nimic nu creşte la umbra copacilor înalţi”. Şi atunci a început una din transformările majore ale sculpturii, formelor realiste savante ale lui Rodin, opunând metafizica internă, minimalistă a materiei şi substanţei.

– Apropo de substanţă, ce senzaţii ai când intri în contact cu senzualitatea rece (a metalului) sau cea caldă (a lemnului), o atingere care face ca pe lângă privire, mâna să fie pătrunsă de imaginaţie cosmică, o lume a unui purităţi paradoxale, între Eros şi gând curat. O puritate care spunea Brâncuşi, că este ”complexitatea rezolvată”.

– Contactul cultural cu arta primitivă africană, măştile şi totemurile magice venite de la acea cultură straveche….o ciocnire interioară cu sufletul tău de creştin ortodox şcolit în mediile academice de tip European? Sau o epifanie legată de căutarea unei încărcături spirituale de o potenţă explozivă în spatele nemişcării sculpturale?

– Ai fost mândru când artiştii parizieni (care acum sunt în dicţionarele de istoria artei) au făcut front comun, în 1920, să te reprimească la Salonul Independenților, după ce piesa ta a fost considerată “falică”? Piesa lui Brâncuși era o “satiră”, comenta incidentul Petre Pandrea în „Brâncuși. Amintiri și exegeze”. După cum povestea Brâncuși, și-a luat Principesa X la subțioară și a coborât treptele în aclamațiile și huiduielile mulțimii irascibile, ca un Cezar în triumf la Roma. El nu se gândise să lucreze ceva obscen sau falic.

– Ajungem la momentul Brâncuşi versus SUA. Ai zâmbit în gând când ţăranul român a înfrant unul din cele mai mari imperii moderne cu o legislaţie obtuză? În sfârşit, copilul Constantin a fost fericit căci în jocurile vieţii a învins un Goliat şi în acelaşi timp a fost victorios în credinţa sa artistică. “Când cutiile au fost deschise la vama americană, ofițerii de frontieră au dat peste câteva obiecte în forme ciudate, realizate în lemn, metal și marmură. Dar le-a atras atenția o lucrare în particular: un obiect alungit și ascuțit, din bronz gălbui, de vreun metru și jumătate. „Pasărea în spațiu”, operă de artă, s-a declarat. Vameșii n-au văzut nici urmă de pasăre, așa că au taxat-o ca atare, 235 de dolari, și au inclus-o la categoria Ustensile de bucătărie și echipament medical. Conform legilor americane, operele de artă puteau intra în SUA fără taxe vamale, însă pentru ca un obiect să fie calificat „sculptură”, trebuia să fie „o reproducere prin cioplire sau turnare, o imitare a unui obiect natural, mai ales forma umană”. După o serie de intervenții ale apropiaților lui Brâncuși, operele au fost admise în țară. În fine, expoziția de la Galeria Brummer a avut loc, a fost un succes fulminant, apoi s-a mutat la Clubul Artei din Chicago, dar chestiunea vamală nu s-a încheiat.” (Historia Special 2018).

– Maestre Constantin, dar cu femeile cum ai reuşit să te descurci aşa de bine? Te-au iubit ca nişte nebune. E adevărat că făceai cum scrie Tatiana Niculescu în “Brâncuşi contra SUA: “Pe femei le cucerea imediat. Le punea să-nchidă ochii și zicea: cască gura! şi le băga-n gură un fir de ceapă verde, învelit în brânză de casă, făcută de el. Şi pe urmă le zicea: Ghici ce e? Niciuna nu ghicea!

 Pe toate le-ai fermecat uşor? Ce au zis la gustul de ceapă, Principesa X, adică, Marie, fiica Prinţului Roland Bonaparte sau multimiliardara americană Peggy Guggenheim sau Margit Pogany sau Maria Tănase sau Eileen Lane sau…?

– Şi o ultimă întrebare, ca să nu te obosim. Ai auzit vreodată de aceste vorbe? “Tov. Acad. Călinescu, ia notă asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte. D-sa clarifica noţiunea de realism, în sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realitații și nu ca o reproducere fotografică a ei, aşa cum e înţeles în mod stângiat… cu privire la Brâncuși, o figură mai puțin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, și îl ilustrează ca pe un om de talent și de mari speranţe în prima parte a activităţiilor sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indifenitul şi a cubismului, speculând prin mijloace bizare gusturilor morbide ale societăţii burgheze.” (Proces verbal al unei ședințe din 1951 a Secțiunii de Stiința Limbii, Literatură și Arte, din România socialistă sovietizată)…aprope de zicala “ Nimeni nu e profet în țara lui”.

Dar despre aceste vorbe?: “trei pietre de hotar măsoară în Europa, istoria sculpturii – Phidias, Michelangelo, Brâncuşi.” ale lui sir Herbert Read sau  „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou) sau „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure” (Henry Moore)…Aici în mod cert Constantin Brâncuşi nu ar fi spus nimic, ar fi clipit înţelept şi tainic şi poate, ar fi oftat adânc.

©Sud-Est Forum2022

Copyright secured by Digiprove © 2022All Rights Reserved