Motto:

Those who cannot remember the past are doomed to repeat it.

(George Santayana)

August 1968, February 2022, two moments of historical turning point, events that radically change national and even world destinies. The Austrian writer Stefan Zweig called them the „astral hours of mankind” …. What is the common denominator of these events, which are 54 years apart? Invasion of troops commanded from Moscow on other countries and peoples. Czechoslovakia (August 1968) and Ukraine (February 2022) attacked soldiers and tanks without provocation.

To illustrate the aggression against Czechoslovakia, I chose an album of images documented by a great master of contemporary photography, Josef Koudelka. His imaginary diary became famous and was later compiled into a book in the Magnum Stories series (Phaidon, 2014). The reason for the entry of foreign troops into Czechoslovakia was the return to the Bolshevik level of the attempt at political relaxation proposed by the Prague government, which was considered counter-revolutionary by the Soviet authorities. Between 5,000 and 7,000 Soviet tanks occupied the streets, accompanied by a large number of infantry (estimated at between 200,000 and 600,000 soldiers).

During the armed attack, 72 Czechs and Slovaks were killed and hundreds were injured. Alexander Dubček (President of the country) urged the population not to offer armed resistance. He was arrested and taken to Moscow (along with the then leadership) on a Soviet military plane. The opposition of the population was expressed through numerous acts of nonviolent resistance. In Prague and other cities, people greeted the invaders with arguments and reproaches. The soldiers were denied any help or assistance, including food and water. Signs and graffiti on walls or streets denounced the invaders, Soviet leaders and suspected collaborators.

The occupation caused a massive wave of emigration (estimated at 300,000 in total). On January 16, 1969, student Jan Palach set fire to Wenceslas Square (Václavské náměstí) in Prague in protest of the suppression of free speech. In April 1969, Dubček was replaced by Gustáv Husák as First Secretary of the Communist Party. Husák overturned Dubček’s reforms and cleared the party of members with reformist views.

Josef Koudelka confesses: “Later, some people told me that I could have been killed, but I didn’t think about that at the time. I don’t think people who knew me thought I was capable of photographing such situations as I did. I didn’t even believe it. I haven’t experienced or photographed such a thing since. ” After this immersion in a reality harder than concrete, the photographer considered that: “the series of photographs with the Russian invasion is important as a historical document, it shows what really happened in 1068, in Czechoslovakia. But maybe some photos – the best – are a little more. It shows that it doesn’t matter who is Czech and who is Russian, the important thing is that one person has a weapon and the other doesn’t. And the one who is not armed is, in fact, stronger!”

Half a century later, in February 2022, 140,000 Russian soldiers attacked a country that was internationally recognized as sovereign and independent. The reasons don’t even matter. What is important is the wave of suffering, destruction, alienation, broken destinies and blood. The reaction of the Ukrainian people is considerable and admired by the whole world. The difference from the 1968 invasion is that we now live in a globalized and informed world. Along with the people of Ukraine, in a unanimous support, simple people everywhere rose and spontaneously said a resounding „NO” to the war.

The distinguished professor Doru Căstăian, inspired by this moment, wrote: “War is an element, an archeoactivity and an archeo-knowledge, the background of an exhaustive manifestation of human nature: , courage, cowardice, heroism, hypocrisy, fragility of culture and politics, love and hate. I sincerely hope that, during this period, teachers will discuss with their students what is happening, to help them see and understand, to encourage them to meditate and (discover) themselves, to find threads that link the disciplines. their incandescence of reality. Also, encourage them to get involved and help with what they can, to be alert and active, and to encourage others to be. We also have our little battles in the classrooms that we have to win if we are to honor our name as teachers. It could prove decisive in the future.”

To remind us of February 2022 and at the same time to honor the desperate and heroic efforts of the Ukrainian people, we have put together in a collection of images, part of the story of this war. Not to forget! And perhaps the conclusion of the philosopher George Santayana, who said that „only the dead see the end of the war,” will not apply.

At the same time, we can admire with respect the journalists and photographers who manage to find the courage to be with the soldiers and to fight with them with the weapon of their profession: the defining truth. Among them we mention the Romanian Vadim Ghirdă, who transmits for the Associated Press even further to the great publications of the world. He has been in Ukraine for days, masterfully and humanistically documenting these historical events.

The cover: Desastres de la Guerra (Disasters of war), engraving by Francisco de Goya ( title is “Yo no hai tiempo”/ I don’t have time)

Cei care nu cred în lacrimi sau despre o boală numită război

Motto:

Cei ce nu-şi pot aminti trecutul sunt condamnaţi să-l repete.

(George Santayana)

August 1968, februarie 2022, două momente de cotitură istorică, evenimente ce schimbă radical destine naţionale şi chiar mondiale. Scriitorul  austriac Stefan Zweig le numea “orele astrale ale omenirii”….Care este numitorul comun al acestor evenimente  aflate la 54 de ani diferenţă? Invazia trupelor comandate de la Moscova asupra altor ţări şi popoare. Soldaţi şi tancuri au agresat fără să fie provocaţi  Cehoslovacia (în august 1968) şi Ucraina (în februarie 2022).

Pentru a ilustra agresiunea asupra Cehoslovaciei am ales un album de imagini documentat de un mare maestru al fotografiei contemporane, Josef Koudelka. Jurnalul său imagistic devenit celebru, a fost mai târziu adunat într-o carte din seria  Magnum Stories (Phaidon, 2014).  Motivul intrării trupelor străine în Cehoslovacia a fost readucerea la nivel bolşevic a încercarii de relaxare politică propusă de guvernul de la Praga, considerată contrarevoluţionară de autoritatea sovietică.  Între 5.000 și 7.000 de tancuri sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompaniate de un număr mare de infanterişti (estimat la o cifră între 200.000 și 600.000 de soldați).

Pe durata atacului armat, 72 de cehi și slovaci au fost uciși și sute au fost răniți. Alexander Dubček (preşedintele ţării) a cerut populației să nu opună rezistență armată. El a fost arestat și dus la Moscova (împreună cu leadership-ul de atunci) într-un avion militar sovietic. Opoziția populației a fost exprimată prin numeroase acte de rezistență nonviolentă. În Praga și alte orașe, oamenii au întâmpinat invadatorii cu argumente și reproșuri. Soldaţilor li s-a refuzat orice ajutor sau asistență, inclusiv mâncare și apă. Pancarte și graffiti pe pereți sau străzi denunțau invadatorii, liderii sovietici și colaboratorii suspectați.

Ocupația a provocat un val masiv de emigrație (estimat la  300.000 în total). Pe 16 ianuarie 1969, studentul Jan Palach și-a dat foc în Piața Wenceslav (Václavské náměstí) din Praga, în semn de protest față de suprimarea liberei exprimări. În aprilie 1969, Dubček  a fost înlocuit din funcția de Prim Secretar al Partidului Comunist cu Gustáv Husák. Husák a anulat reformele lui Dubček și a curățat partidul de membrii cu vederi reformiste.

Josef  Koudelka  mărturiseşte: “Mai târziu, unii mi-au spus că aș fi putut fi ucis, dar nu m-am gândit la asta în momentul respectiv. Nu cred că oamenii care m-au cunoscut au crezut că sunt capabil să fotografiez astfel de situații așa cum am făcut-o. Nici măcar eu nu am crezut. De atunci nu am mai trăit sau fotografiat așa ceva.” După acest plonjeu într-o realitate mai dură ca betonul, fotograful considera că:  “seria fotografiilor  cu invazia rusă este importantă ca document istoric, arată ce s-a întâmplat cu adevărat în1068, în Cehoslovacia. Dar poate că unele fotografii — cele mai bune — sunt ceva mai mult. Arată că nu este important cine este ceh și cine este rus,  lucrul important este că o persoană are o armă și cealaltă nu. Iar cel care nu este înarmat este, de fapt, mai puternic!”

La jumătate de secol mai tarziu, în februarie 2022, 140 de mii de soldaţi ruşi atacă o ţara recunoscută internaţional ca suverană şi independentă. Motivele nici nu contează. Ce este important, este valul de suferinţă, de distrugeri, de înstrăinare, destine frânte şi sânge. Reacţia poporului ucrainean este considerabilă şi admirată de întreaga lume. Diferenţa faţă de invazia din 1968 este dată de faptul că în prezent trăim într-o lume globalizată şi informată. Alături de poporul din Ucraina, într-o susţinere unanimă s-au ridicat oamenii simpli de pretutindeni care în mod spontan spun un “NU” hotărât războiului.

Distinsul profesor  Doru Căstăian, inspirat de acest moment a scris:” Războiul e o stihie, o arheoactivitate şi o arheocunoaştere, fundalul unei manifestări exhaustive a naturii umane: aici sunt de văzut concomitent nebunia, orbirea, teroarea calculului lipsit de suflet, abisul nepăsării, tragicul, curajul, laşitatea, eroismul, ipocrizia, fragilitatea culturii şi a politicii, dragostea şi ura. Sper din suflet ca, în perioada aceasta, profesorii să discute cu elevii lor despre ce se întâmplă, să-i ajute să vadă şi să înţeleagă, să-i încurajeze să mediteze şi să (se) descopere, să găsească fire care să lege disciplinele lor de incadescenţa realităţii. De asemenea, să-i încurajeze să se implice şi să ajute cu ce pot, să fie treji şi activi şi să-i îndemne şi pe alţii să fie. Avem şi noi, în sălile de clasă, micile noastre bătălii pe care trebuie să le câştigăm dacă e să ne onorăm numele de profesori. S-ar putea dovedi decisive în viitor.”

Pentru a ne aduce aminte de februarie 2022 şi în acelaşi timp pentru a onora eforturile disperate şi eroice ale poporului ucrainean, am alăturat într-o colecţie de imagini, o parte din povestea acestui război. Pentru a nu uita! Şi poate nu se va aplica concluzia filosofului George Santayana care spunea  că “numai cei morţi văd sfârşitul războiului”.

În acelaşi timp putem să-i admirăm cu respect şi pe jurnalistii şi fotografii care reuşesc să găseasca curajul de a fi alături de soldaţi şi de a lupta alături de ei cu arma meseriei lor: adevărul definitoriu. Printre ei menţionăm pe românul Vadim Ghirdă, care transmite pentru Associated Press şi mai departe spre marile publicaţii ale lumii. El stă de zile întregi în Ucraina, documentând magistral şi umanist aceste evenimente istorice.

Copyright secured by Digiprove © 2022All Rights Reserved