GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Uragan de idei și imagini. Digital, deci exist?

 

Uimitoarea ofrandă adusă pe altarul artelor secolului XXI, dar și omagiul adus unor episoade din istoria artelor (demonstrându-se simultaneitatea quasi-absolută), care s-au întâmplat la un vernisaj de excepție (sub titulatura „Baroc-Futurism”, la Muzeul de Artă Vizuală Galați, în ziua de 19 mai 2021, încă la sediul suprarealist de la V6), au provocat iubitorului de artă un șoc aproape intentist (prin discursurile de la manifestare și de mai apoi), creând un sănătos uragan de idei, „tulburarea” fiind și rodul multiplei paternități și… maternități a proiectului, inițiat de o treime exuberantă, non-conformistă, seducătoare: designerul Iuliana Șerbencu, graficianul Ana Maria Cocoș și artistul fotograf Cornel Gingărașu, la care se mai pot adăuga, evident, alte modele (Iuliana și Ana Maria pozând și ele, dezinvolt și ludic), prieteni care s-au implicat, sub diverse forme, de la asigurarea „scenelor” până la „administrarea” curatorială (despre arta curatoriei ar fi necesare ale rânduri), lucidă, analitică, a maestrului Gheorghe Miron…

Printre argumentele proiectului, ultimul dar nu cel de pe urmă, Dr. Cornel Gingărașu (care a fost catalizatorul multitudinilor de acțiuni necesare finalizării proiectului) i-a invocat, direct sau indirect, pe Deleuze și pe Descartes, Deleuze scriind la un moment dat: „Dacă Descartes nu știa cum să treacă prin labirint, a fost pentru că și-a căutat secretul de continuitate pe urmele rectilinii și secretul libertății într-o rectitudine a sufletului.”

Poate unul dintre mesaje ar fi că în labirintul ștergerii granițelor dintre trecut-prezent-viitor, a fi în labirint(ul manifestărilor spiritual-artistice) înseamnă că exiști, pe drumul spre distopia OuLiPo a unui Hervé Le Tellier (romanul „Anomalia”, premiul Goncourt 2020), care poate scrie (prin personajele sale că „gândesc, deci sunt aproape sigur un program”), cei trei eroi (muschetari ai unui neo-baroc digitalizat futurist) ai proiectului pot striga „digitalizez, deci exist”, imaginile expuse demonstrând fără echivoc că digitalizarea umanității continuă, că darwinismul evoluează și el, în același timp, paradoxal, cu niște dogme (și artistice) care își vor revoluționa vocabularele, își vor rezolva, chiar nerezolvându-și, probleme, după concluzia unui alt personaj din „Anomalia”:

„Nu cunosc  vreo problemă care să poată ține piept absenței soluției.”

Cei trei & the friends (de pildă performance-ul coregrafei Alexiei Baltag, coregrafa proiectului, complementar, apare pe pagina de facebook a evenimentului), între căutarea unor certitudini axiologice, (îndoielile născându-se pe parcursul muncilor quasi-herculeaneene, după mărturisile lui C. Gingărașu), și soluțiile firești (exprimarea Frumuseții și Adevărului ca energii creatoare), au ales ludicul, joaca unor inteligențe sclipitoare, demonstrând prin „argumentul artistic” existența, posibilitatea existenței unui Dumnezeu…

 

 

Din (aproape) nimic, din deșertăciunea (vorba vine!) unor istorii (culturale, personale ș.a.m.d.) s-a născut lumea acestui proiect (revelația fiind că Totul este un proiect la care se lucrează în continuu), ca un dans al energiilor cosmice și minunea precum evenimentul în sine (reunirea, înspre final de pandemie, în sfârșit, a atâtor oameni, care ar putea vorbi despre mistica vernisajului, care întregește, dacă nu chiar încoronează munca artistului), performance al tuturor celor prezenți, creând o rețea de energii, gânduri, idei, catalizate de imaginile care, așa cum scrie Gingărașu în foaia-program, „elimină bariera fotografie-pictură, folosind tehnici diigitale de enhanced reality, imersând propriul vocabular vizual prin combinarea principiilor futuriste de dinamism și simultaneitate, cu aluzii la lumină. Astfel aluziile mecaniciste s-au transformat într-o retorică constant multipolară. Imaginile rezultate nu urmează o mișcare liniară; în schimb apare o semnătură temporală și spațială care proliferează în direcții imprevizibile, o categorie proteană care este infinită, contingentă și provizorie simultan.”

Glumind, farmecul aparte, autentic, vine și din faptul (și nu este deloc un comentariu incorect politic, politica transcendând mai întotdeauna corectitudinile) că se poate întâmpla asta când muzele nu sunt doar muze, implicându-se ideatic și direct în actul artistic efectiv, prin concept grafic, costume, detalii vestimentare, cochetând cu Michelangelo, Sabin Bălașa, arătând cu tifla sau nu și către un neo-marxism deloc elegant sau măcar solid, strungurile pozând amintirilor prolet-cultiste, Arta fiind și ea muncă ( Alain de Botton a scris „Desfătările și mâhnirile muncii”, sic! – o carte de citit înainte de a viziona expoziția sau după!), la urma urmelor Munca și Arta au creat, creează, format, formează, deformează și au deformat Omul, dacă nu l-au eliberat definitiv…

Cornel Gingărașu, spirit renascentist, s-a jucat de-a Profetul (aluzie la una sau mai multe dintre lucrările în care apare capul lui Moise, cel realizat de Michelangelo, unde o Salomee poate cita din Alfred Habdank Skarbek Korzybski: „de câte ori spui despre un lucru că este ceva, de fapt nu este acel ceva”), profetul unor eterne lumi paralele, la care putem adera, avea acces sau nu, în funcție de empatie, cultură generală, hazard ș.a.m.d. în funcție de diverse „unități de percepție”, lumi unde este iubire, dorință de ce vreți d-voastră, muzici, speranță, viață înainte de toate, voie bună, întrebări, culori, mâini întinse, atingeri, despărțiri, peruci, măști, mușchi și mândrie, senzualitate și austeritate, umbrele și poduri, adăpost și prietenie, avangardă și poveste, manechine, baloane de săpun, mănuși de lucru, nori și pălării, tehnică și suflet(e)…

 

 

Ca orice fotografie, cu atât mai mult aici unde fotografia este mult mai mult decât atât, fiecare imagine-lucrare având discursul ei, în ultimă instanță, este o judecată de pe urmă a clipei, un imperativ „Clipă, stai!”, o meditație acționând, uneori cu umor, uneori exilând scopul, deoarece machiavellismul este depășit, capturându-se fâșii luminoase, scrijelituri din veșnicia (poate) înțeleasă kierkegaardian („Clipa este prima reflectare în timp a veșniciei, prima  ei încercare de a opri, într-un fel, timpul”), învingându-se, gestaltic, cât de cât, anxietăți aproape inevitabile…

Fraza „Întregul este diferit față de suma părților” are parte de o hermeneutică de neuitat (trecându-se, dacă vreți, de la Jusepe de Ribera, Strozzi, la Marinetti, Virgilius Moldovan, Leos Carax, Gisele Lubsen, câțiva dintre inspiratori asumați sau nu), Iuliana Șerbencu, Ana Maria Cocoș și Cornel Gingărașu invocând Autenticul, provocându-l să se manifeste într-o experiență de neratat, de găsit la Muzeu până pe 12 iunie…

Se anunță și o surpriză pentru Noaptea Muzeelor, când se va proiecta și un film „inspirat” de aventurile acestui proiect!

 Un text de agsecară

 

 

Hurricane of ideas and images. Digital, so there is?

 

The amazing offering brought on the altar of the arts of the XXI century, but also the homage to some episodes in the history of arts (proving the quasi-absolute simultaneity), which took place at an exceptional opening (entitled “Baroque-Futurism”, at the Museum of Visual Art Galați, on May 19, 2021, still at the surreal headquarters of V6), caused the art lover an almost intentional shock (through the speeches at the event and beyond), creating a healthy hurricane of ideas, “the disorder ”Being also the fruit of the multiple paternity and… maternity of the project, initiated by an exuberant, non-conformist, seductive third: the designer Iuliana Șerbencu, the graphic designer Ana Maria Cocoș and the photographer Cornel Gingărașu, to which other models can be added, obviously (Iuliana and Ana Maria also posing, casual and playful), friends who were involved, in various forms, from providing “scenes” to curatorial “administration” (about the art of curation would be necessary rows), luci gives, analytically, of the master Gheorghe Miron…

Among the arguments of the project, last but not least, Dr. Cornel Gingărașu (who was the catalyst for the multitude of actions necessary to complete the project) invoked, directly or indirectly, Deleuze and Descartes, Deleuze writing at one point: “If Descartes did not know how to go through the labyrinth, it was because he sought the secret of continuity in the footsteps of the rectilinear and the secret of freedom in a rectitude of the soul. ”

 

Perhaps one of the messages would be that in the labyrinth of erasing the boundaries between past-present-future, being in the labyrinth (the spiritual-artistic manifestations) means that you exist, on the road to OuLiPo dystopia of a Hervé Le Tellier (the novel “Anomaly”, the award Goncourt 2020), who can write (through his characters that “I think, so I’m almost certainly a program”), the three heroes (musketeers of a futuristic digitized neo-baroque) of the project can shout “digitize, so I exist”, the images exposed unequivocally demonstrating that the digitalization of humanity continues, that Darwinism also evolves, at the same time, paradoxically, with some (and artistic) dogmas that will revolutionize their vocabularies, will solve, even if not solving, problems, after the conclusion of another character from “Anomaly”:

“I don’t know of any problem that can withstand the absence of a solution.”

The three & the friends (for example the performance of the choreographer Alexiei Baltag, the choreographer of the project, complementary, appears on the facebook page of the event), between the search for axiological certainties, (doubts arising during the quasi-Herculean works, according to his confessions C. Gingărașu), and the natural solutions (the expression of Beauty and Truth as creative energies), chose the playful, the play of some brilliant intelligences, proving through the “artistic argument” the existence, the possibility of the existence of a God…

 

 

From (almost) nothing, from the vanity (word comes!) Of some histories (cultural, personal, etc.) the world of this project was born (the revelation being that Everything is a project that is being worked on continuously), as a dance of cosmic energies and the miracle as the event itself (the reunion, towards the end of the pandemic, finally, of so many people, who could talk about the mystique of the opening, which completes, if not crowns the artist’s work), performance of all those present, creating a network of energies, thoughts, ideas, catalyzed by images that, as Gingărașu writes in the program sheet, “eliminate the photography-painting barrier, using digital enhanced reality techniques, immersing one’s own visual vocabulary by combining futuristic principles of dynamism and simultaneity, with allusions to the light. Thus mechanistic allusions turned into a constantly multipolar rhetoric. The resulting images do not follow a linear motion; instead, a temporal and spatial signature appears that proliferates in unpredictable directions, a protean category that is infinite, contingent, and provisional at the same time.”

Jokingly, the special, authentic charm also comes from the fact (and it is not at all an incorrect political comment, politics always transcending correctness) that this can happen when muses are not just muses, getting involved ideologically and directly in the actual artistic act, through graphic concept, costumes, clothing details, flirting with Michelangelo, Sabin Bălașa, pointing or not to a neo-Marxism not at all elegant or at least solid, the lathes posing to the proletarian-cultist memories, Art being also a work (Alain de Botton a written “Delights and sorrows of work”, sic! – a book to read before watching the exhibition or after!), after all Work and Art have created, creates, formed, formed, deformed and deformed Man, if not him have finally released…

Cornel Gingărașu, a Renaissance spirit, played the Prophet (allusion to one or more of the works in which the head of Moses appears, the one made by Michelangelo, where a Salomee can quote from Alfred Habdank Skarbek Korzybski: “how many times do you say about a thing that is something, in fact it is not that something ”), the prophet of eternal parallel worlds, to which we can adhere, have access or not, depending on empathy, general culture, hazard, etc. depending on various “units of perception”, worlds where there is love, desire for what you want, music, hope, life above all, good cheer, questions, colors, outstretched hands, touching, parting, wigs, masks, muscles and pride, sensuality and austerity, shadows and bridges, shelter and friendship, avant-garde and story, mannequins, soap bubbles, work gloves, clouds and hats, technique and soul (s) …

 

 

Like any photograph, especially here where photography is much more than that, each image-work having its discourse, in the last resort, is a last judgment of the moment, an imperative “Moment, wait!”, A meditation acting, sometimes with humour, sometimes exiling the goal, because Machiavellianism is outdated, capturing light streaks, scribbles from eternity (perhaps) understood in the Kierkegaardian (“The moment is the first reflection in time of eternity, its first attempt to stop, in a way, time ”), overcoming, gestalt, somewhat, almost inevitable anxieties…

The phrase “The whole is different from the sum of the parts” has an unforgettable hermeneutics (passing, if you will, from Jusepe de Ribera, Strozzi, to Marinetti, Virgilius Moldovan, Leos Carax, Gisele Lubsen, some of the assumed inspirers or no), Iuliana Șerbencu, Ana Maria Cocoș and Cornel Gingărașu invoking the Authentic, challenging it to manifest itself in an unmissable experience, to be found at the Museum until June 12…

A surprise is also announced for the Night of Museums, when a film “inspired” by the adventures of this project will be screened!

Text by agsecară

 

 

Posted by on mai 25, 2021. Filed under ARTE VIZUALE,CORNEL GINGARASU,CULTURAL,EVENIMENT,EXPOZITII,FASHION,FOTOGRAFIE,HOME,PORTOFOLII. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry