Motto:

If it’s hysterical, it’s historical.

(Jasmine Gibson)

An atomic bomb in art: Yayoi Kusama

Once upon a time, people quoted Van Gogh’s life with intriguing shyness, this being an example of a brilliant and strange artist, who cut off his own ear, incomprehensible to contemporaries, dead in poverty. Compared to the Belgian painter, Yayoi Kusama, it has a thousand times more fascinating and striking story, a saga about how a young Japanese woman conquered the whole world with her art. Today, at the age of 90, Yayoi is perhaps the most famous and richest woman in contemporary visual arts and perhaps in all of history.

The artist’s artistic beginnings are in post-war Japan, when the passion for painting was intertwined with the turmoil of family life. Psychoanalysts explain his explosive and transgressive fantasies through the traumas of childhood when he had to endure a toxic family with a womanly father and a traveling life, along with a jealous mother, who took little Yayoi as a witness to domestic suffering. His mother was against art and tore up her drawings, but little Yayoi, with the stubbornness that had dominated her all her life, turned to compositions made of mud and old sacks. She later studied at the Kyoto School of Arts and Crafts, where the artist was drawn more to American abstract impressionism, as opposed to the traditional Japanese style of „nihonga” painting.

In 1958, with money sewn into his clothes and a baggage of his paintings, he moved to New York, where he entered the role of modern art.

Its beginnings are marked by anti-war social reactions, adherence to the „hippie” counter-culture, virulent street happening and relationships with American avant-garde artists. Towards the end of the 1960s, she attracted the public’s attention when she organized a series of events in which naked participants were painted with intensely colored dots.

Credit Photo: Gift of the Roy Lichtenstein Foundation in memory of  Harry Shunk and János Kender

© 2020 Yayoi Kusama. Photograph: Shunk-Kender © J. Paul Getty Trust. The Getty Research Institute, Los Angeles

Very soon Yayoi’s creation intensified and diversified, his paintings and installations building an „op-art” universe (optic-art) with brutalist, pop, psychedelic tendencies. Along with the struggle for creation, her mental disorders intensified, which later led her to turn Yayoi into a permanent patient of a psychiatric hospital. Curator Mika Yoshitake said that Kusama’s works are meant to immerse the whole person in Kusama’s accumulations, obsessions and repetitions. These endless, repetitive works were originally meant to eliminate Kusama’s intrusive thoughts, but now he shares them with the world.

These experiences seem unique to her work, as Kusama wanted others to sympathize with her in her troubled life. Bedatri D. Choudhury described how Kusama’s lifelong lack of control made her, either consciously or subconsciously, want to control how others perceive time and space as she enters her exhibits. This statement seems to imply that without her trauma, Kusama would not have created these works as well or perhaps not at all. Art had become a coping mechanism for Kusama.

Yayoi recounted how he went to his native Japan to draw flower fields: “I thought only people could talk, so I was surprised that violets used words. I was so terrified that my feet began to tremble. „This was the first of a series of disturbing hallucinations – she calls them depersonalizations – that haunted her childhood.

Heather Lenz, the author of a documentary about Yayoi, said: „Kusama’s childhood trauma was essential to her work not only because of her difficult family, but also because of her society and the nightmare of World War II.” Art gave him the best catharsis, Yayoi himself states: “I started making penises to cure my feelings of disgust with sex; My fear was of the guy hiding in the closet. I was taught that sex was dirty, shameful, something to hide. Complicating things even more was the whole discussion about good families and arranged marriage and the absolute opposition to romantic love … I also witnessed the sexual act when I was a child and the fear that went through my eyes went out inside me. ”

In March 1977 he was admitted to a psychiatric hospital. For some artists, this could have been the end of things, but for Kusama it was a new beginning. She found a way to manage her mania and direct it to her creativity. „A long time ago,” Kusama wrote back, „I decided that all I could do was express my thoughts through my art and that I would continue to do so until I died, even though no one would ever see the work. my. Today, I never forget that my works of art have moved millions of people around the world. „Kusama sleeps in the hospital every night and works in her studio across the street six days a week. Eat sushi at the local supermarket. She makes her own clothes. He seems to have little interest in the fortune that came to him late in life. She has a small team of assistants in her studio and gallery owners who take care of her interests in New York, Tokyo and London.

The Internet gave Kusama this chance to „be everywhere” in ways she could not have imagined when she sat in her peony field as a girl. „I am determined to create the world of Kusama, which no one has ever made and never trodden,” she wrote.

Kusama’s enormous popularity comes not only from the transformative experience of his daring art, but from her compelling personal narrative. Her cultural brand, as an eccentric aunt of pop art, confirms its historical significance and ignites the flame of its success on the art market.

An important moment in the artist’s career was the 1993 Venice Biennale, and the exhibition at a gallery in New York, Robert Miller, where he presented the concept of „Infinity Nets” and flooded the room with sprawling sculptures.

To the question who is Yayoi Kusama? we can answer with:

-„His art can transport you into the quiet cosmos, into a lonely maze of pulsating light, or into what might be the cover of a measles leviathan.” (Claire Voon)

– She hijacked the 33rd Venice Biennale in 1966 with Narcissus Garden, a lake of 1,500 reflective balls in which the viewer’s face was infinitely multiplied. She sold the balls for $ 2 each, the ad being „your narcissism is for sale,” a gesture that predicted the artwork as a selfie. The Biennale authorities stopped the show, opposing „the sale of art such as hot dogs or ice cream”.

 – launched a fashion line with Louis Vuitton (2012), perhaps the largest art and fashion collaboration in history, with thousands of showcases

– Collectors and museums compete to buy new pieces at seven-figure prices, while auction houses have sold more than $ 550 million worth of Kusama artwork over the past decade. With an auction record of $ 7.9 million for one of his historic paintings from the 1959 „Infinity Net,” Kusama is the best-selling living artist in the world.

– Kusama became increasingly popular in Japan in the 1980s, with gallery performances across the country, shows commissioned for television, and increased attention from museums. In preparation for a 1987 retrospective of the museum, she tried to intensify her story of origin by adding „Infinity Net” – style curls to the old watercolors she had stored in her family’s home. Art historian Midori Yamamura discovered this, as well as the artist’s gratitude for experiencing hallucinations as a child, a statement that Kusama introduced her biography only in 2010.

– The 2004 mega-exhibition at the Mori Art Museum in Tokyo, entitled „Kusamatrix”, marks a major transformation of the Kusama experience. Set on the Roppongi hills, the city’s most famous skyscraper, the Kusamatrix was visited by 520,000 people in three months. To a series of rooms with captivating mirrors and environments, „Kusamatrix” added giant fiberglass sculptures of dogs and children with dots. Director Takako Matsumoto sees this as a time when Kusama sells the obsession and advantage for love and cleanliness, or kawaii.

– By 2020, „My Eternal Soul” had reached over 600 canvases. „I want to paint 1,000 and 2,000 paintings. I want to continue painting even after I die, ”Kusama said.

– In the last six years, „Infinity Mirror Rooms” have become in museums what pandas are for zoos: a sure pleasure for visitors whose costs are justified by their popularity. Between 2014 and 2019, at least 11 international institutions purchased rooms. Broad, Tate, Hirshhorn and the Rubell Museum each purchased two. The Ontario Art Gallery raised $ 1.4 million through crowdfunding and pre-ticket sales.

– The current record for a Kusama camera at auction is $ 503,536, set in 2012, when Christie’s London sold Infinity Mirrored Room – Love Forever, in 1994.

– Its own museum in Tokyo, a five-storey business designed by Kume Sekkei, the building completed in 2014

– Misunderstood in Japan in her youth and forgotten in the USA once she left New York, Yayoi Kusama finally puts her art in a world that needs what it has to offer. Between political apathy, a mental health crisis of young people and the growing problems of loneliness caused by the compulsive use of technology, dissociation is growing. Whether it is the result of a psychological or neurological illness or more of an emotional and cultural detachment, we can benefit from the soothing self-forgetfulness that Kusama experiences when he creates. She is also an example of someone who has managed to overcome his personal difficulties to create something beyond demons. While everything she does is influenced by the way her mind works, by memories and traumas, often very painful but still turning into something positive.

Pe vremuri oamenii citau viaţa lui Van Gogh cu sfioşenie intrigată, acesta fiind un exemplu de artist genial şi ciudat, care şi-a tăiat singur o ureche, neînţeles de contemporani, mort în sărăcie. Faţă de pictorul belgian, Yayoi Kusama, are o poveste de o mie de ori mai fascinantă şi mai izbitoare, o saga despre cum o tânăra japoneză a cucerit lumea întreagă cu arta sa. În prezent, la vârsta de 90 de ani, Yayoi este poate cea mai renumită şi bogată femeie din artele vizuale contemporane şi poate din întreaga istorie.

Începeturile artistice ale artistei sunt în Japonia postbelică, când s-a întrepătruns  pasiunea pentru pictură cu zbuciumul vieţii familiale. Psihanaliştii explică fanteziile sale explozive şi transgresive prin traumele copilăriei, când a trebuit să suporte o famile toxică cu un tată afemeiat şi cu o viaţă itinerantă, alături de o mama geloasă, care o lua ca martora suferinţelor domestice pe mica Yayoi. Mama sa era împotriva artei şi îi rupea desenele dar mica Yayoi, cu încăpăţânarea care a dominat-o toată viaţa, se întoarcea spre  compoziţii făcute cu noroi şi saci vechi. Mai târziu a  studiat la Școala de Arte și Meserii din Kyoto, unde artista a fost atrasă mai degrabă de impresionismul abstract american, contrar stilului tradiţional japonez al picturii “nihonga”.

În 1958, cu bani cusuţi în haine şi un bagaj din picturile sale se mută la New York, unde intra în vâltoarea artei moderne.

Începuturile sale sunt marcate de reacţiile sociale anti-război, aderenţa la contra-cultura “hippie”, “happening”-ul stradal virulent şi relaţiile cu artiştii avangardei americane. Spre sfărşitul anilor ’60, ea a atras atenția publicului, atunci când a organizat o serie de evenimente în care participanții dezbrăcati au fost pictați cu buline colorate intens.

Foarte curând creaţia lui Yayoi se intensifică şi se diversifică, picturile şi instalaţiile sale construind un univers “op-art” (optic-art) cu tendinţe brutaliste, pop, psihedelice. Odată cu lupta pentru creaţie, se intensifică şi  tulburările sale psihice, care mai târziu au transformat-o de Yayoi intr-o pacientă permanentă a unui spital psihiatric. Curatorul Mika Yoshitake a declarat că lucrările expuse de Kusama sunt menite să scufunde întreaga persoană în acumulările, obsesiile și repetările lui Kusama. Aceste opere infinite, repetitive, au fost inițial menite să elimine gândurile intruzive ale lui Kusama, dar acum le împărtășește lumii.

Aceste experiențe par a fi unice pentru munca ei, deoarece Kusama a dorit ca alții să o simpatizeze în viața ei tulburată.  Bedatri  D. Choudhury a descris cum lipsa de control a lui Kusama de-a lungul vieții a făcut-o, fie conștient, fie subconștient, să dorească să controleze modul în care alții percep timpul și spațiul atunci când intră în exponatele ei. Această afirmație pare să implice că, fără trauma ei, Kusama nu ar fi creat aceste lucrări la fel de bine sau poate chiar deloc. Arta devenise un mecanism de coping pentru Kusama.

Yayoi povesteşte despre cum se ducea în Japonia natală să deseneze câmpuri cu flori: „Mă gândisem că numai oamenii puteau vorbi, așa că am fost surprins că violetele foloseau cuvinte. Am fost atât de îngrozit că picioarele mele au început să tremure.” Aceasta a fost prima dintr-o serie de halucinații tulburătoare – ea le numește depersonalizări – care i-au bântuit copilăria.

Heather Lenz, autoarea unui documentar despre Yayoi, spunea:  „trauma copilăriei lui Kusama a fost esențială în munca ei nu doar din cauza familiei sale dificile, ci și din cauza societății sale și a coșmarului celui de-al doilea război mondial”.

Arta i-a oferit cel mai bun catarsis, Yayoi însăşi declara că: „Am început să fac penisuri pentru a-mi vindeca sentimentele de dezgust față de sex; Frica mea era față de tipul  care se ascundea în dulap. Am fost învățat că sexul era murdar, rușinos, ceva de ascuns. Complicarea lucrurilor și mai mult a fost toată discuția despre familii bune și căsătorie aranjată și opoziția absolută față de dragostea romantică … De asemenea, am fost martora la actul sexual când eram copil și frica care mi-a intrat prin ochi s-a stins înăuntrul meu.”

Trauma tinerei continuă cu relaţii bizare: Kusama a găsit ceva asemănător bărbatului ei ideal, în Joseph Cornell, celebru suprarealist american  și  bărbat care, pe atunci în anii 50, trăise întotdeauna cu mama sa. La 25 noiembrie 1968, ea a organizat – cu jumătate de secol înaintea timpului – prima „nuntă homosexuală” din New York, pentru care a creat o „rochie de mireasă pentru doi”. Ea a vândut modele cu buline dintr-un butic, cu găuri pentru a dezvălui sânii și fesele, ceea ce i-a consolidat notorietatea nu numai în America, ci și în Japonia natală și profund conservatoare, fiind sinonima cu adjectivul  “scandalos”. Interesul presei pentru munca ei s-a mutat de la o atenție critică serioasă la articolele tip tabloid, unde numele ei a devenit sinonim cu pictura pe piele și sexul dezmăţat.

În martie 1977 s-a internat la un spital de psihiatrie. Pentru unii artiști, acest lucru ar fi putut fi sfârșitul lucrurilor, dar pentru Kusama a reprezentat un nou început. A găsit o modalitate de a-și gestiona mânia și de a o direcționa către creativitatea ei. „Cu mult timp în urmă”, a scris Kusama înapoi, „am decis că tot ce puteam face este să-mi exprim gândurile prin arta mea și că voi continua să fac asta până când voi muri, chiar dacă nimeni nu va vedea vreodată munca mea. Astăzi, nu uit niciodată că operele mele de artă au mișcat milioane de oameni din întreaga lume. ”Kusama doarme la spital în fiecare seară și lucrează în studioul ei de peste drum șase zile pe săptămână. Mănâncă sushi de la supermarketul local. Ea își face propriile haine. Se pare că are puțin interes pentru averea care i-a venit târziu în viață. Are o mică echipă de asistenți în studioul ei și galeriști care se ocupă de interesele sale din New York, Tokyo și Londra.

Internetul i-a acordat lui Kusama această şansă de “a fi peste tot” în moduri pe care nu și le-ar fi putut imagina atunci când stătea în câmpul ei de bujori ca fată. „Sunt hotărâtă să creez lumea Kusama, pe care nimeni nu a făcut-o vreodată și nu a călcat-o vreodată”, a scris ea .

Popularitatea enormă a lui Kusama nu provine doar din experiența transformatoare a artei sale indraznete, ci din narațiunea ei personală convingătoare. Marca ei culturală, ca mătușă excentrică a artei pop, îi confirma semnificația istorică și stârnește flama succesului ei pe piața artei.

Un moment important în cariera artistei a fost  Bienala de la Veneția din 1993,  şi expunerea la o galerie din New York, Robert Miller, unde a prezentat conceptul  „Infinity Nets” și a inundat sala cu sculpturi  tentaculare.

La intrebarea “ Cine este Yayoi Kusama ?”  putem răspunde cu :

– Arta sa  poate să  te transporte în cosmosul liniștit, într-un labirint singuratic de lumină pulsantă sau în ceea ce ar putea fi interiorul învelișului unui leviatan cu rujeolă”. (Claire Voon)

– Ea a deturnat cea de-a 33-a Bienală de la Veneția în 1966 cu Narcissus Garden, un lac de 1.500 de bile reflectorizante în care fața privitorului a fost infinit înmulțită. Ea a vândut bilele pentru 2 USD fiecare, reclama fiind „narcisismul tău e de vânzare”, un gest care a prezis opera de artă ca selfie. Autoritățile Bienalei au oprit spectacolul, opunându-se „vânzării de artă precum hot dog sau  înghețată”.

– A lansat  o gamă de modă cu Louis Vuitton (2012), poate cea mai mare colaborare de artă și modă din istorie, cu mii de vitrine.

– Colecționarii și muzeele concurează pentru a cumpăra piese noi, cu preturi de șapte cifre, în timp ce casele de licitații au vândut opere de artă Kusama în valoare de peste 550 milioane dolari în ultimii zece ani. Cu un record de licitație de 7,9 milioane de dolari pentru una dintre picturile sale istorice din „Infinity Net” din 1959, Kusama este atât cea mai vândută artistă în viață din lume.

– Kusama a devenit din ce în ce mai populară în Japonia anilor ‘80, cu spectacole de galerie în toată țara, spectacole comandate pentru televiziune și atenție sporită de la muzee. În pregătirea pentru o retrospectivă a muzeului din 1987, ea a încercat să-și intensifice povestea originii adăugând „Infinity Net” – bucle de stil la acuarele vechi pe care le depozitase în casa familiei sale. Istoricul de artă Midori Yamamura a descoperit acest lucru, precum și recunoștința artistului de a fi experimentat halucinații în copilărie, o afirmație pe care Kusama a introdus-o biografia ei abia în 2010.

– Mega-expoziţia din 2004 de la Mori Art Museum din Tokyo, intitulată „Kusamatrix”, marchează o transformare majoră a experienței Kusama.

Instalată pe dealurile Roppongi, cel mai faimos zgârie-nori al orașului, „Kusamatrix” a fost vizitată de 520.000 de oameni în trei luni. La o serie de camere cu oglinzi și medii captivante, „Kusamatrix” a adăugat sculpturi gigantice din fibră de sticlă reprezentând câini și copii, cu multe buline. Regizorul Takako Matsumoto vede acest lucru ca moment în care Kusama comercializează obsesia și avantajul pentru dragoste și curățenie, sau kawaii.

– Până în 2020, „Sufletul meu etern”, ajunsese la peste 600 de pânze. „Vreau să pictez 1.000 și 2.000 de tablouri. Vreau să continui să pictez chiar și după ce am murit ”, a spus Kusama.

– În ultimii șase ani, „Infinity Mirror Rooms” au devenit în muzee ceea ce sunt urşii panda pentru grădinile zoologice: o plăcere sigură pentru vizitatori ale căror costuri sunt justificate de popularitatea lor. Între 2014 și 2019, cel puțin 11 instituții internaționale au achiziționat camere. Broad, Tate, Hirshhorn și Muzeul Rubell au achiziționat fiecare câte două. Galeria de artă din Ontario a strans 1,4 milioane de dolari prin finanțare participativă și pre-vânzare de bilete .

– Recordul actual pentru o cameră Kusama la licitație este de 503536 USD, stabilit în 2012, când Christie’s London a vândut Infinity Mirrored Room – Love Forever, din 1994.

– Propriul muzeu în Tokyo, o afacere cu cinci etaje proiectată de Kume Sekkei, clădirea finalizată în 2014.

– Neînțeleasă în Japonia în tinerețe și uitată în SUA odată ce a părăsit New York-ul, Yayoi Kusama își pune în sfârșit arta într-o lume care are nevoie de ceea ce trebuie să ofere. Între apatia politică, o criză de sănătate mintală a tinerilor și problemele în creștere ale singurătății cauzate de utilizarea compulsivă a tehnologiei, disocierea este în creștere. Fie că este vorba de rezultatul unei boli psihologice sau neurologice  sau mai mult dintr-o detașare emoționala și culturala, putem beneficia de uitarea de sine liniștitoare pe care Kusama o experimentează atunci când creează. Ea este, de asemenea, un exemplu de cineva care a reușit să treacă peste dificultățile sale personale pentru a crea ceva dincolo de demoni. În timp ce tot ceea ce face este influențat de modul în care funcționează mintea ei, de amintiri şi traume, adesea foarte dureroase dar totuşi care se transformă în ceva pozitiv.

(surse bibliografice: tate.uk, Wikipedia, MoMa, The Guardian, Artnews, kooness, Art gallery of Australia, Vice/material magazine)

A consemnat Cornel Gingăraşu

© Sud-Est Forum 2020

Copyright secured by Digiprove © 2020All Rights Reserved