GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Butoh – dansul care te duce dincolo de fiinţă

 

Motto:  „de la începuturile sale, Butoh a fost o artă vie și s-a folosit de esența vieții, care  este schimbarea.” (Yoshito Ohno)

Summary:

A modern cultural product (after the 1940s), Butoh is a creation of two dancers, Kazuo Ohno and Tatsumi Hijikata. They combined the artistic ideas and philosophy of traditional Japanese theater with expressionist dance and took on the memory of a new event in history, the atomic bomb explosion, which imprinted extreme tragedy. Butoh’s avant-garde style experiences a symbolism of the human essential, mythical events but benefits from deconstructivist techniques such as the cleavage between music and movement. In addition, body language obviously penetrates the subconscious, a slow and seemingly painful slip, very different from contemporary modern Western dance.

 

Nu putea fi altundeva, unde să apară acest produs cultural, Butoh-ul, decât în Ţara Soarelui-Răsare. Această specie aparte de artă avantgardistă, i-a avut ca genitori pe Kazuo Ohno și Tatsumi Hijikata, dansatorii care s-au folosit de ingredientele teatrului traditional japonez (Noh si Kabuki), dansul expresionist german şi un catalizator în aparenţă ciudat, miticul acelui eveniment nou în lume-explozia bombei atomice. Da, geneza Butoh este nouă, anul oficial al intrării pe scena, fiind 1959, odată cu spectacolul lui Kinjiki.

Începând cu  anii ‘80, Butoh a cunoscut o renaștere şi o diseminare mondială, trupele de dans au început să călătorească în turnee în afara Japoniei; în acest moment, stilul era marcat de „pictarea completă a corpului (cu alb sau auriu), nuditate aproape  completă, capete lipsite de păr, costume grotești, mâini folosite ca gheare, ochi  machiaţi cu cearcăne și guri deschise în țipete tăcute.”

Butoh este greu de definit şi mai ales greu de înţeles pentru cei din afara Japoniei.  Spectatorul are nevoie de o stare psihică specială şi de acordarea senzorială pentru a pătrunde într-un univers al unor dansatori palizi, machiaţi în alb, cu mişcări  abstracte, în general de expresie grotească dar şi o falsă veselie. Până la apariția Butoh, dansul și teatrul japonez au fost definite de reguli stricte, care au fost schimbate prin stilul acestui dans modern eliberat de canoane. Abordarea era mai liberă, permițând dansatorilor săi să exprime experiențe care trăiesc latent în corpul lor, atât individual, cât și colectiv, folosind amintirea sublimată a  căderii bombei atomice.

 

 

Hamera, consideră că stilul de mișcare curgător al Butoh este esenţial diferit de conceptele interpretative occidentale și localizează această diferență în relația dintre acțiune și semnificație: „În general, în performanța bazată pe mișcare la occidentali, acțiunea/mișcarea și sensul coincid; o astfel de performanță capătă semnificaţie prin ce face artistul. Mișcarea este citită ca un text pentru a genera sens”.

Butoh vine în contrast, cu un  text și un sens, care  există atât în ​​acțiuni, cât şi în spațiile dintre acțiuni, folosind conceptul de Ma. Ma este un termen care „Descrie un interval plin de semnificație în spațiu, timp sau spațiu-timp, un interval cu aspecte atât obiective, cât și subiective, inerent relaționale, cel mai ușor de reținut în context religioz-estetic”.

Un maestru al Butoh, Hiroko, declara: „Arta nu predă lucruri. Nu sunt un profesor bun. Avem nevoie de corpuri pentru performanță, de aceea ne antrenăm. Un pictor are nevoie de vopsea. Un sculptor trebuie să folosească lut. Noi folosim corpul”.

În timp ce multe idei ale filosofiei Butoh s-au concentrat pe formalism sau straturi semantice, o altă abordare este concentrarea asupra tehnicii fizice.

 

 

În timp ce Butoh nu are o tehnică clasică codificată, respectată rigid într-o descendență controlată de tradiţie sau şcoala, Hijikata Tatsumi a avut un corp metodic substanțial de mișcări numit Butoh Fu. Butoh Fu poate fi descris ca o serie de indicii bazate în mare parte pe încorporarea vizualizărilor care afectează în mod direct sistemul nervos, producând calități de mișcare care sunt apoi utilizate pentru a construi forma și expresia dansului. Acest mod de angajare cognitivă, are multe în comun cu alte tehnici mimetice care se regăsesc în istoria dansului, precum gama de calități  Lecoq, ritmul și densitatea în mișcare Decroux și descrierile calitative ale lui Zeami Motokiyo pentru tipurile de personaje.

Pentru a contura cât mai precis lumea Butoh, o să oferim câteva citate relevante:

– Această piele aruncată este pământul și casa noastră … total diferită de cealaltă piele pe care corpul nostru a pierdut-o … O piele este cea a corpului aprobată de societate. Cealaltă piele este cea care și-a pierdut identitatea. Deci, trebuie să fie cusute împreună, dar această cusătură formează doar o umbră. (Tatsumi Hijikata, citat în Hoffman și Holborn, 1987)

– Chiar și propriile brațe, adânc în interiorul corpului tău, se simt străine de tine, simt că nu-ți aparțin. Aici se află un secret important. Esența radicală a lui Butoh este ascunsă aici. (Tatsumi Hijikata)

– Yoshito Ohno ne-a explicat că dansul Butoh s-a născut din amintirile lui Hijikata și Kazuo Ohno, din teribilele tragedii din cel de-al doilea război mondial, ura și durerea lor; a vorbit despre modul în care Kazuo suferise în călătoria sa înapoi în Japonia din Filipine, despre felul în care văzuse oameni murind pe barcă și despre faptul că s-a rugat cu ei, cu acele imagini și că le-a oferit și mișcarea sa. Apoi, el  întreba: ce este în rugăciunea ta? despre ce te rogi? pentru cine te rogi? Și așa am început să ne mișcăm. (Gustavo Thomas)

 

 

– Dansez un singur dans de-a lungul întregii mele vieți. Dansul meu este identic cu revoluția veșnică. Mi-am recuperat limba prin dans și am văzut politica prin dans. Voi fi la înălțimea eticii prin dans și voi percepe harta istoriei prin dans. Am căpătat curaj să stau împotriva puterii prin dans. Reexaminez „instinctul” prin dans. Vreau să-L cunosc pe Dumnezeu prin dans. Vreau să întâlnesc materia prin dans. Un dansator, în esență, este un fulger anonim, un mediu al locului. Așa vreau să fiu. Spectacolul / dansul nesfârșit. O încercare de a verifica dansul de la minim la maxim prin redarea corpului meu ca exemplu. Sau o încercare de a descoperi și iniția dansul în toate locurile. (Min Tanaka)

– Păstrez una dintre surorile mele în viață, în corpul meu când sunt absorbit în crearea unei piese Butoh, ea rupe întunericul din corpul meu și mănâncă mai mult decât este necesar din el … când se ridică în corpul meu, mă așez impulsiv. ( 土方 巽)

– Dansul occidental începe cu picioarele ferm plantate pe pământ, în timp ce Butoh începe cu un dans în care dansatorul încearcă în zadar să-și găsească picioarele. (Tatsumi Hijikata)

– Nu mă interesează un dans atent structurat. Dansul este un mod de viață, nu o organizare a mișcărilor. Arta mea este o artă a improvizației. E periculos. Încerc să port în corpul meu toată greutatea și misterul vieții; să-mi urmăresc amintirile până ajung în pântecele mamei. (Tatsumi Hijikata)

 

 

– Când dormi, pierzi, lucrurile călătoresc cu o viteză extraordinară. Deci nu vă faceți griji. S-ar putea să existe în interiorul vostru o galaxie – care este echivalentă cu calea ferată galactică. (Kazuo Ohno)

– Cel mai bun lucru pe care mi-l poate spune cineva este că, în timp ce urmăreau spectacolul meu, a început să plângă. Nu este important să înțeleg ce fac; poate este mai bine dacă nu înțeleg, ci răspund doar la dans. (Kazuo Ohno)

– Butoh este un cadavru în picioare, într-o încercare disperată de viață. (Tatsumi Hijikata)

– Am constatat că, odată ce aspectele reprimate sau tabu ale vieții și ale sufletului sunt lăsate să iasă la suprafață în mod natural prin trup și artă, ușurința și bucuria iubitoare trebuie, de asemenea, să fie revelate. (Maureen Freehill)

 

 

© Sud-Est Forum 2020

Posted by on octombrie 18, 2020. Filed under FOTOGRAFIE,HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry