Motto: „Toți purtăm măști și vine momentul în care nu le putem îndepărta fără a îndepărta o parte din propria noastră piele.”

– André Berthiaume

Măștile, ca locus al potențialului mimetic, servesc atât pentru tipizare, cât și pentru deghizare, distilarea trăsăturilor de caracter și transpunerea lor vizuală, chiar dacă ascund faciesul celor care le poartă, sugerând o persoană prin negația parțială a formei naturale. Ca reprezentare multidimensională, acestea permit generarea distanței dintre privitor și cel privit, transpunând un individ animat într-un obiect neînsuflețit și, prin intervenția unei suprafețe fabricate, invită la interpretare.

O astfel de concentrare asupra funcției semnalează o reevaluare teoretică similară, una care încearcă să integreze materialitatea și întrebările subiectivității, întruchipate în dezbaterile semiotice și, în acest sens, reintegrarea semnele și lumea materială, în încercarea de a depăși separarea între cele două –  cum a argumentat Webb Keane, una dintre cele mai durabile moșteniri ale conceptualizării din Semiotica lui Ferdinand de Saussure.

În privilegiul „sensului asupra acțiunilor, consecințelor și posibilităților”, astfel de abordare tratează obiectele ca  mijloc pentru un scop interpretativ, mai degrabă decât un agent comunicativ la propriu (Keane).

Între 1959 și 1963,  graficianul american (născut în România), Saul Steinberg a produs măști din pungi de hârtie, ca o serie de specii sociale, făcute celebre prin fotografiile realizate de Inge Morath. Ideea deghizării este centrală în arta lui Steinberg. În lume, așa cum a văzut-o, toată lumea poartă o mască, reală sau metaforică. Oamenii inventează personaje prin machiaj, expresie facială, coafuri. „Masca”, a scris Steinberg, „este o protecție împotriva revelației”.  Jeanine Warnod scrie în “Le Figaro” (18 iunie 1971), că Steinberg denunţă o umanitate înregimentată….

Aici intră în scenă şi celebra fotografă (membră a agenţiei Magnum) Inge Morath. Ea povesteşte într-un interviu din 2000: „În 1956, am ajuns în sfârșit la New York … și Saul a acceptat să mă întâlnească și poate să pozeze pentru un portret. Am sunat la usa și Saul Steinberg a ieșit purtând pe cap o pungă de hârtie pe care desenase un autoportret.

A început astfel una dintre cele mai interesante și fascinante colaborări artistice din istorie, între un fotograf şi un  grafician “cartoonist”. Rezultatul – o colecție curioasă de imagini denumită adesea „Seria cu măști”, realizată între întâlnirea lor inițială și 1962, care prezintă o serie de figuri care poartă  măști din cutii de carton și pungi de hârtie, create de Steinberg, fotografiate într-un mod  sobru, în maniera lui Morath.

Aparent aceste imagini par jucăușe, vesele și pline de umor și imaginație. Cu toate acestea, analizând seria mai atent, fotografiile, încep să funcționeze treptat ca metafore criptice pentru veselia și inocența forțată a Americii postbelice din anii 1950, așa cum se vede prin ochii a doi europeni care erau mai mult decât obosiți de o cultură care și-a mascat turbulența subiacentă în poveşti siropoase,  pline de automulțumire, îngropând nesiguranța sub aparente superficiale de prosperitate și grandoare.

Opera lui Bart Hess este din cea mai tactilă și mai intuitivă natură. A devenit pasionat mai întâi de moda instinctivă, pe când studia la Design Academy Eindhoven, unde a creat “A Hunt for High Tech”, o colecție care imita straturile exterioare ale speciilor hibride necunoscute, însoțită de un film evocator care a demonstrat în mod genial conceptele.

În ultimii zece ani, Hess a impresionat prin muncă creativă impresionantă.

El a ciupit, întins și răzuit materiale în raport cu corpul uman și s-a bucurat de aprecierile lui Lucy McRae, Nick Knight, Lady Gaga, Iris van Herpen și Walter van Beirendonck. Hess consideră că organismele noastre devin din ce în ce mai mult o platformă pentru tehnologie sensibilă și interactivă și a expus constant relațiile intime pe care le au materialele pe pielea noastră.

Artistul declara într-un interviu că : “M-a fascinat ideea de a muta fizic corpul din realitate, de a-l lichida și de a-l sculpta cu utilizarea Latexului. Este aproape ca modelarea 3D dar în viața reală. De asemenea, m-am inspirat din Space Odyssey 2001, Terminator 2 și Futurismul Italian”.

“Vreau să creez o tensiune între corp și material – aproape ca și cum ar deveni unul”, spune creativul artist multilateral, mărturisind fascinație pentru fenomenul misterios al răspunsului autonom meridional sensorial. „Este o senzație fizică pe care cei mai mulți o descriu ca o furnicătura în cap sau un orgasm cerebral,, explică el despre aceasta experiența intensă.

Mutanții sunt un produs al dorinței persistente dale lui Hess de a solidifica organismul. Fascinat de ideea morfizării fizice a corpului, Hess folosește latexul pentru lichefierea și sculptarea corpului, creând o alternativă fizică la transformarea virtuală.

Pielea din latex este luminată de o instalație existentă din tuburi ușoare, lăsând o grilă în continuă evoluție pe mutantul care se mișcă încet. Ceea ce pare a fi artă  digital de înaltă tehnologie, în realitate este o performanță fizică de înaltă tehnologie. Doar tranzițiile dintre cele trei schimbări de culoare sunt manipulate sau îmbunătățite digital. „Îmi place să lucrez cu materiale de bază și să le ridic la un alt nivel, folosind software  accesibil de pe internet.”

Au fost folosite următoarele surse:

The Mask Series: Inge Morath & Saul Steinberg, Magnum Photo Art, Fundaţia Saul Steinberg, pagina web personala Bart Hess, interviuri cu Bart Hess din paginile web we-make-money-not-art.com,  withdazeddigital.com,  Neville McFerrin-Măști, oglinzi și percepție mediată

© Sud Est Forum 2020

Copyright secured by Digiprove © 2020All Rights Reserved