MOTTO: “May your imagination blossom like a cactus in the desert”.
(Florentin Smarandache)
MOTTO: “Poezia salvează raţionamentul, însă prin metafizică, precum o vorbă de duhcare convinge mai mult decât o demonstraţie plată, înlocuind-o uneori. Poezia oferă posibilităţi la imposibil”.
(Florentin Smarandache)
MOTTO: „Paradoxismul este o idee fixă care îţi trece prin cap atunci când mintea îţi stă în loc, în timp ce tu avansezi înainte.”
(Gh. Niculescu)
Am descoperit (nu fără o paradoxală surprindere) existenţa unui curent cultural (în mare parte literar) care a fost generat în Romania, în anii ‘80, de substanţă complexă, hai să-i spunem neo-dadaistă. Paradoxismul îl are ca părinte, pe Florentin Smarandache, briliant matematician şi poet rebel, actualmente profesor la New Mexico (USA).
Vom prezenta pe rând “Manifestul paradoxismului”, apoi o scurtă prezentare a lui Florentin Smarandache, diverse păreri critice, urmate de fragmente literare care sunt aderente la acest curent cultural.
Din păcate, eclectica literatură paradoxistică de azi nu este însoţită şi de o reprezentare bogată în artele vizuale, aşa că, am ales pentru ilustrare imagini ce încearcă să ilustreze paroxismul gândirii celor care mânuiesc cuvintele.
pARadOXisMul – ultima avangardă a mileniului doi
1. A) Definiţie:
Paradoxismul este o mişcare internaţională de avangardă în literatură, artă, filozofie, chiar şi ştiinţă, bazată pe folosirea excesivă de antiteze, antinomii, contradicţii, oximorone, parabole, paradoxuri în creaţie.
A fost înfiinţat de către scriitorul, artistul, şi omul de ştiinţă Florentin Smarandache în anii 1980 în România, care dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice şi prin experimente contradictorii; în special creaţie în contra-timp, contra-sens.”
2. B) Etimologie:
Paradoxism=paradox+ism, înseamnă teoria şi şcoala de folosire excesivă a paradoxurilor în creaţie.
3. C) Istoric:
“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar împotriva unei societăţi închise, România anilor 1980, unde întreaga cultură era manipulată de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalţi, nu puteam publica aproape nimic.
Şi-atunci am zis: hai să facem literatură… fără a face literatură! Să scriem… fără să scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei păsări’, de pildă, reprezenta un “poem natural”, pe care nu mai era nevoie să-l scrii, fiind mai palpabil şi perceptibil decât nişte semne aşternute pe hârtie, care, în fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de către observant a observatului, iar orice traducere falsifică într-o anumita masură. ‘Maşinile uruind pe străzi’ era un “poem citadin”, ‘ţăranii cosând’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschişi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea în dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversaţia în chineză pentru un necunoscător al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discuţiile alternante ale călătorilor, într-o gară, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism).
O clasificare pe verticală? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”.
Altă clasificare în diagonală: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufletească”, “poem obiect/lucru”.
În pictură, sculptură analog – toate existau în natură, de-a gata.
Deci, un protest mut am făcut!
Mai târziu, m-am bazat pe contradicţii. De ce? Pentru că trăiam în acea societate o viaţă dublă: una oficială – propagată de sistemul politic, şi alta reală. În mass-media se promulga că ‘viaţa noastră era minunată’, dar în realitate ‘viaţa noastră era mizerabilă’. Paradoxul în floare! Şi atunci am luat creaţia în deriziune, în sense inverse, sincretic. Astfel s-a născut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga în ‘Epoca’ Ceauşescu, ca o respiraţie intelectuală, au fost surse de inspiraţie superbe.
“Non”-ul şi “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilistic (C. M. Popa).
Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu într-o carte clasică asupra mişcării: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe când I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, Gh. Niculescu au studiat paradoxismul în opera mea literară.
Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu că este „în răspăr”. Nu am avut un premergător care să mă fi influenţat, ci m-am inspirat din situaţia pe dos care exista în ţară. Am pornit din politic, social, şi treptat am ajuns la literatură, artă, filosofie, chiar ştiinţă. Prin experimente bazate pe contradicţii s-au adus termeni noi în literatură, arta, filosofie, ştiinţă, chiar şi noi proceduri, metode, algoritmi de creaţie. Într-unul dintre manifeste propusesem deturnarea sensului, de la figurat la propriu, interpretări în contra-sens ale expresiilor şi clişeelor lingvistice etc. Iar în 1993 am efectuat un turneu paradoxist în Brazilia pe la universităţi şi asociaţii literare.
În decursul a 30 de ani de existenţă a paradoxismului, s-au publicat vreo 30 de cărţi şi peste 200 comentarii (articole, recenzii, note), plus 5 antologii internaţionale cuprinzând circa 300 scriitori de pe glob, cu texte în diverse limbi.”
(text Florentin Smarandache, editat de Gheorghe Niculescu)
Scurta Bio-bibliografie: Florentin Smarandache s-a născut la 10.12.1954 în Bălceşti, Vâlcea. – Liceul Pedagogic în Craiova (2 ani) şi în RâmnicuVâlcea (promoţia 1974). – Absolvent, ca şef de promoţie, al Facultăţii de Matematică din Craiova (1979). – A lucrat ca analist-programator la I.U.G. Craiova (1979- 1981), profesor la Liceul Bălceşti (1981-1982), la un colegiu marocan (1982- 1984), în Craiova (1984-1985), Drăgoteşti (1985-1986); şomer (1986- 1988), profesor în Craiova (1988). – A fost refugiat politic în Turcia (1988-1990), de unde a emigrat în SUA. – În prezent este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Matematică a Universităţii „New Mexico” din Gallup, New Mexico, SUA. – A debutat cu poezie în revista Liceului Pedagogic Craiova. Debut editorial – 1981, cu placheta de versuri „Formule pentru spirit”, la Editura „Litera” Bucureşti, semnată cu pseudonimul Ovidiu Florentin. – Volumul „Legi de compoziţie internă” a apărut în 1982, la Editura „El Kitab”, Fès, Maroc; ediţia a II-a, cu titlul „Exist împotriva mea”, la Editura „Macarie”, Târgovişte, 1994; ediţia a III-a, bilingvă, cu titlul „Exist împotriva mea/ I Am Angainst Myself”, la Editura „Aius”, Craiova, 1997. – Florentin Smarandache a creat Mişcarea Literară Paradoxistă în anii 1980, ca formă de protest faţă de totalitarism. Paradoxismul utilizează în exces paradoxul, de unde a şi primit numele. De-a lungul vremii, Florentin Smarandache a scris cinci manifeste paradoxiste şi a editat trei antologii internaţionale paradoxiste. (Mircea Monu)
MATHWIKI: Potrivit lui Smarandache „Scopul este extinderea sferei artistice prin elemente non-artistice …„ Zborul unei păsări ”, de exemplu, reprezintă un„ poem natural ”, care nu este necesar să se scrie, fiind mai palpabil și perceptibil în orice limbă decât unele semne puse pe hârtie, care, de fapt, reprezintă un „poem artificial”.
RĂDACINILE PRINCIPALE A PARADOXISMULUI- FLORIN VASILIU: În anul 1983 a apărut la Fes în Maroc volumul de poezii “Le sens du non-sens” (Edit Express) de tânărul matematician și poet român Florentin Smarandache.Cartea conține un manifest nonconformist pentru „o nouă mișcare literară: paradoxismul”.
Fără îndoială, este o legătură între titlul cărții, poeziile interioare și conținutul din acest manifest programatic al unei mișcări literare intitulat explozibil, „paradoxist”. Privirea sa prin poezie naste un sentiment ciudat ca o mână invizibilă care tulbură spiritul.Nu este greu de găsit în aceste „non-simțuri” condusul „sens” al unui destin supărat…o analiză menită să identifice trăsăturile specifice de mișcare, diferența de culoare și nuanță față de cele care se regăsesc pe lume precum și relația și conexiunea cu aceste caracteristici, dar mai ales pentru a găsi substanță, paradox și forma …
În „Manifestul nonconformist” publicat în volumul de poezii “Le sens du non sens” (1983), Florentin Smarandache prezintă unele mecanisme ale paradoxismului: contradicții excesive, antiteze puternice, expresii figurative interpretate într-o mod personal, transformări semantice, comparații opuse etc. După cum puteți vedea arsenalul mijloacelor poetice anunțate de șeful mișcării literare va fi util pentru paradoxismul înțelegător nu atât în domeniul negației, ci în crearea sa.
ION ROTARU, PROFESOR LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI: „Limba română în deplina sa expresivitate se află în capul pixului său. Olteanul și țăranul din interiorul lui, cu adâncimea de spirit, izbucnea uneori înfipta în lumină printre atâtea sarcasme și cuvinte şi jocuri înstrăinate”. (Realitatea Romanească)
CRITICUL LITERAR CONSTANTIN M. POPA, raportând despre mișcarea literară paradoxistă confirmă din nou posibilitatea extinderii literaturii prin concepte antinomice și paradoxale. „Paradoxismul nu caută să distrugă literatura. Este preocupat să găsească o nouă practică scripturistică, eficientă și plină de stres, păstrând energia obținută din impact a câmpurilor semantice opuse. Ciocnirea va fi întotdeauna imprevizibilă!
TITU POPESCU, “ESTETICA PARADOXISMULUI”: Este tocmai cazul mișcării literare recente a paradoxismului, concepută în România și afirmată în Statele Unite, care este strâns legată de temperamentul, înclinația, gustul și dispoziția creatoare a inițiatorului și organizatorului său, poetul-matematician Florentin Smarandache (paradoxism = smarandachism, într-o „internă” și deja notorie interpretare).Dar surpriza a trebuit să crească, pe măsură ce lectura a continuat, pentru că poeziile au constituit doar un element al spațiului semnificativ al paginii, iar expresia tinde spre o autonomie într-un univers al semnelor, într-o joacă concentrică întărită de dispoziția versurilor și uimirea spațiilor goale. A fost primul contact cu paradoxismul, descoperit încă în faza sa incipientă și mai temperată.
Nonliteratura, creată într-un mod paradoxal, devine un nou tip de literatură!!
În ultimii ani, paradoxismul a generalizat vechea expresie a „literaturii” din
spații multidimensionale sau pe un teren științific (Lobacevsky, Riemann, Banach etc.). Paradoxismul este, de asemenea, trăirea experiențelor existențiale și culturale, ambele specifice acestui sfârșit de secolul, determinat de anumite condiții generale: simultaneitatea informațiilor la scară mondială, revoluția frontierelor formale, democratizarea relațiile interindividuale și conștiința autonomă, reinterrogarea criteriului axiologic, referința globală la realitate, conștiința unei „ultime” și decisive experienţe.
ALEX BALOG:
Paradoxismul s-a născut din dorinţa de exprimare liberă (specifică tuturor românilor aflaţi sub regimul comunist) şi ca o reacţie la regimul dictatorial ceauşist, unde cenzura, coroborată cu promovarea şi publicarea doar a celor ce lăudau sistemul, închidea bariera publicării şi afirmării celor care nu se supuneau “rigorilor” acestui sistem.
“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar împotriva unei societăţi închise, România anilor 1980, unde întreaga cultură era manipulată de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalţi, nu puteam publica aproape nimic.
Şi-atunci am zis: hai să facem literatură… fără a face literatură! Să scriem… fără să scriem nimic.
Dintre cei care critică negativ paradoxismul, îi putem aminti aici pe Nicolae Manolescu şi Ion Rotaru, părerea celui din urmă fiind destul de concludentă asupra punctelor considerate slabe în teoria noului curent, care-i scria lui Florentin Smarandache, într-o scrisoare datată 30 aprilie 1992, următoarele:
“ iartă-mă, Mișcarea,„ Movementul ” olteano-vâlcean din Arizona. Acest capodopere (în afară de Urmuz ?!) – bietul Urmuz – o dat avangarda românească interbelică? Niciuna! Acest capodopere pleacă de la Movementul olteano-vâlceano-arizonesc? Viitorul va pronunța asupra operei dumitale cu o sentință fără apel. Ehei, bine ar fi dacă te-ai fi gândit să scrii niște Non-Nonpoeme, adică niște Poeme adevărate, fie și măcar până la gleznele Otiliei Cazimir și ale lui Topârceanu. Tot erau niste”“experimente bazate pe contradicţii, care sa aduca termeni noi în ştiinţă, artă, filosofie, chiar şi noi proceduri, metode, algoritmi de creaţie. Într-unul dintre manifeste propusesem deturnarea sensului, de la figurat la propriu, interpretări în contra-sens ale expresiilor şi clişeelor lingvistice etc.”
Pot spune că este paradoxismul cu veșnicele lui paradoxuri și negări este un joc: jocul de-a arta.
(Va continua)
© Sud Est Forum 2020