GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Noua (dez)ordine mondială… amoroasă (la Galaţi)

 

În condiţiile în care azi se vorbeşte tot mai mult de o „nouă ordine mondială”, văzând noua montare a Teatrului Muzical Şapte, singura companie privată de teatru din Galaţi, „Un dulap numit dorinţă”, care a avut premiera în seara zilei de joi, 16 ianuarie, în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, titlul original al piesei lui John Tobias, în două acte, fiind „My Husband’s Wild Desires Almost Drove Me Mad”, mi-am adus aminte de volumul a doi scriitori şi gânditori francezi, Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut, intitulat „Noua dezordine amoroasă”, care a apărut prin anul 1977.

Nu e locul aici decât să spunem că titlul spune totul, aşa cum şi titlurile sub care este cunoscută piesa lui Tobias – apropo, Tobias a fost unul dintre primii scenarişti ai jocurilor „Mortal Kombat”, dar în piesă nu moare nimeni, doar moare şi învie Dorinţa! -, în lume şi, iată, în România, detaliază câte ceva şi despre legăturile culturale, meme, conexiunile pe care le facem când este vorba de interferenţe teatrale româno-americane… „Un dulap…” trimite, evident, către „Un tramvai numit dorinţă”, piesa lui Tennessee Williams, scrisă în 1947…

„My Husband…”, dacă nu mă înşel, apare în 2010, cel puţin în variantă tipărită, şi de atunci este un succes continuu. Mondial! Poate comparabil cu celebra „La Cage aux Folles”! Era imposibil să nu atragă atenţia şi oamenilor de teatru români, în acest caz dragului nostru „gălăţean” Dan Mirea (există un proiect de hotărâre a C.L. prin care dacă montezi cel puţin trei piese de teatru în urbea noastră devii cetăţean de onoare ş.a.m.d. – se apropie 1 aprilie, dar Dan Mirea chiar a regizat trei piese de teatru la noi!), care, după „Soacra cu trei nurori” şi „Chiriţa în provincie”, montate în stagiunea curentă la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” şi, respectiv, Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard”, a mizat pe o „piesă bulevardieră”, un gen despre care, conform unor replici din piesă, când se ironizează patriotismul de faţadă, „îl iubeşti” sau „îl părăseşti”.

Dan Mirea abordează dezinvolt, fără prejudecăţi, poate adaptează la o anume cuminţenie a spectatorului român, care ar vrea mai cu perdea, mai cu draperie, mai cu o aluzie, mai cu o şopârlă sau, în acest caz, cu o… „dihanie păroasă”, reuşind cu inteligenţă, măiestrie, stil să ocolească posibila receptare „de scandal” a unor situaţii care sunt delicate şi/sau repulsive de obicei când este vorba de Celălalt, iar nu de propria persoană… Meditaţia regizorului asupra întregului angrenaj chiar se cunoaşte aici, unde atenţia a trebuit să fie sporită, deoarece Omul, fiinţa Omului, este asemenea femeii anecdotice care trebuie să sublinieze (şi Isabela Oancea, interpreta Femeii eterne – din ochii şi sufletul oricărui bărbat… trecut sau nu de anumite crize, „soţia”, în acest caz, reuşeşte să fie o adevărată Regină a comediei… situaţiilor din piesă, jucând „nebunia dorinţelor” cu o eleganţă a detaşării absolute, cu un rafinament demn de o diplomaţie care poate să administreze noua dezordine amoroasă din postuman, postadevăr!) in-, ne-diferenţa dintre DA şi NU, aceleaşi pentru un ciobănesc păros sau un caniche…

La urma urmelor, omul, în intimitate poate fi zeu, pardon, semi-zeu, lup aproape la propriu, pisică ş.a.m.d. până la capătul arcei erotice a lui Noe… Problema pe care o ridică (şi foarte serios, la urma urmelor, şi politica, chiar internaţională, deşi nu se subliniază asta decât printr-o intonare solemnă de imn, este tot o chestiune de erotism) autorul şi/sau regizorul este cât de mult putem interveni în manipularea, controlarea celor reali din… fantezii.

Între frivol bulevardier şi profunzime, Dan Mirea alege… binele, având ajutor în actorii Mihai Păun, soţul (Imaginaţi-vă, reuşeşte să împace pasiunea unui Mastroianni tomnatic cu sobrietatea, sorry, Maiestate, Reginei Elizabeth într-un rol care presupune din motive de sfat de la psiholog travestiul!), perversitatea quasi-blajină, şantajabilă, cu o candoare de Forrest Gump trecut la… calorifere a lui Vlad Ajder completând duetul, să-i zicem, totuşi, masculin, al montării… Triada feminină adaugă o infractoare fără talent de… hoţ, interpretată cu dezinvoltură de Gianina Sion, abia ieşită, chiar în acea dimineaţă, din închisoare, după cinci ani în care se îndrăgosteşte de o femeie din Porto Rico, dar având un pont nu prea bun, şi sora soţiei, cu problemele ei de familie, jucată, aproape la propriu şi în alb şi în negru (este o aluzie la costume, sic!) de Luminiţa Vologa.

Intriga şi toată comedia se iscă din motive care ţin de satisfacţia erotică a unei familii… oarecum tradiţional americane, care vrea să întreţină la nesfârşit mitul tinereţii şi neliniştirii (sic, în original „The Young and the Restless”, serialul-supă continuă şi azi, ajungând la episodul 93 din sezonul 47!). Convenţiile teatrale sunt perfecte pentru ceea ce urmează să vadă, să audă, să miroasă spectatorul (se dă cu deodorant la greu de către instalatorul care are viziunea lui asupra… aromelor iubirii fizice!), care va fi obligat să-şi lase şi el… un picior în pantoful situaţiei (apropo de absurdul moderat care poate fi identificat în limbajul dialogurilor), un picior sentimental, şi de empatie, dar poate şi de înţelegere filosofică a faptului că, totuşi, „toţi suntem puţin luaţi”…

Bref, pe 16 ianuarie a fost o seară magică, şi pentru cei care ştiu să râdă, să glumească pe seama propriilor slăbiciuni, Dan Mirea reuşind un miracol, prin tot ceea ce este omeneşte posibil: multă muncă, respectând un crez pe care-l declară: „Ca regizor, mă feresc să iau un text care are umor doar din scriitură. Îmi place să descopăr împreună cu echipa cu care lucrez umorul dincolo de text, să creez situații scenice cu haz, dându-le importanță elementelor mai puțin importante din text. Și, atunci, mizez foarte mult și pe implicarea actorului.”

Umorul fiind ceva foarte serios, după cum am sugerat şi mai sus, se are grijă şi la bunul gust, aspect sensibil la o aşa zisă piesă bulevardieră, unde uşor poţi arăta un deget greşit mai mult decât trebuie, unde utilizarea scuipatului, dar nu pentru deochi, îţi poate aminti de un musical celebru, „Cats” (arătarea ghearelor mai lipseşte din confruntarea instalatorului cu infractoarea!), o curea desfăcută lăsată fără măsură în bătaia cuvintelor cu poantă cu măsură ( la urma urmelor o cicatrice de la o operaţie de apendicită, de numai 5 centimetri, la ce te poate duce cu gândul?), toate acestea, scăpate de sub control, ar fi ca o mâncare în care s-ar scăpa prea multe condimente: omul ispitit de propriile plăceri rămâne tot un om, de aceea s-a scris şi „Metafizica sexului” şi „Cuvintele bune de a fi mâncate”, iar omul „tratat” într-o piesă bulevardieră (doar umorul însănătoşeşte, aşa cum şi tragedia te purifică!), dacă are parte de un doctor precum Dan Mirea, se poate regăsi, îşi poate regăsi libidoul (nu, nu este cazul! Sic!), îşi poate trăi… alte fantezii, dacă este să ne raportăm la o carte (Imaginată sau nu) de referinţă în… dormitorul scenei: „Trăiește-ți fantezia” scrisă de Dr. Leopold Baumgartner.

Poate şi parodie a tragicului din „Un tramvai numit dorinţă”, „My Husband’s Wild Desires Almost Drove Me Mad” este doar un episod din noua dezordine mondială amoroasă, „nouă” arătându-ne, de fapt, că toată această nemaipomenită harababură, „Acest Bordel formidabil” (care este lumea nu numai în viziunea lui Eugen Ionescu), sunt aceleaşi dintotdeauna…

Ne pot fi martori numeroşii spectatori de joi, o geantă de scule de instalator, un telefon fix, un revolver, un pat, nişte sticle din care nu se bea prea mult pentru că alcoolul în exces nu este bun la prietenie, nici în amor, dar mai ales aplauzele de la final…

 

Adi-George Secară

 

 

Foto: Cornel Gingãraşu

 

Posted by on ianuarie 18, 2020. Filed under CULTURAL,EVENIMENT,HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry