GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Şi totuşi, paradisul are gară? (Drumul fluturelui către brațele de lut)

 

“Ultima haltă în paradis” este o piesă din categoria celor pe care vrei să le rumegi îndelung, iar pentru a păstra sentimentul care te încearcă, nu vrei să mai vezi sau să mai citești nimic o vreme.

Tragi-comedia jucată de teatrul din Turda, în a treia zi de festival, are acest dar de a te purta de la râsul homeric la tristețea profundă, de la haz la meditație asupra condiției umane.

 

Sub aparența superficialității totale, un bătrân Don Juan, Mitică, flirtează cu asistenta și cu doctorița din spitalul municipal în care era internat într-o stare gravă. Alături de el, în același salon, dar parcă dintr-o altă lume, vine un sinucigaș din dragoste. Evident, o dragoste totală, unică, pentru o femeie numită, banal, Mimi. Cei doi bărbați își dezvăluie caracterul într-un dialog în care comicul de limbaj abundă, își povestesc viața, iar bătrânul decide să îl “opereze” pe tânăr și să îi scoată dragostea pentru o singură femeie din cap, căci e grav bolnav. Mitică știe, în fond, că “o femeie care iubește îți iartă și o crimă, pe când una care nu te iubește nu îți iartă nici măcar virtuțile”, iar Mimi pare să facă parte din această a doua categorie. Situațiile create alternativ de jocul actoricesc al persoanjelor masculine și al celor feminine reliefează o viață complexă, în care caracterele umane acționează în funcție de convingerile și experiențele personale. Mitică iubește FEMEIA, Ionel iubește o singură femeie, asistenta ar renunța cu ușurință la relația ei domestică pentru o relație pasională cu un bărbat aparte, în timp ce doctorița vorbește disprețuitor despre bărbați,  pentru că își neagă feminitatea.

Personajul colectiv, femeile lui Don Juan, se caracterizează prin diversitate, tocmai pentru a ilustra feminitatea însăși, indiferentă în raport cu vârsta, statura, starea socială sau culturală. Cele trei femei care dau năvală în salonul spitalului la invitația lui Mitică (în speranța că din trei va veni măcar una) sunt foarte diferite, după cum reușește să le vadă Ionel, într-un final: femeia matură, cuprinsă de criza vârstei, femeia dominantă, agresivă și femeia-căpșunică, delicată, parfumată. Toate au în comun “dorința de a fi dorite”, de a se simți, așadar, semnificative în viața unui bărbat.

Deși ilar în timpul lecțiilor de seducție și de iubire care i se predau, Ionel își însușește, cu o oarecare stângăcie, ce-i drept, mai toate caracteristicile lui Mitică, astfel încât asistenta îl îmbie să revină și după externare.

Care e destinul lui Ionel?

Timid, needucat, conservator, de profesie “montator”, Ionel ilustrează ridicolul absolut, mai ales în raport cu bătrânul rafinat. Încercările lui de a-și însuși lecțiile sfârșeșc dezolant, iar receptorul piesei pare convins că unele lucruri nu pot fi învățate. Și totuși Ionel preia rolul lui Mitică în finalul piesei, ca și cum ar fi fiul dorit al acestuia.

 

De ce nu apare Mimi?

Am vrut să o cunosc pe Mimi. Am vrut să văd cum arată femeia care a sunat la salvare și i-a spus lui Ionel – sinucigașul – să repare țeava de apă (de care își atârnase ștreangul) și să facă curat înainte de a pleca la spital. Am fost curioasă să văd întruchiparea femeii care îi aruncă nefericitului uscătorul de păr în cada plină cu apă, să se usuce. Nu e de mirare că de la o sinucidere s-a ajuns la o electrocutare. Dar, prin apariția lui Mimi,  piesa ar fi pierdut esența…, ar fi înlocuit dorința și iubirea cu banalitatea, iar jocul actoricesc nu a condus nicicum într-acolo. E mai bine să nu o cunoaștem pe Mimi. E mai bine să știm despre iubire, feminitate, dorință, și e cel mai bine să nu știm despre non-iubire.

Este doctorița un personaj real?

Femeia care îl iubește profund și la apariția căreia lui îi sclipesc ochii este doctorița. Dar aceeași actriță interpretează rolul Morții care îl îmbrățișează în finalul piesei de bătrânul ostenit de viață. Doctorița e un alter-ego, o voce a conștiinței care arată condiția bărbatului veșnic îndrăgostit de FEMEIE, niciodată de o singură femeie. De altfel, doar ea vede latura lui autodistructivă, e singura care îl consideră un sinucigaș, singura care îi rămâne alături și îl conduce dincolo. E oglinda aceea pe care personajul o cercetează pe patul de spital și pe care i-o împrumută și lui Ionel pentru a se cunoște.

 

Despre rol și actor

Piesa de teatru “Ultima haltă în paradis” a fost reprezentația unui singur actor. Ceilalți (toți tineri, frumoși și talentați) au fost sateliții unui personaj complex, versatil, puternic, al cărui calibru a ieșit la iveală inclusiv după căderea cortinei. La rampa deschisă a ieșit un bătrân care tocmai simțise îmbrățișarea morții, dar în câteva secunde, spre public a ridicat ochii un bărbat energic, hotărât.

A fost o reluare sau o ieșire din rol?

Pentru o excelentă seară de teatru, le sunt recunoscătoare actorilor: Marian Negrescu (Mitică), Cătălin Grigoraș (Ionel), Dorina Nemeș (Doamna Doctor), Alexandra Dușa (Asistenta), Amalia Popa (Roșcata), Raluca Eremei-Bîrza (Bruneta), Doina Șoproni (Blonda) și Regizorului Andrei Mihalache.

 

A consemnat  Violeta Stanciu

Foto: Adrian Mociulschi

 

Posted by on octombrie 8, 2019. Filed under CULTURAL,EVENIMENT,HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry