GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Rendez-vous ȋntre doi mari maeştri: Velázquez şi Picasso (Las Meninas)

 

 

Picasso avea 14 ani când ȋmpreunã cu tatãl sãu a vizitat Muzeul Prado. Tot atunci l-a ȋntâlnit pe artistul, considerat de mulţi ca cel mai mare pictor al lumii occidentale, Diego Velázquez (pictor spaniol născut sau mai degrabă botezat la Sevilla la 6 iunie 1599 și care a murit la Madrid ȋn 6 august 1660).

 

Las Meninas este o capodoperã barocã, un tablou de 318/276 cm, comandat de regele Felipe al IV-lea al Spaniei, ce reprezintã o scenă interioară dintr-o sală a Palatului Alacazard din Madrid, şi ȋn care se aflã mai multe personaje de la curte. Compoziția complexă și enigmatică a pânzei pune sub semnul întrebării legătura dintre realitate și iluzie. Creează o relație incertă între cel care privește pânza și personajele. Această complexitate a fost sursa multor analize care fac ca această pânză să fie cea mai comentată din istoria picturii occidentale.

 

 

Aș încerca să o fac în felul meu, uitând de Velázquez”….şi Picasso pictează ca de obicei ceea ce gândește și nu ceea ce vede.

Spre deosebire de Velázquez, a cărui pânză este verticală, Pablo Picasso lucrează prima variantă a Meninelor pe o pânză orizontală de 1,80/2,60 m. Această versiune este cea mai fidelă originalului. Toate elementele din tabloul original sunt incluse.

Pablo PICASSO a realizat nu mai puțin de 58 de pânze diferite ale „Meninelor”-

Picasso și-a creat propriile Menine.

Pentru asta nu a ezitat să se apropie de lucrarea inițială, să o disece, să o transforme pentru a creea această serie fabuloasã.

 

Pe pânzele lui Picasso, Velázquez a devenit un fel de totem, un act magic, dupã cum declara în 1963:

Pictura este mai puternică decât mine, mă face să fac ceea ce vrea ea.

Pentru a lucra la seria “Las Meninas”, care l-a obsedat atât de mult, Picasso s-a izolat și a ales singurătatea. Doar Jaqueline soția sa a fost lăsatã  să ȋl vadă pictând. Instalat într-o cameră mare si goală, luminată de un singur bec, el spunea cã dacã ceva important arată bine în aceea lumină, va arăta bine oriunde.

Notabil este ca mulţi comentatori şi critici au desconsiderat demersul artistic de interpretare şi transfigurare, definindu-l drept o nereuşitã, o impunitate sau o hoţie. A apãrut chiar un citat (care se pare cã e fals) ȋn care Picasso ar fi declarat cã “artiştii buni copiază, marii artiști fură”.

 

 

A FOST PICASSO UN MARE HOŢ?

Oamenii de culturã au discutat mult despre aceastã folosire a moştenirii maeştrilor ….iatã ce scrie T.S. Eliot ȋn „The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism”:

Unul dintre cele mai sigure teste este modul în care se împrumută un poet. Poeții imaturi imită, poeții maturi fură. Unii poeți dezamăgesc, iar alţi poeții transformă în ceva mai bun sau cel puțin în altceva. Poetul bun își sudează furtul într-un întreg sentiment care este unic, cu totul diferit de cel de la care a fost sfâșiat; poetul rău ȋl aruncă în ceva care nu are coeziune. Un poet bun va împrumuta, de obicei, de la autori îndepărtați în timp, străini în limbaj sau deosebiţi ca interese .

 

În concluzie putem afirma fãrã frica de a greşi cã Picasso l-a introdus ȋn terenul de joacã al geniului sãu pe Velázquez, ȋntr-o sclipire de inspiraţie şi nu trebuie cãutate interpretãri mai mult sau mai puţin sophisticate, etice sau artistice.

Georges Braque a spus cândva:

Pablo? Oh, Pablo era un pictor bun; acum este doar un geniu.

….si marii artiști își exprimă propria individualitate idiosincratică indiferent de tendințele care se aglutineazã în jurul lor.

 

© Sud Est Forum

 

Posted by on august 10, 2019. Filed under ARTE VIZUALE,HOME,NEWS,PICTURA. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry