GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Marc Riboud, un fotojurnalist – tribun al libertãţii (flori contra baionete)

 

Motto:

Această alegere, cum o facem? Desigur, este mai întâi determinată de valorile și de armonia formelor și conținutului. De asemenea, este influențată de starea de spirit a momentului, de opiniile general contradictorii ale prietenilor competenți. Dar, cel mai adesea, pe o pelicula, cea mai bună imagine este evidentă, ca si un acordul bun in urechea muzicianului.

(Marc Ribaud)

Marc Riboud a lucrat pe linia întâi a evenimentelor mondiale, dar a iubit și fotografia anonimilor.

(Bruno Barbey/Magnum Photo)

 

În august 2016, la Paris, a murit la 93 de ani, unul dintre “giganţii” fotojurnalismului modern, un membru “pur-sânge” al agenţiei Magnum.

Marc Eugène Riboud s-a nãscut ȋntr-o familie lyonezã cunoscutã şi ȋnstãritã, fiind al cincilea copil din cei şapte fraţi. El a ȋnceput sã fotografieze cu un Vest Pocket Kodak, cadou de la tatãl sãu, la 14 ani deja primind deja un premiu la expoziţia “Arts et techniques dans la vie moderne”, la Paris.

În 1944, tânãrul Marc nu era ȋncã fotograf ci luptãtor ȋn Rezistenţa francezã şi la 21 de ani a scãpat ca prin minune de gloanţele naziste, unde luptã sub comanda celebrului scriitor jurnalist Jean Prévost. Experienţele rãzboiului ȋmpreunã cu trauma uciderii logodnicului surorii sale de cãtre trupele de ocupaţie, au avut o mare influenţã ȋn destinul artistic al viitorului fotojurnalism.

În 1951, inginerul Marc Riboud, a “uitat” sã se ȋntoarcã din concediu şi se ȋndreaptã spre Paris, unde graţie fratelui sãu Jean ȋi ȋntâlneşte pe Henri Cartier-Bresson şi Robert Capa. În 1953 fotografiazã seria “Le Peintre de la Tour Eiffel”, ȋn care ȋşi aratã rafinamentul compoziţional, care ȋi asigurã intrarea ȋn celebra agenţie Magnum.

Dupã ce este publicat ȋn revista “Life” pleacã spre Anglia pentru reportaje ȋn Londra şi Leeds.

Marc povesteşte: “Așa că m-am întâlnit cu Robert Capa m-a luat sub aripa lui ocrotitoare, fără multe predici și în curând ȋmi dã comanda: „Du-te și să trăieste în Londra, esti prea timid, te uiti dupã fete şi ȋnveţi engleză!”  Şi eu am petrecut un an la Londra, nu am văzut fetele, nu am învățat limba engleză, dar am facut mii de fotografii”.

Fotojurnalistul Marc Riboud ȋncepe sã bage vitezã maximã:

În 1955, a pornit spre Istanbul (cu Land Rover-ul lui George Rodger) și a trecut spre Iran, Afganistan și Pakistan, trecând mai apoi spre India. A rămas acolo timp de un an înainte de a obține o viză pentru China, unde a făcut prima sa ședere în 1957.

În 1958 a încheiat excursia în Orientul Îndepărtat, cu o ședere în Japonia, care va fi subiectul primei sale cărți cu “Women of Japan” (cu text de Christine Arnothy). A luat din nou camera foto şi geamantanul, de data asta spre Alaska, în iarna lui 1958, ajungind în Acapulco.

Fotografii de presă cunosc puterea dar și fragilitatea mărturiei lor, inclusiv importanța rigorii jurnalistice în contextualizarea activității lor. Dar ceea ce impresioneazã ȋn fotografiile lui Marc Riboud este această sensibilitate naturală față de femeile și bărbații pe care îi întâlnește. Și această atenție specială pe care o aduce ȋn peisaje. Ca şi cum ochiul fotojurnalistul, deseori destinat pentru a documenta toată furia lumii, are nevoie pentru reȋncãrcare şi reechilibrare de contemplarea deșerturilor aride, vegetație, câmpurile de orez, vârfuri și ceață în munții din Afganistan, California, din China, India sau Nepal.

În 1967, la Washington, în timpul unui protest împotriva războiului din Vietnam, a fotografiat o activistã care dădea flori soldaților. Această fotografie, “La Fille à la fleur” (Fata cu flori), va deveni o icoană a păcii.

În 1968, a fotografiat demonstrațiile din Paris și a călătorit în Vietnamul de Nord și de Sud. S-a întors în Vietnam în 1969, 1972 și, de asemenea, în 1976; el va fotografia reeducarea forțată a cadrelor de către puterea comunistă.

În 1973, a acoperit procesul de la Watergate din Washington. El merge la Praga de mai multe ori pentru a sprijini semnatarii Cartei 77 și mai ales prietenei sale Anna Farova, specialistã ȋn istoria fotografiei.

În 1979, a fost în Teheran în timpul crizei de ostatici a ambasadei Statelor Unite și a fotografiat mulțimile delirante care au sărbătorit întoarcerea lui Ayatollah Khomeini.

În 1980, a plecat în Polonia pentru un lung raport despre începutul mişcãrii  Solidarnosc.

În 1987, a fotografiat la Lyon procesul lui Klaus Barbie.

Din 1986, la sfatul prietenului său, pictorul Zao Wou-Ki, a descoperit regiunea Huang Shan și este fascinat de frumusețea acestor munți, care a inspirat pictorii chinezi. De asemenea, face mai multe călătorii în Angkor, din dragoste pentru aceste temple invadate de rădăcini și copaci vechi.

În anii 1990, el însoțește expozițiile sale din întreaga lume și publică cărți. În 1998, după apartheid, a călătorit în Africa de Sud, Johannesburg, Soweto și satele îndepărtate din capitală.

În 2008, s-a dus la New York pentru a fotografia victoria lui Barack Obama.

În 2009, el a publicat fotografii din Tibet cu texte de André Velter.

În 2010, a făcut o ultima excursie la Shanghai pentru a inaugura o expoziție. Sănătatea sa fragilă l-a forțat să rămână la Paris până la moartea sa pe 30 august 2016.

În 2012, cartea sa Vers l’Orient, este publicatã la editura Xavier Barral, lucrare care reunește o selecție de fotografii realizate în timpul călătoriei sale prin Orientul Mijlociu și Asia – pentru aceasta carte i se acordă Premiul Nadar.

Practic, Marc Riboud a fost ȋn prima linie la toate evenimentele importante ale istoriei contemporane, cu toate cã el nu s-a considerat un “ştirist” şi plin de modestie mãrturiseşte:

Întotdeauna am fost timid și întotdeauna am încercat să ignor oamenii pe care fotografiam, pentru ca şi ei să mă ignore.

Am fost întotdeauna mai sensibil la frumusețea lumii decât la violență și monștri”,

a scris el într-un eseu din 2000.

Obsesia mea este să fotografiez viața cât mai intens posibil. Este o manie, un virus la fel de puternic ca instinctul meu de a fi liber. Dacă gustul pentru viață scade, imaginile devin palide, pentru că fotografia adevaratã este să savurezi viața la 1/125 de secundă.

 

 

A consemnat: Cornel Gingãraşu

Imagini: Internet

Posted by on mai 12, 2019. Filed under HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry