Motto:

Suntem ”ispitiţi” să nu mai credem în nimic? Avem de trecut un test, supraomnesc, al disperării? Ni se pun la încercare răbdarea, bunătatea inimii, încrederea în sens şi în protecţia divină? Ce avem de făcut?

Andrei Pleşu

Noaptea trecutã a fost slujba religioasã a Învierii, de unde mã ȋntoceam pe la ora 1 jumate, când pe stradã, o cale destul de largã, care permite vitezã, şi ȋntr-o curbã cu vizibilitate redusã am vãzut o mogâldeaţã, plasatã nonşalant ȋn mijlocul carosabilului. Privind mai atent am gãsit o persoanã ȋn scaun cu rotile care se plimba agale pe şosea, o prezenţã care mi-a alungat primele instincte de şofer ȋngrijorat spre generarea unui sentiment profund de milã şi asta nu din cauza scaunului cu rotile ci datoritã  perfectei singurãtãţi exprimate de locul şi momentul acela.

Înconjuratã de beton şi asfalt, ȋntre strãzi şi bulevarde, persoana (mai târziu am vãzut ca era femeie), arãta ca un supravietuiţor ȋntr-un spaţiu metafizic, a la De Chirico, goliciune accentuata de un cer negru şi luminile stradale intense, orange-artificiale.

În aceastã noapte de Înviere, când toţi ar trebui sã fim ȋnconjuraţi de familie şi prieteni, iatã un om care ȋşi poartã solitudinea, ca un exil urban. O noapte specialã ȋn care vorba lui Andrei Pleşu : “Ni se cere  amplasamentul tonic al acelora cărora li s-a făcut darul speranţei”.

O noapte ȋn care nimeni nu are voie sã fie singur!

Emoţia ȋntâlnirii a fost şi mai mare cãci femeia purta cu ea o lumânare, obiect al  evlaviei şi ȋmpãcãrii. O bucurie, sã porţi semnul luminii şi al Învierii.

M-am ȋntors din drum şi cu timiditate m-am apropiat, am fãcut câteva fotografii….şi am auzit-o glãsuind, clar şi prietenos: Mulţumesc !

Hristos a Înviat, prieteni !

Copyright secured by Digiprove © 2019All Rights Reserved