Rafinatului Publius Ovidius Naso, rãsfãţat ȋn amor şi desfrâu, poet roman pur-sânge, i s-a pãrut exilul tomitan o grea povarã, ȋngrozit fiind atât de oamenii pe care ȋi considera sãlbatici (ca lupii) dar şi de clima asprã (mai ales de asprimea vânturilor),

El ne cânta plin de tristeţe:

dar mă îngrozeşte faptul că sînt ameninţat din toate părţile
de Marte, care se află foarte aproape de mine.

Între timp, de la marele poet nefericit au rãmas scrierile şi statuia din centrul Constanţei, care deşi nu este chiar  Roma (cum spune Poetul:

Mă plîng că sînt lipsit de chipul patriei şi de al vostru, prieteni,
şi că mă aflu aici, între neamurile scitice;
amîndouă pedepse sînt grele; am meritat să fiu alungat din Roma
dar poate n-am meritat să fiu [exilat] într-un astfel de loc,

e un oraş cochet şi cosmopolitan.

O plimbare prin jurul pieţii Ovidiu la miezul nopţii ne poartã pasii printr-o lume de visare, o lume a clãdirilor vechi, a porţilor melancolice, un amestec de nou şi vechi, de blocuri stil sovietic cu vestigii romane, capiteluri şi sarcofage.

Puţinii insomniaci ȋşi trãiesc viaţa ȋntre iubire şi paşi grãbiţi, ferestrele goale se uitã spre noi trecãtorii care agale cautã fantomele trecutului şi…. ca nişte zeitãţi ale strãzii ne ȋnsoţesc pisicile.

© Cornel Gingãraşu

Copyright secured by Digiprove © 2019All Rights Reserved