Navigatori fiind, ne alungam amăreala îndelungilor singurătăți ale clipei cu un alt amar specializat, cafeaua. Funcționa, principiul și în alte forme de alienare sau de integrare de vreme ce noi, navigatorii deveniserăm marii importatori într-o Românie încrâncenată care nu ținea neapărat să alunge, măcar și contra cost, aleanul gri al bieților ei cetățenii, ba chiar îl cultiva într-un mod insidious.

O cumpărăm în saci aspri de iută, un vulgar dezacord între forma și conținut, și, ca un făcut, parcă un blestem lucra astfel încât, cu cât mai bună era cafeaua cu atât mai inestetic abrupt și neglijent era ambalată. Și cu cât cafeaua era mai bună, ea se obținea din țări în care sărăcia era mai sfâșietoare și ambalajele mai urâte. Cafeaua în folie strălucitoare de aluminiu cu puzderie de poze, înflorituri și alte capcane de marketing o cumpărăm cu doi dolari kilogramul din Brazilia, era cea mai ieftină dar și mai puțin aromată decât sălbatica, proaspăta, îmbătătoarea locuitoare a sacilor de iută.

Ne amuzam toți marinarii, ca de descoperirea unui animălut straniu, să constatăm că toți, fără excepții, când ne făceam cafeaua, ne înfruptam nu din prizoniera sacilor de iută, ci ne confecționam mici sărbători înăuntrul singurătății, la adăpostul ei poate, deschizând frumoasele pungi cu cafea braziliană cu gust și aroma definitiv inferioare. Făceam această stranie alegere, tocmai noi, cei care știam care cafea e mai bună, ambalajul atrăgător era cel care ne alegea pe noi.

Suntem vrăjiți de forme, ciupercile otrăvitoare aleg frumosul ca pe o disimulare a otrăvurilor, frumosul e ales cel mai adesea ca vehicul de fraudatori, cunoscând vraja devastatoare exercitată de el.

Statistici recente arată că frumoșii au mai mult succes în societate și câștigă mai bine decât oamenii obișnuiți. Cineva sau ceva pe lumea asta a creat prin frumos un canal mai scurt către inima oamenilor care aleg și nu către mintea lor, și funcționează. E poate cel mai bine așa, ca inima să aleagă, dincolo de principiul erorii, funcțional, disciplinat, lumea e un scop al inimii, mintea e doar auxiliarul. Nu-i întâmplător că uităm informații recente dar găsim în noi emoțiile trăite cu zeci de ani în urmă, la fel de proaspete și gata să se ofere trăirii de fiecare dată când alegem adevărata existență, secreta existență, a fiecăruia dintre noi, rememorarea.

De Adrian Onicescu

Ilustraţie Cornel Gingãraşu

Copyright secured by Digiprove © 2019All Rights Reserved