O poveste de când lumea.O puteţi vedea la teatru, anul acesta, 2019.
În repertoriul Teatrului Dramatic “Fani Tardini” din Galaţi se joacã cu mult succes celebra piesa “Amadeus” scrisã de Peter Shaffer, dramaturg (şi scriitor) englez.
O piesã de teatru magistral scrisã, ȋn care este preluatã istoria binomului Mozart-Salieri, idee moştenitã de la Puşkin, care lanseazã ȋn 1860, drama “Mozart şi Salieri”, fãcând celebrã tema invidiei homicidare şi ipoteza otrãvirii genialului creator al “Rãpirii din serai”.
Mergând pe firul poveştii ne putem ȋntoarce la şi mai vechi izvoare de inspiraţie şi ȋn acelaşi timp analiza psihologicã, adicã la mitica crimã a lui Cain. Chiar inainte de izvoarele biblice, Aristotel creea conceptul de NEMESIS, pe care ȋn Etica Nicomahicã, ȋl explicã astfel: o reacţie dramatic de dureroasã la ceea ce ar fi succesul (nemeritat ?!) al cuiva. Episodul Cain-Abel a rãmas ȋn istorie ca un exemplu de reacţie excesivã, produsã de invidie. De aici sunt diverse interpretãri interesante produse de psihanalişti care depãşesc aria de interes al acestui articol dar care meritã explorate.
Invidia augmentatã permanent de marele succes al briliantului Mozart l-a determinat pe Salieri sã devinã o armã mortalã care funcţiona cu un singur scop, distrugerea colegului sãu ȋn ale muzicii.
Pentru cei care nu au vãzut piesa de teatru, putem trasa câteva idei legate de conceperea dramei lui Peter Shaffer:
Mozart este ȋn piesã un “al treilea” personaj ca importanţã, dupã Salieri care ȋşi trãieşte viaţa ȋn umbra geniului muzical mozartian dar şi a zburdãlniciei sociale a acestuia;
al doilea personaj ca importanţã este Constanze, personaj care determinã un drãgãlaş contrapunct dar şi o interfaţã Mozart-Salieri.
Cã tot veni vorba de psihanalizã, este prezentat şi un Mozart ȋncãrcat de amintirea unui tatã dominant, care ȋl obliga la lecţii istovitoare de muzicã, odatã ajuns la Viena, junele Mozart fiind ȋntr-un perpetuu “playground”, ȋncercând sã-şi regãseascã copilãria şi inocenţa, şocând adeseori un oraş extrem de convenţional.
Întorcându-ne spre “Amadeus”-ul teatrului gãlãţean, putem viziona un joc dinamic, plin de culoare, o punere ȋn scenã modernã cu ȋngroşarea prin vestimentaţie şi machiaj a epocii şi grotescului ei. Echipa gãlãţeanã funcţioneazã ca “unsã”, realizând un spectacol remarcabil. Aş vrea sã remarc douã lucruri care au ȋmbogãţit scena:
1) perfecta funcţionare a echipei tehnice, tinând cont de faptul cã fondul muzical bogat este destul de greu de integrat;
2) interpretul lui Amadeus, adicã Vlad Volf a fãcut un rol excelent, jocul şi chiar personalitatea sa mergând “mãnuşã” pe rolul interpretat.
De altfel, actorul Vlad Volf mi-a atras atenţia ȋncã de acum vreo 2 ani, am zis eu, ca are o “luminã” ȋn el.
Câteva date legate de piesa “Amadeus“ la Galaţi :
REGIA ARTISTICĂ: CĂTĂLIN VASILIU
SCENOGRAFIA: DANIEL DIVRICIAN
MUZICA: COSTAS IVANOV
REGIA TEHNICĂ: LICĂ DĂNILĂ
Echipa de actori: Cristian Gheorghe/Ionuț Alexandru Moldoveanu (Antonio Salieri, compozitor), Vlad Volf (Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor), Flavia Călin (Constanze Weber, soţia lui Mozart), Dan Căpățână (Josef, împăratul Austriei), Liliana Lupan (Maria Josepha de Bavaria), Ciprian Brașoveanu (Baronul van Swieten), Vlad Ajder (Contele Orsini-Rosenberg, directorul operei), Cristina Uja Neagu (Venticello 1, colportor), Elena Ghinea (Venticello 2, colportor ), Oana Mogoș ( Caterina Cavalieri, soprană).
© Cornel Gingãraşu