GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Canicula – un real dușman al cȃinilor (10 idei principale)

 

Un august ȋn flăcări – zilele călduroase nu se mai termină, soarele arde peste orașele care sunt letargice și cu străzile aproape pustii….

Aceaste temperaturi ridicate au efecte foarte nocive asupra cȃinilor, al căror organism nu este foarte rezistent la mediile termice ale unei veri caniculare. Cȃinele nu se poate răcori natural decȃt prin respiraţia scurtă și rapidă numită gȃfȃială. Din păcate cȃinele nu are glande sudoripare și nu transpiră decȃt infim prin pernuţe. Temperatura internă a organismului este de 38,5 grade Celsius, ceea ce ȋnseamnă că o temperatură ambientală de cca. 36 de grade la care se ȋnsumează producţia de caldură musculară la efort, ridică temperatura centrală (internă) la 40 și peste 40 de grade Celsius. Aici apare colapsul, inima bate nebunește, creierul supraincălzit nu mai procesează informaţiile, circulaţia sȃngelui se dereglează, cu consecinţe grave asupra organelor interne.

Ȋn consecinţă, trebuie să avem grijă ca pe perioada caniculară să luăm o serie de măsuri esenţiale pentru sănătatea cȃinilor:

  1. UMBRA – cȃinii nu trebuie expuși ȋn mod direct luminii solare care, mai ales la cȃinii negri produce un mic cuptor, ȋn care fierb organele; trebuie evitate și plimbările pe asfaltul sau betonul supraȋncălzite (ajung la peste 50 de grade Celsius), aceste suprafeţe putȃndu-le arde pernuţele.
  2.  Plimbările trebuie programate numai seara și dimineaţa devreme. Vor fi evitate plimbările la ora prȃnzului și după-amiază cȃnd aerul este fierbinte.
  3. APA – să fie la discreţie și la temperaturi care să asigure saţietatea.
  4. Băile reci ar trebui evitate mai ales prin imersarea sau stropirea bruscă cu apă rece a organismelor supraȋncălzite…sfatul popular este: nu arunca cu apă rece că face animalul “aprindere”.
  5. REPAOS – Efortul fizic să fie minimalizat – adică sunt contraindicate fuga, săritul, urcatul treptelor pe perioadele calde, pentru că temperatura internă crește substantial.
  6. Pentru cei care merg cu cȃinii la mare – atenţie la băutul apei de mare, adică apa sărată care produce diaree gravă.
  7. Atenţie la curenţii de aer: geamuri deschise ȋn casă, ȋn mașină și mai ales aerul condiţionat. Acestea sunt un real pericol de rinită, conjunctivită sau sinuzite.
  8. Mȃncarea cȃinilor ţinută la căldură se alterează ca și mȃncarea umană.
  9. Căldura produce sete și setea ȋi face să bea multă apă, ceea ce induce pericolul de vomă sau diaree.
  10. Pe timpul verii iarba se usucă și devine foarte tăioasă sau ȋnţepătoare, producȃnd leziuni ale pielii sau ochilor.

Este bine, mai ales pentru cȃinii bȃtrini sau cardiaci, să fie administrate suplimente antioxidante și protectoare, naturale, homeopatice și fără reacţii secundare și adverse.

 

Cornel Gigărașu

Posted by on august 17, 2018. Filed under IN CAUTAREA CHEFULUI PIERDUT. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry