Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone
M-am uitat și pe simbolistica acestei culori: reci, adânci, imateriale… Cât calm, ce reverie! Încă puțin și mă lovea melancolia. Iar eu, de fiecare dată, mă întorc din Grecia cu o stare solară, veselă, împrumutând de la poporul insulelor o flacăra interioară roșie ca focul.
Zeii, mi-am spus, sigur zeii au hotărât nuanța potrivită, ei știu care este albastrul perfect. Dar nici aici nu mi-a ieșit. Hera, Poseidon și Atena își împărțiseră între ei nuanțele de albastru. Cui să-i dai întâietate?
În dialogurile lui Platon, Socrate își pune discipolii la încercare folosind o definiție a culorii: „culoarea nu-i altceva decât un efluviu de figuri adaptat vederii, efluviu sensibil”. Efluviu, mi-am spus. Și gândul m-a purtat către sticluțe de parfum demult golite, în care efluvii de miresme se ascund încă.
Am răsfoit fotografiile din vacanță și m-am lăsat cuprinsă de întreg albastrul, în toate nuanțele cunoscute și necunoscute. Ca de un parfum fermecat, adus cu mine din Grecia.
Text & Galerie foto: Katia Nanu