Dacă închizi ochii, o lume ți se deschide sub pleoape. Fantazia. Mă duce gândul la o carte: „Poveste fără sfârșit”. Și-l invidiez pe Michael Ende. Ce cortină argintie, desenată cu praf de stele, trebuie să fi fost pleoapele lui!

Undeva, între blocuri, cântă un cocoș defazat. Într-o curte pierdută printre betoane, călcând apăsat vreo trei găini bezmetice, cocoșul cântă de nebun în crucea zilei, seara, noaptea, când vrea pana lui. Cu gâturile lungite pe la ferestre și balcoane, oamenii îl privesc îngăduitori, compătimindu-l. „De la chimicale i se trage! Nu mai e bun nici de ciorbă.” Găinile cotcodăcesc cu totul altceva. Dar, în delirul urban, cine să le înțeleagă?

Ieri, în coasta șoselei, între bordură și trotuar, un mac însângerat săruta cu petale moi aerul dimineții. Astă noapte s-a culcat să moară puțin. Pe locul lui, astăzi, a răsărit un semn de întrebare.

© Katia Nanu

Foto: Lia Itani

Copyright secured by Digiprove © 2018All Rights Reserved