GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Rock and roll ain’t noise pollution – Danube Rock Fest

Cine ar fi îndrăznit în 2013 să spere că Galaţiul va găzdui un festival de rock? Ei bine, anul acesta, Rock la Dunăre împlineşte 5 ani. Evenimentul şi-a format un public şi pare să fie un reper în calendarul rockerilor de la faşă la barbă albă. Întâmplarea are un farmec aparte determinându-i chiar şi pe cei mai vocali detractori să fie prezenţi, călare pe garduri şi să se bucure din toată inima de muzică şi atmosferă.

Publicul a crescut de la an la an şi s-a diversificat.

Am văzut savurând evenimentul tinere însărcinate, mămici cu copii de mână, copii de 40+ împreună cu părinţii de 70+, oameni frumoşi bucurându-se de explozia de energie specifică rock-ului.

Îmi amintesc cu plăcere de recitalul celor de Uriah Heep din 2014. M-a impresionat în mod deosebit Mick Box la sound check. Nu se întâmplă de prea multe ori în viaţa să ai un “WOW moment”. La sound check, Mick a avut amabilitatea să ne cânte “Here comes the sun” lui George Harrison. Am uitat să fotografiez sau să înregistrez video momentul, m-am bucurat de clipă, de muzică şi de emoţiile celor 20-30 de suflete prezente!

                        

Ţin între amintirile dragi, recitalul trupei Cargo din 2015. Pe o vreme câinoasă,o ploaie torenţială care a marcat ultima zi de festival în acel an, la ultimul recital, cei în jur de 1000 de fani rămaşi, uzi până la piele, au făcut să răsune întreg cartierul cântând la unison cu Cargo. Trebuia să fii acolo ca să ştii despre ce vorbesc!

În 2016 recitalul Bucovina a făcut ca aproape 10000 de oameni să sară în picioare şi să cânte ȋmpreună cu trupa, în ciuda faptului că poate trei sferturi din cei prezenţi îi vedeau pentru prima dată live. Îmi amintesc chipul unuia din organizatorii festivalului, urcat pe schela şi privind cu uimire şi încântare nedisimulată reacţia publicului.

Rock-ul are efectul ăsta asupra oamenilor!

                     

 

În 2017, în a doua zi de festival, pe la orele 19, pe o căldură tropicală, Dirty Shirt şi-au început recitalul în forţă iar puştimea plină de bucurie a încins o horă cât o treime de stadion.

Tot în 2017, Blood Brothers, i-au făcut pe puşti să descopere şi să iubească Iron Maiden şi pe cei cu părul cărunt să cânte şi să fluture steaguri. Am văzut oameni fericiţi după recitalul ucrainenilor!

           

Nu voi trece în revistă line-up-urile din ultimii patru ani pentru că le puteţi găsi pe pagina de facebook a festivalui “Danube Rock Festival” şi ce am povestit aici sunt momentele care m-au marcat pe mine ca observator al oamenilor şi al fenomenului în ansamblu, dar sunt sigur că fiecare are amintiri frumoase legate de timpul petrecut împreună de-a lungul celor douăsprezece zile (trecute) de rock şi bucurie. Mi-ar plăcea să citesc despre momentele voastre favorite legate de festival!
Urmează momentele “WOW” de anul acesta! Line-up-ul propus cuprinde multe trupe bune, consacrate, şi trupe tinere cu sunet proaspăt şi plin de vitalitate! Pentru succesul festivalului şi crearea de amintiri faine e esenţial schimbul de energie dinspre scena spre public, dar şi mai importantă e energia transmisă dinspre public spre scenă!

Ne vedem începând de vineri, 15 iunie până duminică, 17 iunie, pe stadionul Dunărea, la Danube Rock Fest 2018!

 

Text & Foto: Adrian Mociulschi

Posted by on iunie 10, 2018. Filed under ADRIAN MOCIULSCHI,HOME,NEWS,PORTOFOLII. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry