Bag pâinea frământată la cuptor, să crească, mă duc după ochelari și mă întorc cu un bețișor de urechi. Să curăț frunzele unei plante. Pâinea crește și se arde în același timp, doi în unu, iar eu caut cheile de la mașină, care sunt în mâna mea. Curăț planta, scot pâinea de la cuptor, pierd iarăși ochelarii, sunt pe nas, deschid frigiderul degeaba  și plec de acasă lăsându-l așa. Adică deschis. Ramolirea este un fenomen natural, îmi spun, făcând haz de necaz. Răbdare, ăsta e doar începutul!

Cine poate stabili greutatea în aur a unei scrisori păstrate din adolescență? Cu cât poate fi cumpărat primul trandafir primit în dar?  Sunt atâtea nimicuri cu care ne tot peticim sufletul! Scoase la vânzare, n-ar face nici doi bani. Dar le-ar vinde, oare, cineva?  

Nori pufoși, ca niște candelabre atârnate de tavanul cerului, luminează coridorul dimineții. E o zi numai bună de pus la presat în amintire.   

© Katia Nanu

                    © Cornel Gingărașu

Copyright secured by Digiprove © 2018All Rights Reserved