« În spațiul intim al Librăriei Donaris, înconjurat de vechi și noi prieteni, de foști colegi și de câțiva curioși, veniți să-l vadă în carne și oase pe ”Negustorul de pipe”, l-am întâlnit sâmbătă seara pe Paul Gabor. Relaxat, în ținuta sa sport, alături de Doru Căstăian, Paul Gabor își lansa în orașul natal prima sa carte, o carte despre care s-a vorbit mult în mediul online și pe care nu doar gălățenii au așteptat-o cu nerăbdare – ”Negustorul de pipe”.
Îmi cumpărasem cartea cu câteva zile în urmă (o inspirație grozavă, având în vedere că stocul librăriei s-a epuizat în ziua lansării) și apucasem să citesc câteva dintre ”miniaturile” pe care Paul , așa cum declară încă de la începutul cărții, le consideră o ”încercare de a răpi cititorul din marsupiul comod în care se adăpostește, de a-i excita curiozitatea, imaginația și spiritul de aventură”. M-a surprins sensibilitatea și rafinamentul autorului care modelează cu migală și pricepere cuvintele într-o scriere care tulbură simțurile și mintea deopotrivă, care nu caută într-adins ceva, dar care, cu siguranță, îți oferă câte ceva memorabil în fiecare pagină pe care ți-o așază dinaintea ochilor.
În ziua lansării am descoperit un autor care își asumă cu modestie ghidușă succesul primei sale cărți, un ”negustor” atipic ce nu-și laudă marfa, ci mai degrabă își lasă mușteriii să se convingă de ea, rolul său nefiind decât acela de a-i asigura de onestitatea cu care a creat-o, de sinceritatea cu care le-o propune ca pe o experiență unică și originală a sufletului și minții sale, rodul unui travaliu îndelung, motivat nu de ambiția de a deveni scriitor, ci de frustrarea că eterul eludează cumva forța cuvintelor (Paul Gabor este o voce a radioului gălățean), însă remanența ideilor pe hârtie le salvează.
Cartea lui Paul Gabor a fost bine primită de gălățeni, nu doar vânzările mărturisesc acest lucru, ci și impresia celor prezenți la eveniment. Socotită ”o adevărată operă literară” de către Doru Căstăian, ”Negustorul de pipe”i-a fermecat din doar câteva pagini pe cei care abia cumpărându-și cartea au reușit să citească una-două povestiri din ea, să-i provoace la lectură, chiar dacă prezentarea unei cărți ca aceasta este un demers dificil, recunoscut atât de Doru Căstăian, cât și de autor, un demers care nu poate oferi celor interesați, prezenți sau nu la lansare, decât o promisiune, lăsându-i doar să tragă un pic cu ochiul la împletitura fină a acestei scrieri.
Și cum orice eveniment, oricât de frumos și de așteptat ar fi, se termină la un moment dat, lansarea ”Negustorului de pipe” s-a încheiat parcă mai frumos decât a început, cu zâmbete, cu îmbrățișări și cu emoția regăsirii peste ani ale unor prietenii, peste care, cum altfel, penița lui Paul Gabor și-a semnat cu fermitate autograful.»
Mihaela Buliga
«O carte care a plecat, a pornit și s-a născut din joacă. Efectiv din joacă. Nu am să vă spun acum foarte multe despre ea.
Eu, dacă am fost obișnuit să vorbesc, să dau din gură, cum se spune, am făcut-o la radio.
Cu publicul în fața mea sunt mai puțin obișnuit. Relația pe care o am cu cărțile este o relație intimă. Am foarte mari rețineri în a-mi citi propriile texte (în fața publicului, n.r.). Faptul de a-mi citi propriile texte îmi aduce aminte de cafenelele și cârciumile acelea literare în care se citeau și se pupau poeții între ei…
Venise vorba la un moment dat într-o discuție cu cei de la editura Herg Benet, că uzanțele spun că pe ultima copertă, cineva ar trebui să scrie câteva cuvinte și mă întrebau dacă eu mă gândesc la cineva anume. Nu aveam pe nimeni în gând la ora respectivă dar de aici, din Galați, automat mi-a venit în minte numele lui Doru Căstăian pentru că … (pauză,n.r.)…pentru că Doru Căstaian…»
Paul Gabor
«Comentariul meu nu este deloc exagerat. Cu ceva ani în urmă am scris despre volumul unui autor, nu mai conteaza despre cine este vorba și am exagerat. Lucrul ăsta mi s-a reproșat și nu aș face din nou aceeași greșeală…
„Densă, ataşantă, intensă, având ceva din zugrăveala onirică a romanticilor, dar şi din melancolia supurândă a esticilor precum Hrabal, proza lui Paul Gabor reuşeşte să bucure şi să provoace în acelaşi timp. Plasându-se în zona în care tandreţea nu se desparte de cruzime, ramificându-se fractalic, ludic, ţesându-se din proliferante plase care te prind iremediabil, reuşeşte să nu obosească nici prin mizerabilismul dezabuzării, nici prin excesul unui stil prea căutat. Din toate aceste motive, dar şi din altele, apariţia cărţii lui Paul Gabor reprezintă un eveniment literar convingător şi remarcabil.”»
Doru Căstăian
Stocul noului volum „Negustorul de Pipe” lansat sâmbată, 26 mai 2018, la librăria Donaris s-a epuizat în timpul evenimentului așa încât la sesiunea de autografe unii dintre participanți nu s-au ales decât cu promisiunea fermă că își vor primi volumele cu dedicație de la autor la începutul acestei săptămani. Paul Gabor rămâne în Galați până joi, iar reprezentanții librăriei au promis că se vor face demersurile necesare pentru recepția de urgență prin curier rapid a unui nou lot de volume, pentru ca toată lumea să-și primească volumul personal semnat de autor.
Galerie foto eveniment:
serie foto: Sorin Frăsina