mă apucam ca la circ de funia lui nevăzută mereu îndepărtată de curent

în alt punct

dusă în direcția contrară – de unde nu se mai vede căci e prea departe privirea

de ochi

ce joc sinistru ce jucărie perversă…

mă agățam de parfum și otravă – substanța care patronează tot

și afară din mine

și înăuntru în gene susține un balon ce dă bezmetic din mâini și picioare

dar care nu se ridică de la pământ nici un strop

mă agățam de aerul care geme ca sălbaticul leu

atunci când aruncă cu furie deșeul din oase

se naște copilul divin al mortului meu

în silabe cleioase în rânduri care se lipesc între ele

în pagini care atunci când se cheamă

ajung și ele niște păsări subțiri de hârtie pe cer

se lăfăie o secundă pe-o parte

și cad aiurite.