Nimeni nu iese viu din viață. Eu sunt obligat să trăiesc, mama lui de ghinion! Când o să mă eliberați?” 

Umblă brambura prin cartier, strigând la cer, luându-i pe trecători drept martori, înjurând urât și lovind cu basca de pământ. I se spune Nebunul. Și totuși, supărarea lui pare justificată. Condamnat la viață, pușcăriaș în propriul trup, cine știe câtă nevoie are de o eliberare.

Privesc zilnic într-o curte din care au fost tăiați copacii. Și mi se pare că râuri de sânge ar trebui să curgă pe acolo, să fie o dovadă a măcelului. Pe locul sacrificării, însă, rana pământului se închide, încet, mută. Și nu curg nici măcar lacrimi de rouă.

Ocolind un mușuroi de furnici din mijlocul trotuarului, mă împiedic și cad în genunchi, strivind un întreg popor îndoliat pe veci, de la natură… Printre  zăbrelele unei porți, o pisică cu ochii verzi mă face una cu iarba, mieunând  compătimitor.

Și oamenii trec, elegant, peste mine.

© Katia Nanu

Foto: Cornel Gingărașu

Copyright secured by Digiprove © 2018All Rights Reserved