E arhicunoscut că, de sărbătorile pascale, în fiecare an distracția întrece cu mult evlavia creștinească. Că trebuie să se distreze, așa, în felul său, o știe în zilele acestea orice român, fie el cât de confuz asupra vieții de după moarte. E adevărat apoi că, potrivit unui sondaj IRES, numai 5% dintre români sărbătoresc nașterea Domnului, adică ziua de Crăciun în ziua de Paști, restul e la curent cu ”evinimentele”. Pe de altă parte, nouă din zece se proclamă religioși. Că merg sau nu la biserică, cert e că nu-și despart afacerile de „cele sfinte„ și preotul e chemat peste tot unde lucrurile trebuie să se sfârșească cu bine și cu ceva profit. Nu e de dat greș tocmai cu marea sărbătoare, mai ales după un post foarte dur. Restricțiile din timpul postului mare se referă în primul rând la mâncare și nu la pornirile lăuntrice, nu-i așa?! Un blestem, două, trei, un gând nepermis sau furtul vreunei găini din proprietatea vecinului mai înstărit – asta în mediul rural, desigur, în care se păcătuiește mai pragmatic și mai primitiv, țăranul nefăcând decât să se expună ridicolului în fața orășeanului versat care exersează întotdeauna păcate mai cool și cu miză mai mare – toate acestea nu sunt mare lucru!  Nu sunt reguli trasate cu fier înroșit pe lista fărădelegilor de pe cealaltă lume. Ouăle – da, laptele – da, carnea – da, tocmai de aceea au apărut atâtea produse de post, să-l ajute pe bietul om ca să-și îndeplinească și sarcina de a sta înfometat de două ori pe an. Dacă țăranul vrea să dea un tun vânzând pe marginea drumului miei fără acte și fără certificate veterinare, și orășeanul comerciant încearcă puțină evaziune fiscală tot zilele acestea. Dar mai așa, mai cu perdea, cu rafturi pline și ușă de termopan, vânzând în dugheana lui marfă aflată la limita expirării și fără casă de marcat. Pornirile evlavioase sfârșesc într-un final, după osteneala din post, pentru toate categoriile de credincioși, cu niște mese obligatorii (și obnubilante), mai mult sau mai puțin întinse  după buzunarul fiecăruia, e drept, dar stropite din plin cu alcool. De la agheazmă la alcool distanța e scurtă. Agheazma dezinfectează rănile sufletului, alcoolul stinge și el frustările și nemulțumirile, în felul său  mai temperamental. De multe ori, e adevărat, te duce în șanț sau la spital. Dar fericirea de a-l fi băut merită chiar un cap spart și o mână luxată.

Pornirile evlavioase se manifestă peste tot. Chiar și în marele comerț. Nici supermarketurile, un fel de orașe bogate, pline cu străzi cu mâncare, a căror identitate patronală nu o cunoaște muritorul de rând, nu fac excepție. Ele oferă cadouri, reduceri cu orice prilej. Anul acesta, de exemplu, au oferit grămezi de ouă la un preț foarte mic. Nu le-a pus nimeni, însă, nici o etichetă alături în care să figureze următoarea indicație: ouăle fierte, picând greu la stomac, a se vopsi de preferință crude sau a se vopsi fără coajă atâta timp cât aceasta se sparge la fierbere. Sau: ouăle provin de la găini subnutrite sau suferinde de hipocalcemie majoră, oricum coaja lor se aruncă până la urmă și doar conținutul contează și tot așa… În fond, și păsările se consumă fără pene, vânatul fără blană, deci…Toate acestea ar fi justificat faptul că la multe dintre ouăle vândute în supermarketuri, coaja,  înainte de a se colora frumos în roșu, se spărgea sau se fisura în mii de fragmente. Așteptai să iasă nelipsitul pui galben și să piuie.

În fine, nu mai continui. Peste tot și toate, comerțul dictează atât ritmul exterior, cât și cel interior. Fie că-i comerț de bună calitate, fie furt la drumul mare, fie că-i comerț cu gesturi, credințe sau superstiții, fie că-i un simplu și ridicol troc, această activitate – deja caracteristică dominantă a umanității – acoperă absolut orice zvâcnire de spiritualitate. Și fără să ne văicărim prea mult, putem spune: se vinde și se cumpără cu o frenezie căreia nici viața fără de moarte nu-i poate ține piept.