GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Diluate (XXV)

 
Și așa îmi vine câteodată să spun exact ce gândesc! Amice, ești stupid! Omule, ești prost făcut grămadă! Vorbești prea mult,  te bagi unde nu e treaba ta, judeci pe altul și nu te vezi pe tine…  Și lista rămâne deschisă.
Însă, cuvintele au o viață a lor. Trăiesc în noi și ies când vor ele. Furioase, calde, insinuante, seci, puternice, delicate, subtile, frumoase, hidoase, mustind de sevă… Sunt de atâtea feluri! Ca și noi.
Curg pe lângă oameni, fără să îi judece sau, din păcate, fără să fie judecate. Unii, ca burghezul lui Moliere, habar nu au că spun cuvinte cu sens, cu viață, cu rost. Ies din ei sunete goale. Alții le învelesc în haine de gală, să ascundă urâțenia. Mulți cântăresc cu grijă cuvintele, să nu fie înșelați cu resturi de frază. 
Și mai există pe lumea asta poeții. Ei se închină în fiecare seară la ușa cuvintelor, rugându-le să îi lase să intre. Datorită lor și pentru ei, dicționarele foșnesc precum vântul, cântă cu sunet de vioară și prind aripi de câte ori vor ele. 
Dar, cine mai simte astăzi mirosul de lemn când răsfoiește o carte? Până și poezia se poate transforma într-un simplu semn de exclamare.
 
 
 
Text & Foto: Katia Nanu
Posted by on septembrie 22, 2018. Filed under HOME,IN CAUTAREA CHEFULUI PIERDUT,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry