GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Paso doble – III

Jurnalul unui artist iubit de …

Un elegant pas ȋn doi – profundelor desene ale lui Cristian Bedivan se alătură simbiotic textele Katiei Nanu

                         Kakamaka la iarbă verde – creion

Cum românul s-a născut și puțin poet și puțin Bulă, după declararea oficială a crizei economice, pe plaiul mioritic a și apărut un cântec denumit KK Maka, o parodie după una dintre melodiile de succes ale Shakirei. Am găsit câteva versuri pentru exemplificare: ”În 2006 se cumpărau case, cu buletinul își lua plasmă tot cretinul. În 2010 o frecăm la rece, s-a terminat, am consumat, dracul ne-a luat. Bugetul e în găleată, țara-i scufundată…”

Ei bine, Kakamaka noastră continuă, fără versuri, linia melodică. Mâncătorii de copii, inclusiv cei din tagma potcapelor sau cea a condeiului și cărții, se apropie hulpavi de masă, așteptând să sune clopoțelul deschiderii festinului. De ce la iarbă verde? Din patriotism, desigur. Doar nu putea fi ignorat specificul național.

******************************************************************************************

                   Ȋnţelepţii ȋși ȋncearcă norocul cu degetul – creion

Hainele înțelepților sunt la fel de vizibile precum hainele cele noi ale împăratului. Goi până la detalii personale ale organului sexual masculin, pretinșii înțelepți calcă pe spinarea unui mare prost grămadă, batjocorind norocul cu degetul mijlociu ridicat. Căutarea lor e înjurătură curată. Norocul lor e chior și nu-i nimerește. Detaliu mărunt, dar semnificativ, unul dintre personaje numără la cealaltă mână, nefolosită pentru gesturi obscene, doar patru degete. Lipsește arătătorul.

Se spune că înțelept  nu este cel preocupat de ce-i lipsește, ci acela care se bucură de ceea ce are. Și cu fundul gol, și fără arătător și cu norocul căutat pe pipăite, înțeleptul nostru nu putea sta decât în capul cuiva, printre alții asemenea lui.  

******************************************************************************************

         Mi-am făcut din zile rafturi să mă plimb cu trotineta – creion

Înțeleptul e gol, cu bicornul academic strâmb pe creștet, cu mâinile împreunate deasupra unui sex incert. Își păzește și cărțile, singurele realități normale într-o lume de dosuri stivuite aproape scatologic pe rafturile unei existențe monotone. Înțeleptul e de dreapta, în dreapta. Restul e doar copilăreală, cu castel presat pe stânga, trotineta nebuniei în centru și un arbore crescând  tenace în spatele rafturilor. Zilnic.

Dar peștele? Nu este cumva peștele un simbol? Noi suntem peștișori, ne naștem în apă, însă nu suntem mântuiți decât dacă rămânem în ea… Acolo sus, uscat pe ultimul raft, peștele nu mai simbolizează. Doar miroase.

******************************************************************************************

                            Buna vestire – creion

Și cum vine sărbătoarea peste noi! În șuvoi. Nu mi-e foarte clar care dintre personaje este Arhanghelul Gabriel, dar actrița care o joacă pe Fecioara Maria, cu imaculata ei concepție, și-a înaripat rochia cu danteluțe în cinstea marelui eveniment.

Trupa lui Escu, recognoscibili voit (alde Iliescu, Băsescu și ai lor), lasă clocitul în seama orbilor, grăbindu-se către spălarea păcatelor. Cu potcapul pe frunte, între Pământ și Cer, trimisul legal al miracolului suprem vede bani în oglindă, o realitate cât se poate de normală la aflarea veștii. Orice veste bună aduce după sine cheltuieli serioase. Și deconturi la fel.

******************************************************************************************

         Noi ăștia stăm pe ou cum stau sculpturile pe soclu – creion

Care noi? Păi, noi ăștia care ținem cuțitul sau doar furculița în mână, cei cu ochelari sau lămpaș, cu pâinea sau casca de polițist și pistolul la brâu, cu baston sau figură geometrică drept obiect al muncii, noi ăștia mai slabi sau mai grași, mai înveliți sau mai dezgoliți.

Noi călărim oul primordial și venerăm tabloul cu făptura rubensiană a Evei legate la ochi. Muza e aleasă, nu alege. Prințul venit pe câine călare este democratic egal cu frizerul violent sau cu intelectualul nesigur pe oul său, încă netransformat în soclu.

Dacă lumea ar putea fi sculptată, încremenită într-un  proiect, oricât de fragil, noi ăștia – genul nici măcar nu mai contează – am putea sta comod pe postamentul coajei germinânde.

Așteptând să nemurim.

******************************************************************************************

                           Moartea găinii babei – creion

Găina babei și-a încheiat misiunea. A făcut un ou. Poate fi deci sacrificată, indiferent de dimensiunea produsului oferit.

Baba călare pe oul germinând preferă spectacolul sângeros al războiului. Centurionii măcelăresc găina. Moșul uită de cocoșul personal, lovit în admirație de gigantismul oului posedat de babă. Pune umărul la ridicarea statuii.

O poveste cu reușite și renunțări. Și sânge. Moartea găinii este, de fapt, o știre de prima pagină. Ochii holbați o cuprind flămânzi și o rumegă până la capăt.

******************************************************************************************

                          Cad ȋngerii de-a valma – creion

Îngeri damnați, cu însemnele genului la vedere, cu sexul fluturând, cu trei sâni, cu ochii repetați în orbite sau în afara lor, îngeri cu semnul despărțirii de cruce pe brațe, cu degete sau cu gheare, cu pene sângerânde și limbi hulpave, sunt izgoniți din  cer precum meteoriții. Gravitația, ce altceva? îi aduce de-a valma pe Pământ. Iar oamenii, cu figuri cuminți, cu fețe curioase, asistă la căderea lor ca la un spectacol. Nu lipsesc binoclul și degetul supt prostește a uimire, cum nu lipsește nici specialistul decis să dea explicații în fața mulțimii.

Nicio minune nu scapă ochiului vigilent colectiv. Mă mir doar că lipsesc reporterii de la fața locului.

******************************************************************************************

                                     Dezvelirea oglinzii – creion

Viață după moarte? Oglinda, simbol al purității, se acoperă când mortul este pe masă. Spargerea ei aduce nenorocire. Celebrarea dezvelirii ar trebui așadar să semnifice triumful vieții, al bucuriei. Numai că, în circul asistenței la dezvelirea supremă, cineva extrage o măsea stricată, semn al unor nenorociri viitoare, câinele pipernicit se pierde într-o latură a tabloului, iar șarpele casei se încolăcește insidios pe acoperământul unei femei care ar alăpta și nu are pe cine.

Giganticele ouă sprijină observatorii cu baston, iar găina, maltratată, își face cu greu datoria de a multiplica produsul cerut. Nici măcar oglinda, străjuită de doi îngerași, încă parțial dezvelită, nu-și duce treaba până la capăt. Reflecția ei e palidă, temătoare. Viața din jur nu se poate oglindi sub aripi de îngeri. E doar o ștearsă tușă caricaturală.

O veche superstiție spune că demonii nu-și pot vedea chipul în oglindă.

******************************************************************************************

 

Tiltlurile lucrărilor aparțin autorului

Desen: Cristian Bedivan

Eseu: Katia Nanu

va urma…….

Posted by on iunie 24, 2018. Filed under HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry