GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Domnului profesor, cu dragoste – o fotografie de grup în plan american

Târziu m-am mai culcat astă-noapte…! Am revăzut un film vechi, din 1967, “To Sir, with love” (“Domnului profesor, cu dragoste”), avându-l în rolul principal pe Sidney Poitier. Să vă explic cum de m-a apucat cheful de văzut un film produs cu atât de multă vreme în urmă.

Ieri, pe la ora opt seara mă întorceam acasă și în drumul meu, pe undeva, pe strada Brăilei, în zona dintre Păpădie și Liceul Pedagogic, zăresc la vreo douăzeci de metri în față un grup de tineri aflați și ei în deplasare. La un moment dat sesizez un fapt care inițial m-a nedumerit: tinerii au început să se miște rapid și să dea târcoale unui cuplu matur care plimba un copilaș. Și-a-nceput o viermuială și-o șerpuială veselă în jurul lor de n-aveai cum să nu te întrebi ce se petrece. Când m-am apropiat i-am recunoscut pe cei în jurul cărora roiau adolescenții: Nora și Doru Căstăian. Se vedea că se simțeau bine cu toții împreună. Conversația se desfășura avându-i pe adolescenți aflați într-o mișcare browniană și pe Doru într-o poziție oarecum statică, făcând unele gesturi protectoare. Mi-a venit în minte imaginea electronilor dintr-un atom rotindu-se haotic și totuși cu rost în jurul nucleului.

Salut, dom’ profesor, i-am zis când am ajuns destul de aproape de grup. Ce faci, ședință cu părinții în aer liber ?
Mărturisesc că mintea mea gândea atunci la “ora de dirigenție” dar gura a exprimat “ședință cu părinții”, probabil zăpăcită de zumzetul și agitația tinerilor. Răspunsul avea să vină în conformitate cu eroarea formulată de mine în întrebare:
Nu-i nici un părinte cu noi, e doar o întâlnire întâmplătoare.
Am dat să-mi continui drumul, ușor jenat la gândul că le-aș putea influența, dacă nu chiar strica, starea plăcută în care se aflau cu toții, dar l-am auzit pe Doru:
-Vrei, te rog, să ne faci o fotografie?
Se întâmplă ca asta să fie a doua oară în ultimele săptămâni cănd Doru îmi cere o fotografie .(Prima oară a fost la lansarea volumului „Negustorul de pipe” al lui Paul Gabor, la Libraria Donaris Galati). De data asta display-ul camerei mele afișa avertizarea “full memory card” așa că am șters rapid un cadru și am tras la fel de rapid o imagine cu Doru Căstăian înconjurat de elevii săi.
-A ieșit un cadru cam american, le-am zis când le-am arătat imaginea.

 

 
Ceva mai târziu, când am ajuns acasă și am descărcat fotografiile am realizat că n-am avut timp să le explic, în cazul în care nu știau deja, ce-am vrut să spun cu planul american. Așa că mă simt dator s-o fac acum. În cinematografie și în fotografie planul american a fost folosit inițial în filmele americane de tip western și consta în redarea fotografică a subiectului încadrat de la jumatatea gambei (puțin mai jos de genunchi ), având foarte puțin spațiu liber deasupra capului. Motivul apariției acestui tip de încadrare a fost faptul că la vremea respectivă apăruse necesitatea realizării de imagini suficient de apropiate așa încât fețele subiecților să fie ușor recognoscibile însă accentul să cadă pe armele aflate la brâul personajelor.
 
Întâmplarea mi s-a învârtit prin minte preț de mai multe ceasuri. Ideile îmi zburau de la fotografie la discuțiile pe care le avusesem cu câteva zile în urmă cu doi prieteni fotografi, dar nu în calitatea lor de fotografi ci de părinți: Mihai Moiceanu și Radu Albu. De la articolele pe care ar fi trebuit să le scriu la desele articole apărute în media în ultimii ani, privind problemele învătământului românesc. Un tip de învățământ axat pe nevoile profesorilor, nu ale elevilor. Și mă gândeam cum, în ciuda acestui fapt, asemeni lui Doru Căstăian,există în țara asta dascăli, nu puțini la număr, care sparg șabloanele sistemului și reușesc să aducă în școală ceva nou. Ceva ce le este lor, elevilor, necesar și care-i face să se simtă apropiați de învățători și profesori. Ceva care îi face pe elevi să-i caute pe acești dascăli nu numai în perioada orelor de școală ci și în afara lor.
 
La scene precum cea petrecută aseară, cu copii sau tineri roind cu plăcere în jurul profesorilor lor am mai asistat pe parcursul ultimilor ani, dar e prima dată când timpul și conjunctura mi-au permis să-mi notez gândurile și să alătur o fotografie de-a unuia dintre ei.
 
Târziu, în timpul nopții mi-am adus aminte și de filmul “Domnului profesor, cu dragoste”.
 
Atunci când l-am terminat de revăzut data din calendar se schimbase din 4 iunie în 5 iunie.
 
5 iunie, Ziua Învățătorului. Prilej pentru noi, ca părinți, să le urăm tuturor dascălilor din țara asta “La mulți ani și să fiți înconjurați de dragostea elevilor voștri, oriunde v-ați afla !”
 
Spre binele tuturor.
 
text: Sorin Frăsina
Posted by on iunie 5, 2018. Filed under COTIDIAN,FOTOGRAFIA ZILEI,HOME. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry