Unora nu le mai vine coșciugul, făcut dinainte, cu mâna lor, să știe că nu vor fi trași pe sfoară de rude, după ce- și vor da obștescul sfârșit. Se usucă lemnul, se sfrijește trupul, apare un model nou cu mânere de alamă… Alți bani, alta distracție! Și încă un copârșeu pe foc. Însă ce te faci când ălora de la oraș nu li se mai potrivește cavoul? Și bagă marmură-n el cât într-o scară pentru Casa Poporului? Dar vine moda vitraliilor, termopanele sunt depășite, se simte nevoia picturii murale cu semnătură de maestru… Moartea asta te costă, neamule, de nu-ți mai vine să o trăiești!

A dat o ploaie tulburătoare peste niște petece de pământ. S-a ridicat abur des, fumuriu  din carnea țărânei. Și s-a ascuns apa din cer în trupul însetat al pământului. O iubire adâncă, mistuitoare, a unit uscat și ud laolaltă, pregătind rodul fructului din sămânță. Și-o stea a căzut despicând noaptea înaltă, pierzându-și fecioria într-o floare. 

  Viața nu ne pregătește pentru moarte, ci pentru mereu mai viață.

© Katia Nanu

               © Cornel Gingărașu

Copyright secured by Digiprove © 2018All Rights Reserved