GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Paso doble

Jurnalul unui artist iubit de …

L-am văzut pe Cristian Bedivan discutȃnd cu un trunchi de lemn de nuc și convingȃnd-ul să se transforme ȋntr-un OM care ȋntruchipează prin ceea ce face, semnul mișcării.

Este clar. Lemnul ȋl iubește.

Am văzut imaginări ale unor «oameni cărţi» din argila cu file din hȃrtie tipografică muncită.

Este clar. Și argila ȋl iubește.

Am văzut pietre ȋmblȃnzite de Cristian Bedivan.

Este clar. Piatra ȋl iubește.

Am văzut cum mulajul se transformă prin turnare ȋn bronz ȋn forme insolite.

Este clar. Bronzul ȋl iubește.

Am văzut cum literele de plumb de la vechile tipografii se pot transforma ȋn forme arhaice cititoare și făuritoare de semne.

Este clar. Plumbul tipografic și SEMNELE ȋl iubesc.

Am văzut cum poate face o ilustraţie de carte de poezii pentru copii.

Este clar. Copii și poezia ȋl iubesc.

Scrisul ȋl iubește.

De la scris ajungem la Jurnal.

Ȋn JURNAL, creionul și grafica ȋl iubesc.

De data asta, el este iubit nu de piatră, lemn, hȃrtie, plumb, bronz, ci de CREION.

In creion sunt făcute toate aceste pagini de jurnal.

Alăturarea textelor aparţine ideei de neconvenţional ȋn sensul prezentării unui artist care nu se sfiește să-și completeze creaţia cu gȃndurile  altcuiva care, prin scris, reinterpretează mesajul său.

Este clar, artistul Cristian Bedivan este iubit.

Dr. Dan Basarab Nanu

*********************************************************************************************

Adam dȃnd cu banul ȋntre Eva și Lilith – creion

Lilith, prima femeie a lui Adam, zămislită din pământ, ca și el, și Eva, femeia din costa lui, sunt polii între care pendulează masculinitatea.

Lilith, regina întunericului, demonul morții, cere însă egalitatea cu bărbatul, pe când Eva cea cuminte, dar curioasă, își dorește cunoașterea. Eva incită la nesupunere, acceptând mărul și consecințele accesului la fructul oprit. Cele două sprijină Minotaurul, răul zămislit de fiecare dintre ele, asumându-și sacrificiul, damnarea, odată cu libertatea de a crea o făptură blestemată. Fără sacrificii, însă, nu putem ajunge în lumea transcedentală.

Sub povara feminității lor, bărbatul, suferind de nanism, mărunțit de dificultatea alegerii, cheamă soarta dând cu banul.Pe sub toți se așterne șarpele, preș și suport alunecos pentru orice speculații în fața cărora nu-și scoate măcar pălăria. Totul este, la urma urmei, o simplă problemă, nerezolvată încă, de poziție.

Dedesubt sau deasupra?

*********************************************************************************************

Dejun pe porc – creion

Doamna goală și domnul îmbrăcat servesc pește la o masă așezată pe spatele unui porc cu botniță. E vineri, zi de post, când carnea nu poate fi consumată, de aici tăcerea de botniță a imensului animal, porcul, considerat în antichitate un simbol al fertilității. De aceea doamna e goală și domnul consumă pește? O fi dezlegare la pește în vinerea dejunului bedivanian. Trimiterea la antichitate  e străvezie. Peștii erau sacri pentru greci și romani, fiind asociați cu venerarea Afroditei. Peștele este legat de misterul procreării. Scroafa, genul animalului postament pentru masă e incert, era sacră în Egipt și simbol al fertilității.

Oricât am analiza simbolurile, concluzia este una singură: după dejun ştim sigur ce urmează.

*********************************************************************************************

Planetă mică, simboluri multe – creion

Tuşe dense, aglomeraţie de personaje cu simbolistică incertă. Poate un bărbat nefericit, de ce nu din dragoste, poate o femeie rece (goliciunea nu o dezbracă de mărgele), sigur un Mefisto încălecat de puternica Evă, ascunzându-şi identitatea sub joben. Îngerul, dezeificat printr-o erecţie vizibilă, se consolează cu o nesemnificativă păpuşă, în timp ce spectatorii întorc pudic spatele, gata să cadă de pe planeta care nu-i mai încape.

*********************************************************************************************

Văd doar ce vreau – creion

Contorsionata natură umană dezvăluie şi ascunde în egală măsură. Femeia poate orbi, pentru că dragostea este oarbă, acoperindu-şi privirea cu picioarele ridicate, semn al dezvăluirii unor comori de obicei ascunse, atât de dragi sexului puternic şi încununat de cununa de laur. Masculul însă, eroul acestei scene uşor misogine, absoarbe cu privirea locul păcatului, pe care îl va proslăvi, ca poet sau orator, pentru a-şi merita cununa. Cine, ce vrea, de fapt, să vadă?

*********************************************************************************************

Și libertatea poate fi eliberată, nu-i așa? – creion

Pare să fie vorba despre libertatea sexuală. Imaginile acuplării sunt adiacente, dar explicite. Însă, doar pare. Pentru că oamenii-colivii au porţile deschise unul către celălalt, îşi smulg păsări din piept și le dau ofrandă. Hulpavă, femeia muşcă dintr-o pasăre, gustând prima libertatea. Libertatea de a naşte o altă libertate. Poate că pasărea ei este o acvilă, simbol al triumfului spiritului asupra puterii lumeşti.

Pare bizar să poţi bănui spiritualitate lângă o scenă explicită de sex. Însă, gratiile coliviilor noastre interioare obligă la atâta libertate!

*********************************************************************************************

Căminul nostru, ospiciul nostru – creion

Dacă tragi apa, totul dispare. Și nebunia sexului conjugal, ce arzător dorește bărbatul! și aglomerația multiplicării personale de- a lungul unei vieți în comun, și scările furișate în spate, dar pe care trebuie mereu să le urci.

Nevoia de liniște, ciorapul căzut a lene și furișatul pe tavan – de câte ori nu ți-a venit să te urci pe pereți?- buzunarul plin sau bomba pe care nu știi dacă o vei dezamorsa ori o vei lăsa să explodeze, toate fac parte din căminul ospiciu. Sunt viața dezgolită de hainele protocolului, viața care-și caută un pat comod, în care să se întindă din când în când.

A uitare.

*********************************************************************************************

Tiltlurile lucrărilor aparțin autorului

Desen: Cristian Bedivan

Eseu: Katia Nanu

va urma…….

Posted by on mai 6, 2018. Filed under HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry