GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Paso doble – II

Jurnalul unui artist iubit de …

Un elegant pas ȋn doi – profundelor desene ale lui Cristian Bedivan se alătură simbiotic textele Katiei Nanu

                         Gangurile libertăţii – creion

Trist era dacă aveam un labirint. Efortul de a căuta ieșirea i-ar fi epuizat pe locuitorii acestei planete a nemișcării. Gangurile sunt pasaje de trecere, duc dintr-un loc în altul.

Cu semnul victoriei imprimat pe degetele descărnate, oamenii din ganguri stau precum sacrificații Holocaustului, așteptându-și sfârșitul. N-au verticalitate, numai poziție de stat. Așteaptă în șiruri lungi, nesfârșite, să le vină rândul la libertate. Până și corbul, prevestitor de rele, îi privește cu penaj uluit, așteptându-le ridicarea la viață.  

******************************************************************************************

Dacă ai baston și mapă poţi să mergi unde vrei, centrul nu te reţine – creion

Dacă ai baston și mapă, ai și haine de firmă, inclusiv papion, pantofi cu ștaif și, chiar dacă îngeri îți intră sub pleoape, nu în suflet, căutând acolo lumina, dacă ai atributele puterii, eleganței, distincției, deosebirii, o poți lua încotro vezi cu ochii.

Gesturile direcției sunt clar neclare, într-o parte se dimensionează orizontul, în alta se dau indicații contrare. Într-o parte coloanele uniformității mărșăluiesc fără chip, în alta mâna întinsă spune o poveste.

Tentațiile lumii largi îi îndepărtează pe aleșii cu baston și mapă de centrul împăiat, de manechinul cu aripi strânse, singurul loc suficient de stabil pentru ei. Căruia ar trebui să-i poată da viață. Birocrația este, însă, doar o noțiune funcționărească. Și asta vine de la funcție. Cea care creează… Organul.

****************************************************************************************

            Eu ȋncercȃnd calitatea bronzului – creion

Bronzul din titlu este doar o butadă. Autorul încearcă să ne înșele gândul. Nu despre statui din bronz este vorba, ci despre caracterul de bronz al celui care se așază pe sine deasupra tentațiilor.

Autoportret cu jumătate din Bedivan, lucrarea trimite la mitul inorogului încălecat de cineva ascedent către virtute, către curățenie sufletească supremă.

Se spune că primul care ar fi văzut un inorog, în grădina Edenului, a fost Adam. Să-l încaleci fără a avea picioare și sex, înconjurat de mulțimi care își trâmbițează nimicnicia, urmând steagul pe care este desenată o bucată de os, acesta este supremul gest de sacrificiu al unui om pentru care bronzul nu se ridică în statuie, ci se încearcă în duritatea propriei ființe.

***********************************************************************************

              Trei ȋngeri reorganizȃnd luntrea lui Caron – creion

Viața după moarte se plătește. Ca să treci Acheronul, trebuie să-l plătești pe Caron, luntrașul lui Hades.  Cei care nu plăteau pribegeau un secol pe ape. La noi, obolul este bănuțul pus pe pleoapa mortului. La Cristi Bedivan, banul dispare.

Îngerii scotocesc prin capul luntrașului, îndesând cărți, sau îi pun nu pumnul ci piciorul în gură, adâncindu-și mâinile până la coate în orbitele lui. Îngerii împart ogive de icoană și unul dintre ei are sexul potolit de colivie. Reorganizarea ține de dorințe lumești, sfidătoare, cu ochii scoși din orbite, cu violență, sălbăticie. Disproporția dintre Caron, luntrașul-cap și cei trei îngeri-oameni e dată de spaimă.

Trecerea nu este niciodată lină și, cu toate reorganizările, rămâne definitivă.

*****************************************************************************************

                                 Ȋmpărţirea moștenirii – creion

Ce rămâne după noi?  Bucăți de viață distorsionată, după dorința și voința celor care ne-au încorporat cândva în existența sau sufletul lor.

Fiecare pleacă lăsând ce poate. Fiecare rămâne adunând ce a primit. Fragmente din cel care a fost, smulse hulpav sau tăiate atent, bunuri materiale, amintiri fugare, sau, ce fericire! imaginea diafană a iubirii cu chip de fată, ascunsă sub coaja creștetului unui îndrăgostit.

Împărțirea moștenirii e doar un soi de chirurgie sentimentală. Dacă ai ce lăsa în urmă. Dacă nu, doar pasărea tinereții mai adie din aripi frânte, la chemarea unui nud diafan. Amintiri de neamintit?

*********************************************************************************************

                     Ȋncap cu greu ȋn dreptunghiul meu – creion

Poți să te neîncapi pe tine. Dreptunghiul propriei ființe devine strâmt când ții în mână oul primordial, trebuie să dai naștere și nu știi cum, și cât, și cui. La urma urmei, ni se îngăduie exact atâta spațiu cât merităm, iar pasărea noastră ne consumă și bucata de cer rămasă în spate.

E simplu. Ca oul lui Columb. Dreptunghiul în care ne-am claustrat cu bună știință are exact forma și conținutul asumat. Zbaterea este doar o altă formă de rostogolire a naturii. Umane.

*******************************************************************************************

 

Tiltlurile lucrărilor aparțin autorului

Desen: Cristian Bedivan

Eseu: Katia Nanu

va urma…….

Posted by on mai 17, 2018. Filed under CULTURAL,EVENIMENT,HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry