GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Adrian , Ec=mv2/2 şi bluesul

Când mă gândesc la energia cinetică de obicei mă raportez la bacalaureatul, pe care l-am susţinut acum foarte mult timp.

E adevărat că mai visez din când în când, că nu am timp suficient să învăţ, dar spre norocul meu mă trezesc din această angoasă destul de repede. Probabil ţine de faptul ca o parte din viaţa pe care mi-am petrecut-o pe băncile şcolii am fost ,”o tocilară”.

În fotografiile lui  Adrian de la concertele de rock,  noţiunea de fizică susmenţionată mă duce într-o altă dimensiune. Deşi am o anumită vârstă, acestea  îmi arată ce înseamnă să fii tânăr, să te bucuri de viaţă. E aproape o vindecare de faptul că trăind o parte din tinereţe într-o anumită ,,epocă’’ aveam  această descătuşare, doar în vacanţele în care mergeam la Izvorul Mureşului,  unde era o tabără studenţească. Spectacolele organizate reuşeau să ocolească cenzura, apoi aveam ocazia să vedem filme aduse de la cinemateca din Bucureşti şi să dansăm până dimineaţa în discotecile organizate în aproape toate vilele din staţiune.

Şi fiindcă îs timidă din fire, Adrian a mai reuşit un lucru. Să traiesc prin fotografii pe scenă, alături de toţi acei oameni minunaţi, cărora le-a surprins trăirile. Mă refer la jazz. Mi s-a întâmplat ca la unul din spectacole un  domn care s-a aşezat lângă mine să îmi explice tipul de chitara folosit de solist şi alte amănunte legate de stil.

Nu cred ca pentru o blondă ca mine lucrurile acestea sunt esenţiale, ştiu doar ca m-am simţit extraordinar de bine ascultând, apoi privind fotografiile lui Adrian, care ca un magician mi-a pus în palmă aţa unui balon  m-a făcut să zbor, ca să zic aşa, aceasta este o figură de stil  pe care o folosesc de obicei când vorbesc despre cei împătimiţi de lectură.

Eşti doar tu şi bucuria ta. Ţi-a luat doza de fericire, simţi praful de pe scenă,  genialitatea şi dăruirea acelor minunaţi oameni care fac lumea mai frumoasă pentru tine şi le multumeşti aşa cum poţi prin aplauze, aplauze care astăzi sunt pentru Adrian.

Capotă Daniela Lăcrămioara

 

Foto: Adrian Mociulschi

 

Posted by on mai 22, 2018. Filed under EVENIMENT,HOME,NEWS. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry