Vă dorim „case de piatră”….
Denumirea „Cabanele din Breuil” este cea a vechilor anexe agricole ale unei ferme situate în localitatea Calpalmas din Saint-André-d’Allas din Dordogne și transformate într-un muzeu privat. Datând din secolul al XIX-lea sau chiar începutul secolului al XX-lea, aceste clădiri au particularitatea de avea în partea de sus o boltă de piatră „goală” acoperită cu placi de ardezie care sunt montate ca un sandwich fără liant.
Cabanele din Breuil se află la 9 km de Sarlat și la 12 km de Les Eyzies de la Calpalmas. Acestea sunt anexele unei ferme vechi constând pe-o parte dintr-o casă și un cuptor de coacere pȃine fiecare acoperite cu un cadru de ardezie (cum ne întâlnim în Sarladais) și pe de altă parte un hambar amenajat, vis-a-vis; pridvorul de intrare al curții dintre casă și hambar poartă data de 1841.
În Evul Mediu, colibele din Breuil erau locuite de benedictinele din Sarlat. Dovada ar fi un act de vânzare : „1449, data celei mai vechi înregistrări scrise care afirmă existența lor”. Cu toate acestea, acest document nu a fost niciodată publicat, iar detaliile și conținutul său sunt păstrate sub acoperire.
În plus, Calpalmas nu este Le Breuil. În cartea sa, Colibele de piatră uscată Perigord, publicat în 2002, François Poujardieu a scris că „Le Breuil a fost unul dintre domeniile benedictinilor ce țin de episcopia Sarlat, dar nu este nicăieri scris că „au existat colibele pe care le vedem astăzi”.
El a adăugat: „Proprietarul a pretins că a fost în urmă cu douăzeci de ani si că aceste cabane au fost construite de bunicul său la începutul secolului XX în întregime.“
De asemenea, potrivit site-ului http://www.cabanes-du-breuil.com/ , artizani din mediul rural (un fierar, un șelar și un țesător) au închiriat niște colibe să-și exercite activitatea lor. În cabina care ar fi dus la fierar, se află o adâncitură mare față de burduf pentru o vatră de zidărie.
În ceea ce privește arhitectura și morfologia, fiecare cabină este împărțită în trei elemente distincte:
- un corp de bază din piatră, cu mortar de pământ,
- o boltă de pietre uscate in forma de bolta înclinate spre exterior,
- un acoperiș de ardezie în formă de clopoțel , care acoperă extradosul bolții.
Din cauza pantei pământului, nivelul acoperișurilor este poziţionat la al solului din amonte.
Intrările, aranjate în aval, sunt pe toată înălțimea corpului de bază.
Pentru intrare au fost folosite pietre tăiate și dispuse mai mult sau mai puțin în alternanță de anteturi și tensiuni. Acestea sunt acoperite cu o căptușeală și cu niște praguri de lemn, chiar sub acoperiș. O ușă de lemn le închide.
Pe fiecare acoperiș, există o fereastră tip lucarnă, ale cărei grinzi sunt din zidărie și acoperite cu o proeminență de ardezie așezată pe un căptușeală și pe niște praguri de lemn. Șanțul acoperișului se oprește la nivelul lor. Unele luminatoare sunt accesibile (pentru păsările de curte?).
Fiecare acoperiș este acoperit cu o placă circulară mare, tăiată în curbă.
În interior, la începutul decolării, grinzile din lemn formează rudimentul unei podele.
Cabanele au, în formele și zidăria lor, o unitate arhitecturală remarcabilă, semn că aparțin aceleiași perioade sau că au același producător. Arhitectura lor se referă la cea a căsuțelor de piatră cu acoperișuri conice sau campaniforme vizibile în alte puncte ale Sarladei și a căror construcție se plasează pe la mijlocul secolului al optsprezecelea la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Într-una din cabane există un șemineu fals, construit în 1988 pentru a „evidenția obiectele bunicilor” actualului operator. Sunt câțiva fermieri care au exploatat ferma de la începutul anilor 1950 până la sfârșitul anilor 1990.
Text și Foto: Cornel Gingărașu
Posted by