GRAND Galleries

Galleries

[Galleries not found]

Despre fotografie cu…

În ziua de azi toată lumea scrie. Inginerii, economiştii, doctorii, indivizii care nu au luat bacul, cei care l-au luat… fiecare are câte ceva de spus. De ce să fim proşti pentru un număr limitat de oameni, când avem toată lumea la dispoziţie? Aşa că, iată-mă-s! Nu am pretenţii literare, Doamne fereşte! Aşa cum iau fotografia în serios şi ştiu că înseamnă mai mult decât să apeşi pe buton, intuiesc că şi scrisul de calitate îşi are regulile lui stricte. Nu vă invit la o discuţie erudită despre adevărul absolut… ci mai mult la o bârfă relaxată în jurul unei cafele. Cine ştie, s-ar putea să învăţăm ceva nou unii de la alţii, s-ar putea să aflăm lucruri neştiute despre noi şi despre ce se întâmplă în lumea asta mare.

Lumea fotografiei, în privat, arată cam ca ştirile de la ora 5. E plină de violenţă, scandal, poveşti picante cu aventuri, homosexualitate şi comportamente scandaloase, controverse şi drame. Ce încerc să vă spun aici e că şi marii artişti sunt tot oameni cu nevoi, dureri, angoase, îndoieli, bucurii şi scurte momente de fericire.

Sugestia acestui crochiu mi-a dat-o Adi Secară, în timpul unei discuţii despre lectură, pe care evident am dominat-o,  altfel nu am fi ajuns la fotografie… mai ales că el nu a pomenit nimic de asta.

Nu am să urmez tiparul discuţiei noastre,  ci voi porni dinspre coadă spre cap, aşa încât la sfârşitul “bârfei”  sper că vă voi fi stârnit suficient curiozitatea ca să vă îndreptăţi atenţia spre unul dintre scriitorii americani contemporani (voiam să pun pe undeva “valoros”,  dar asta nu mi-e dat mie să judec).

Pentru unii, numele Annie Leibovitz e sinonim cu Vanity Fair şi Rolling Stones. Fotografa (aş putea să-i zic altfel, dar bârfim, nu-i aşa?) aceasta are o carieră lungă şi bogată în spate. Fie că e vorba de fotografie comercială, fie că e vorba de reportaj, portret, fotografie de artă, orice are oameni în cadru, Annie excelează. Imaginile ei spun poveşti. În lucrările ei actuale, foloseşte un număr limitat de culori, dând astfel originalitate imaginilor.  Deschideţi google şi căutaţi după Annie Leibovitz Clint Eastwood. Vă va duce într-o serie de fotografii cu regizori şi actori favoriţi. Veţi vedea despre ce vorbesc:  Penelope Cruz şi Woody Allen, Nicole Kidman şi Baz Luhrmann şi, bineînţeles, Clint Eastwood.

Lucrările timpurii sunt sincere, simple din punct de vedere tehnic, dar foarte puternice. Nu ai nevoie de 5 reflectoare, 10 asistenţi, 30 de figuranţi, costume, ventilatoare şi camere de 30.000 de dolari ca să intri în istorie, dar ajută când ai ceva de spus. Puternică e seria de portrete feminine reunite în volumul “Women”, o colaborare interesantă între fotografie şi literatură. Albumul reuneşte imagini cu femei din cele mai diverse domenii. De la Hilary Clinton la femei cosmonaut, prostituate, dansatoare de cabaret (surprinse în câte două imagini – înainte şi după aplicarea machiajului şi a costumului de scenă), femei poliţist, femei miner, etc. Fiecare fotografie are un eseu asociat, scris de scriitoarea şi eseista Susan Sontag. Susan a fost partenera de viaţă a lui Annie şi cel mai dur critic al imaginilor ei. Cred că tuturor ne-ar prinde bine un critic obiectiv care să ne aducă cu picioarele pe pământ. După o şedinţă foto pentru Rolling Stones Magazine, când Annie i-a povestit că a fotografiat grămadă toţi muzicienii momentului, Susan i-a spus: “Aveai ocazia să faci ceva deosebit  şi ai ales să faci asta” (Life Through a Lens-din cate imi amintesc). E amuzant? Nu prea. Presiunea momentului când trebuie să faci ceva e mare; îţi doreşti ceva unic la fiecare apăsare a declanşatorului  şi,  de fapt, te ascunzi în zona de confort, unde ştii că e cald şi nu există riscuri. Zonele de confort pot fi geniale sau banale,  elaborate, estetice sau din categoria “închide ochii şi apasa pe buton”, aşa că nu judecaţi prea aspru.

Susan Sontag ne-a dăruit în 1977 o culegere de eseuri de referinţă, “On Photography”. Volumul a apărut şi în limba română, anul trecut, sub numele “Despre fotografie”. E o lucrare exhaustivă despre fotografie care îţi va expanda mintea chiar dacă îţi spui că nu nu mai există taine în domeniul fotografiei pentru tine, ca individ. Este o lucrare plină de detalii şi clasificări scrisă de un nefotograf cu capacitate extraordinară de  analiză şi  sinteză. Cui i-ar fi trecut prin minte că există atât de multe tipuri de fotografie? Aş putea să-i fac o recenzie, dar la ce bun?! Caut-o şi citeşte-o, merită! Îţi promit un lucru: la capătul lecturii vei şti să apreciezi o fotografie bună şi să treci în fugă peste o imagine proastă. Îţi vei căpăta discernământul, îţi vei îmbogăţi limbajul şi vei analiza realitatea care te înconjoară cu alţi ochi. Cu toate că e scrisă în 1977, cartea e actuală şi proaspătă.

 Despre imaginile lui Annie Leibovitz vă pot garanta că vă vor ţine captivi ore în şir şi vă vor însoţi în gând. Folosiţi google pentru asta! Luaţi la întâmplare un set de imagini, nu contează data ori momentul… veţi fi câştigaţi. Apreciaţi cromatica, compoziţia (aşezarea subiectului în cadru), povestea, limbajul trupului… şi ar mai fi multe. Pentru cunoscătorii de limbă engleză recomand înregistrările de pe youtube cu ea. Nu sunt multe, pentru că ea vorbeşte puţin, dar savuros. E nepreţuită povestea legată de Regina Elisabeta a Angliei. Pentru cei care nu cunosc limba o voi povesti în rândurile ce urmează. Pentru pregătirea vizitei reginei în Statele Unite ale Americii i-au fost solicitate trei fotografii. Cele trei fotografii trebuiau să fie difuzate la trei momente diferite. Una ar fi fost distribuită presei înainte de sosirea reginei, una ar fi fost publicată în timpul vizitei şi cea din urmă după plecarea reginei. Toate cele trei cadre urmau să fie făcute în Anglia. Pentru prima sesiune foto Annie a vizitat palatul Buckingham. Căutaţi pe google „Annie Leibovitz and Queen Elizabeth” şi sigur le veţi găsi. Discuţia cu asistenta reginei a fost savuroasă. Annie a întrebat dacă nu pot să o fotografieze călare pe un cal în interiorul palatului. În momentul şedinţei foto a întrebat-o pe regina dacă nu cumva ar fi mai bine să renunţe la câteva din bijuterii pentru că imaginea e prea încărcată. Pentru cei nefamiliarizaţi cu eticheta voi veni cu câteva lămuriri: nu te poţi adresa în mod direct unui monarh decât dacă ţi se permite acest privilegiu, limbajul folosit e ales cu grijă şi cu formulări protocolare şi,  nu în ultimul rând, fiecare bijuterie regală are o semnificaţie, nu este o simplă decoraţiune.

Dacă vă e teamă că s-ar putea să vă placă şi să vă dezvolte gustul pentru imagini elaborate, nu le priviţi!

Rolul poveştii a fost să vă spună că există un fotograf pe nume Annie Leibovitz care s-ar putea să vă placă, dacă-i vedeţi lucrările. Despre ea au scris alţii mult mai bine şi mai mult decât mine. De asemenea, citiţi “Despre fotografie” de Susan Sontag, e de referinţă! Nu e doar depre fotografie, aşa cum s-ar crede. Cei care caută motive pentru a o citi pot găsi pasaje elocvente depre fotografia de presă, documentară, de familie, utilitara şi pornografică.

Daca va placut, mai am si alte povesti. Daca nu, nu-i nicio suparare!

 

Text: Adrian Mociulschi

Foto coperta:  Marc Silber of www.silberstudios.com Carmel, CA – Annie Leibovitz at her SF exhibition

Posted by on martie 27, 2018. Filed under EVENIMENT,FOTOGRAFIE,FOTOGRAFIE,LUMEA FOTOGRAFIEI. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry