Democra-liberalii cer Avocatului Poporului să sesizeze CC pentru OUG privind alegerile parţiale

vote

 

Grupurile parlamentare ale PDL din Camera Deputaţilor şi din Senat trimit o scrisoare Avocatului Poporului prin care solicită acestei instituţii să sesizeze Curtea Constituţională privind neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă 12/2014 privind alegerile parţiale.

Anunţul privind acest demers al PDL a fost făcut, miercuri, într-o conferinţă de presă, de către liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe.

El a arătat că prin Hotărârea Guvernului 199/2014 a fost stabilită data alegerilor parţiale pe 25 mai 2014.

Tinel Gheorghe:

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.12/2014 de modificare a Legii nr.35/2008, aplicabilă şi alegerilor din 25 mai 2014, a intrat în vigoare în condiţiile prevăzute de art.115 alin.(5) din Constituţie. Numai că, intrarea sa în vigoare este la o dată care este în interiorul unui an de până la desfăşurarea alegerilor parţiale din data de 25 mai 2014 la care aceasta se referă. Solicităm expres Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă 12/2014″

În scrisoarea adresată Avocatului Poporului, PDL arată că prin ordonanţa de urgenţă 12/2014 este modificată Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, “fiind afectate drepturile politice fundamentale prevăzute de art.36 – 38 din Constituţie, care sunt parte din categoria drepturilor electorale”.

În scrisoarea democrat-liberalilor se arată:

Astfel, prin pct.1 (referitor la art.29 alin.(10) din Legea nr.35/2008) şi pct.2 (referitor la art.48 alin.(17) din Legea nr.35/2008) sunt modificate reguli referitoare la conţinutul şi exercitarea drepturilor politice fundamentale de a alege şi de a fi ales. Prin pct.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată de neconstituţionalitate sunt modificate regulile de conţinut al drepturilor politice fundamentale mai sus citate referitoare la ceea ce trebuie să cuprindă propunerile de candidaturi, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia, iar în cazul alianţelor politice sau electorale, partidul care i-a propus. Partidele politice, alianţele politice sau electorale nu pot propune candidaţi independenţi”

În opinia PDL, acest text modifică conţinutul şi modul de exercitare a dreptului politic fundamental de a fi ales, prevăzut de art.37 din Constituţie, care este un drept electoral.

În scrisoare se mai precizează:

De asemenea, prin pct.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului criticată de neconstituţionalitate sunt modificate reguli referitoare la exercitarea drepturilor politice fundamentale de a alege şi de a fi ales, care sunt drepturi electorale, privind organizarea într-un singur tur a alegerilor parţiale, iar cel mai bine clasat candidat fiind declarat câştigător. În caz de balotaj se va organiza un al doilea tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa candidaţii care se află în această situaţie”

Guvernul a adoptat pe 19 martie o ordonanţă de urgenţă care modifică Legea 35/2008 privind alegerile parlamentare, actul normativ fiind publicat luni în Monitorul Oficial.

În alineatul 17 al articolului 48, modificat prin OUG, se arată:

Alegerile parţiale se desfăşoară într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câştigător. În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care pot participa doar candidaţii care se află în această situaţie”

Adoptarea ordonanţei de urgenţă este motivată inclusiv prin faptul că decizia Curţii Constituţionale 503 din 2010 a declarat neconstituţional alineatul 17 în forma sa iniţială.

Acesta prevedea:

La alegerile parţiale pot participa numai partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care la alegerile generale au îndeplinit pragul electoral prevăzut de prezentul titlu, individual sau într-o alianţă politică ori electorală. Alegerile parţiale se desfăşoară într-un singur tur, cel mai bine clasat candidat urmând a fi declarat câştigător”

Motivul pentru care judecătorii constituţionali declarau această prevedere ca fiind neconstituţională a fost acela că textul normativ, în forma iniţială, nu permitea înscrierea în alegerile parţiale a candidaţilor independenţi.

Curtea Constituţională preciza că formula “la alegerile parţiale pot participa numai partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale” încalcă legea fundamentală, deoarece nu permite candidaţilor independenţi să participe la scrutin.

Totuşi, Curtea Constituţională menţiona că este justificată interdicţia aplicată în cazul partidelor extraparlamentare de a nu putea participa la alegerile parţiale, prevedere care nu a mai fost cuprinsă în ordonanţa de urgenţă a Guvernului.

De asemenea, o altă modificare promovată prin ordonanţa de urgenţă schimbă sintagma cuprinsă la articolul 29 alineatul 10 “nu sunt permise candidaturi independente pentru partide politice, alianţe politice sau electorale” cu “partidele politice, alianţele politice sau electorale nu pot propune candidaturi independente”.

Guvernul a publicat, vineri, în Monitorul Oficial actul normativ prin care sunt convocate alegeri parţiale în şase colegii uninominale în 25 mai, pentru o parte din mandatele vacante, în Galaţi, Hunedoara, Ilfov, Satu Mate, Gorj şi Bucureşti, termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind 5 mai.

 

 

 

Sursa: Mediafax.

Posted by on March 26, 2014. Filed under Breaking News,Naţional,Partide,POLITICA,Ştiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry