Ucraina – prada Mafiei de la Doneţk. Caracatiţa lui Ianukovici merge mână în mână cu regimul Putin. Ucrainenii îşi lasă sângele pe străzi pentru libertate

Fire protest Kiev

S-a ajuns în punctul ororii: regimul mafiotic Ianukovici-Putin a recurs la reprimarea sângeroasă a protestelor din Ucraina. Distincţia este una foarte importantă: nu avem de-a face cu un război civil, ci cu un gest concret de represiune dictatorială a unui act legitim de protest aparţinând unei părţi a societăţii care militează împotriva direcţiei politico-economice pentru care conducerea statului a optat – satelitizarea Ucrainei pe ruta Kremlin.

Pe scurt, Ianukovici are mâinile mânjite de sânge. Şi nu doar el, ci şi păpuşarul său direct, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Marţi, 18 februarie, a avut loc cea mai sângeroasă confruntare dintre manifestanţi şi forţele de ordine. Potrivit unui bilanţ oficial, până la această oră au murit 25 de persoane, civili şi poliţişti. Una dintre victime este un jurnalist: Viaceslav Veremii, de la cotidianul local Vesti. Redactorul-şef al cotidianului, Igor Gujva, a declarat că Veremii şi un coleg de-al său se întorceau acasă cu taxiul, în timp ce persoane necunoscute au atacat maşina la o intersecţie, anunţă Mediafax. Atacatorii au început să clatine vehiculul, după care i-au tras afară pe şofer şi pe pasageri, pe care i-au bătut. Doi bărbaţi sunt răniţi, iar jurnalistul a murit la spital din cauza unei plăgi împuşcate.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii:

Douăzeci şi cinci de persoane au murit: opt dintre ele după ce fuseseră internate în spitale din oraş (inclusiv un jurnalist al cotidianul Vesti), patru la spitalul militar, iar 13 au fost duse direct la institutul medico-legal din Kiev”

În ceea ce priveşte răniţii, numărul acestora se ridică la 352, în această dimineaţă 241 de răniţi fiind în continuare spitalizaţi.

Nu aceleaşi date apar şi în bilanţul presei: 25 de morţi şi – atenţie! – 1.000 de răniţi.

În confruntările dintre tabere, poliţia antirevoltă – bestiala garnitură Berkut – a folosit tunuri, grenade asurzitoare şi alte mijloace pentru a dispersa protestatarii. Unii dintre manifestanţi au ripostat cu bâte de baseball sau alte mijloace.

Situaţia de ieri de pe frontul din Piaţa Independenţei s-a atenuat cu greu peste noapte, lăsând în urmă imaginea sinistră a trâmbelor uriaşe de fum şi a zidurilor de foc arzând peste pneurile incendiate. Însă explozii de mică intensitate au putut fi auzite toată noaptea, acestea fiind cauzate de petardele aruncate de manifestanţi şi, probabil, de grenadele asurzitoare lansate de poliţişti împotriva mulţimii, explică Mediafax. Formând lanţuri umane pentru transportarea cărămizilor, pietrelor şi lemnului în anticiparea unei alte ofensive a poliţiei, opozanţii regimului Ianukovici au ridicat baricade toată noaptea. Astăzi, la 10.15, ora României, agenţiile de presă anunţau că circulaţia metrolului era în continuare suspendată la Kiev, din cauza ameninţării cu posibile atacuri.

 

Ianukovici şi Rusia

content

 

Preşedintele Ucrainei va decreta mâine zi de doliu naţional. Drapelele vor fi coborâte în bernă pe clădirile oficiale, în timp ce concertele şi competiţiile sportive vor fi anulate, potrivit unui decret publicat astăzi pe site-ul Preşedinţiei.

Într-o altă ordine de sensuri, o altă picătură de cinism din partea autorului băii de sânge, după ce a anunţat că situaţia dramatică de pe străzile Kievului s-a produs din vina opoziţiei, repoşându-i că a chemat “radicalii în Maidan la o luptă armată” chiar înaintea deschiderii unei sesiuni parlementare, marţi, care “ar fi putut aproba legi ce ar fi schimbat Ucraina”.

Ianukovici:

Liderii opoziţiei au neglijat principiul democraţiei potrivit căruia puterea se obţine în urma alegerilor, nu în stradă (…) Au depăşit limitele cerându-le oamenlilor să ia armele. Este o încălcare gravă a legii, iar vinovaţii vor compărea în faţa justiţiei (…)

Ei au blocat Parlamentul (…) şi au cerut toată puterea pentru opoziţie şi imediat. Fără să aibă un mandat din partea poporului, aşa-zişii oameni politici au încercat să preia puterea încălcând Constituţia prin violenţe şi crime”

Cum era de aşteptat, Rusia, arhitectul extern al represiunii, a invocat motivul loviturii de stat. Rusia a denunţat, astăzi, o “tentativă de lovitură de stat” în Ucraina şi a declarat că le “cere liderilor opoziţiei” din această ţară să înceteze violenţele.

Diplomaţia rusă:

În fond, este vorba despre o tentativă de lovitură de stat. Partea rusă le cere liderilor (opoziţiei) să înceteze vărsarea de sânge în ţara lor, să reia fără întârziere dialogul cu puterea legitimă fără ameninţări sau ultimatumuri”

Mai mult, în continuare a ceea ce pare a fi o tentativă de deturnare simbolică a protestelor, serviciile speciale ucrainene au anunţat astăzi deschiderea unei anchete pentru tentativă de preluare ilegală a puterii.

 

Reacţii internaţionale

XU*7127570

 

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, citat de AFP:

Condamn cu fermitate crimele şi îndemn Guvernul şi manifestanţii să acţioneze în vederea dezamorsării tensiunilor şi să acţioneze rapid cu scopul de a găsi o soluţie paşnică pentru criză. Îndemn totodată la efectuarea unei anchete urgente şi independente care să stabilească faptele şi responsabilităţile”

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, într-un comunicat dat publicităţii la Berlin, citat de AFP:

Jocurile preşedintelui Ianukovici au adus prejudicii Ucrainei. Refuzarea unor discuţii serioase în vederea soluţionării pe cale paşnică a conflictului şi ajungerii la un acord privind reforma constituţională este o mare greşeală”

Papa Francisc:

Cu inima grea urmăresc ce se întâmplă în aceste zile la Kiev. Asigur poporul ucrainean că îi sunt alături şi mă rog pentru victimele violenţelor, pentru rudele lor şi pentru cei răniţi. Invit toate părţile să înceteze orice acţiune violentă şi să caute înţelegere şi pace în ţară”

Marţi: vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a îndemnat pe Ianukovici să retragă forţele de ordine mobilizate la Kiev, a anunţat Casa Albă, după o discuţie telefonică între cei doi oficiali, relatează AFP.

Marţi: Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, a îndemnat Guvernul de la Kiev şi opozanţii ucraineni să dea dovadă de reţinere şi să “reia un dialog veritabil”, a anunţat purtătorul său de cuvânt Martin Nesirsky.

Marţi: Franţa a denunţat “utilizarea disproporţionată” a forţei la Kiev.

 

Mâine, şedinţă de urgenţă la Bruxelles

017384253_30300

 

Miniştrii de Externe ai UE se vor reuni de urgenţă, mâine, la Bruxelles pentru a discuta despre sancţiunile împotriva regimului preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, anunţate de ieri de Uniunea Europeană.

Purtătoarea de cuvânt a lui Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene:

O reuniune extraordinară a miniştrilor Afacerilor Externe, consacrată Ucrainei, a fost convocată mâine, la ora 14.00 (15.00 ora României)”

Ashton a convocat în această dimineaţă o reuniune a ambasadorilor UE care se ocupă de probleme de securitate, în cursul căreia au fost analizate “toate opţiunile”, inclusiv cea a sancţiunilor împotriva unor responsabili de represiune şi încălcarea drepturilor omului.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat:

Sperăm că statele membre UE vor putea să se pună de acord de urgenţă asupra măsurilor ţintite împotriva responsabililor de violenţă şi folosirea excesivă a forţei”

Numai că există o barieră şi, poate, aceasta ar fi şi explicaţia băltirii de până acum a Uniunii Europene în problema ucraineană. Şeful diplomaţiei belgiene, Didier Reynders, spune că UE este divizată în privinţa sancţiunilor:

Nu există unanimitate (în cadrul UE) deoarece mai multe ţări vecine Ucrainei nu vor să avanseze pe calea sancţiunilor afirmând că este un risc pe care nu vor să şi-l asume, un risc de a vedea cum regimul îşi înăspeşte şi mai mult tonul faţă de opoziţie”

 

Ar trebui să fie o singură Ucraină?

images

 

Este una din întrebările pe care şi le-au pus, de la începutul crizei şi până în prezent, analiştii politici din Ucraina. Una dintre ipotezele considerate salvatoare pentru Ucraina ar fi ruperea ţării în două prin referendum: Sud-Estul Ucrainei, care se află sub controlul mafiei de la Doneţk, al cărui principal pion este Viktor Ianukovici şi, prin extensie, Vladimir Putin, să treacă complet sub comanda regimului de la Kremlin, iar restul ţării, cu Kiev în frunte, să urmeze calea europeană. Deci, două Ucraine. Această optică este împărţită de o largă parte a analiştilor politici.

Există, însă, o mică parte care vede o fantasmagorie într-o asemenea proiecţie. Alexander J. Motyl este unul dintre contestatarii acestei soluţii. Motyl este profesor de ştiinţe politice la Rugers University-Newark. Într-un articol din publicaţia World Affairs, Motyl explică de ce un asemenea plan nu ar schimba cu nimic problema centrală a Ucrainei. În primul rând, subliniază Motyl, Ucraina, sub incidenţa politicii interne şi a celei externe, are un statut “neobişnuit”:

Ceea ce este neobişnuit în Ucraina contemporană e faptul că este exploatată de un regim criminal-mafiotic – cel al lui Ianukovici – în cârdăşie cu un alt regim criminal-mafiotic – cel al lui Putin. Multe ţări au nenorocul de a fi guvernate distructiv de camarile autohtone. La fel cum multe ţări au ghinionul de a fi dominate de state prădătoare. Însă Ucraina are dublul ghinion de a fi guvernată distructiv din interiorul ţării şi, totodată, de a fi dominată distructiv şi din exteriorul ţării”

Într-adevăr, explică Motyl, nu există niciun dubiu că Ucraina ar fi mult mai puternică, mult mai prosperă şi mult mai stabilă dacă s-ar lepăda de regiunea ei sud-estică, dar acesta este ultimul lucru pe care clanul Ianukovici şi mafia din Doneţk, în tandem cu oligarhia imperialistă a lui Putin, şi-l doresc. Motivele expuse de Motyl sunt următoarele:

- odată ruptă de restul Ucrainei, regiunea de sud-est, a cărei dezvoltare economică este una aproape “mâncată de rugină”, va intra imediat în faliment, iar costurile unei recapitalizări a arealului economic s-ar ridica la o sumă de ordinul miilor de miliarde de dolari, lucru care, în actuala penurie investiţională a fiefului aflat sub conducerea lui Ianukovici, devine, evident, o utopie;

- mai mult, statisticile arată clar că grosul banilor pentru supravieţuirea bazinului Doneţk vine din Kiev, “şi nu invers”;

- o altă problemă: perspectiva vreunei viziuni pozitive în privinţa dezvoltării economice a regiunii Sud-Est este una cât se poate de sumbră, fiind blocată de o natalitate extrem de scăzută, de o rată galopantă a mortalităţii, de o speranţă de viaţă la pământ, de un consum energetic enorm şi de o rată masivă a criminalităţii şi bolnavilor de SIDA;

- şi, nu în ultimul rând, ne atenţionează Motyl, să nu uităm că regiunea Sud-Est este cuibul Partidului Regiunilor (partidul lui Ianukovici) şi al Partidului Comunist, două grupări politice aflate într-o continuă bătălie pentru sifonarea bugetului de stat: “Tăiaţi Sud-Estul şi Ucraina va înregistra un avantaj imediat; consumul ei de energie, demografia sa şi sectorul sănătăţii se vor îmbunătăţi, iar politica sa va deveni automat mai democratică şi mai puţin coruptă”.

Cu alte cuvinte, regiunea de Sud-Est este principala sursă de corupţie şi haos politic a Ucrainei.

Motyl:

Mafia lui Ianukovici are o nevoie disperată ca Ucraina să rămână întreagă”

 

Câteva detalii orientative despre Ianukovici

big

 

Viktor Ianukovici a reuşit, prin intermediul fiului său, Alexander, să-şi „tragă” o splendoare de reţea de companii care, numai în ultimii doi ani, a aspirat vorace din buzunarul statului contracte de 5,5 miliarde de euro, întinzându-se pe o arie operaţională foarte largă, de la tehnologii miniere şi transport feroviar, până la echipamente de generare a energiei electrice. Dar caracatiţa Ianukovici este mult mai extinsă decât atât, bănuindu-se că preşedintele Ucrainei ar mai conduce o vastă reţea clandestină de operaţiuni financiare printr-un „om de paie” montat în Kharkiv, al doilea mare oraş din Ucraina.

 

 

 

Posted by on February 19, 2014. Filed under headlines,POLITICA,Ştiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry