Multiculturalismul, la ceas de prohod! Finkielkraut: “Neîncrederea predomină, comunitarismul este agresiv”. Franţa, în pericol de a-şi pierde modelul propriu de civilizaţie europeană

COPERTAfienkelkraut

O incursiune istoriografică minimalistă în conceptul de multiculturalism ne arată că ceea ce în anii 1970 reprezenta în ţări precum SUA un standard social de înaltă anvergură comunitară avea să devină peste câteva decenii, prin falsificare ideologică preponderent stângistă, o interacţiune a civilizaţiilor operabilă, se pare, exclusiv în registrul eşecului. Prohodul multiculturalismului nu e nimic nou sub soare, se cântă de ani buni. Numai că la inventarul factorilor aducători de eşec sunt trecuţi, într-o proporţie covârşitoare a înfierării, doar majoritarii, minoritarilor fiindu-le rezervată, cu supramăsură, vitrina victimizării.

Într-un interviu acordat recent publicaţiei DER SPIEGEL, celebrul filosof conservator Alain Finkeilkraut, făcând o radiografie a eşecului multiculturalismului, afirmă că, în prezent, Franţa se află în pericol. Pericolul? Acela că ar fi pe punctul de a-şi pierde modelul propriu de civilizaţie europeană, fiind ameninţată să se transforme într-o societate post-naţională.

Finkielkraut este unul dintre cei mai controversaţi eseişti francezi.

Cărţile sale aprind incendii în dezbaterea intelectuală franceză.

Nici ultima sa lucrare nu şi-a trădat specificul mobilizator în spaţiul problematicii sociale: “Identitatea nefericită”.

Eseul lui Finkielkraut vine în mijlocul unei crize identitare prin care trece societatea franceză, criză pe care filosoful nu o încradrează într-o perspectivă socială sau politică, ci o explorează ca pe o confruntare ostilă între francezi autohtoni şi imigranţi.

Vă oferim o selecţie din amplul interviu.

 

“Franţa este în plin proces de transformare într-o societate post-naţională”

 

Întrebat dacă este nemulţumit de Franţa contemporană, Finkielkraut răspunde:

Mă doare să văd că modelul francez al civilizaţiei europene este ameninţat. Franţa este în plin proces de transformare într-o societate post-naţională şi multiculturală. Mi se pare că această transformare enormă nu aduce nimic bun.”

La întrebarea: “De ce credeţi asta? Post-naţional şi multicultural sună destul de promiţător?”, filosoful francez răspunde:

Ne sunt prezentate ca modele pentru viitor. Dar multiculturalismul nu înseamnă că culturile se amestecă. Neîncrederea predomină, comunitarismul este agresiv – societăţile paralele se formează şi se distanţează continuu una de cealaltă.”

Întrebat dacă nu cedează cumva în faţa temerilor de dreapta, Finkeilkraut răspunde:

Clasele de mijloc inferioare – acei francezi care nu mai îndrăznesc să se numească Français de souche (etnici francezi) – se mută deja din suburbiile pariziene înspre mediul rural. Aceştia s-au confruntat cu situaţia în care, în unele cartiere, sunt minoritari în propria lor ţară. Lor nu le este frică de ceilalţi, ci de faptul de a deveni ei înşişi ceilalţi.”

“Dar Franţa a fost întotdeauna o ţară a imigranţilor”, afirmă jurnalistul de la DER SPIEGEL, iar Finkielkraut îi replichează:

Ni se spune în mod constant că imigraţia este un element constitutiv al identităţii franceze. Dar nu e adevărat. Migraţia forţei de muncă a început în secolul al XIX-lea. Şi abia după vărsările de sânge din Primul Război Mondial graniţele au fost larg deschise.”

Jurnalistul german: “Nu sunt mulţi imigranţi excluşi din societatea de masă în primul rând din motive economice?”

Finkelkraut:

Stânga a vrut să rezolve problema imigraţiei ca problemă socială şi a proclamat că revoltele din suburbii au fost un fel de luptă de clasă. Ni s-a spus că aceşti tineri au protestat împotriva şomajului, a inegalităţii şi împotriva imposibilităţii de promovare socială. În realitate, am văzut o erupţie de ostilitate faţă de societatea franceză. Inegalitatea socială nu explică antisemitismul, nici misoginismul din suburbie, nici insulta de <<francez împuţit>>. Stânga nu vrea să accepte că avem de-a face cu o ciocnire a civilizaţiilor.

 

“Există un număr mare de tineri care nu vor să înveţe nimic despre cultura franceză”

 

Jurnalistul DER SPIEGEL: “Mânia acestor tineri este, de asemenea, stârnită şi de rata ridicată a şomajului. Ei întorc spatele societăţii pentru că se simt excluşi.”

Finkielkraut:

Dacă şomajul este atât de mare, imigraţia ar trebui să fie controlată mai eficient. Se pare că nu este suficient de muncă pentru toată lumea. Dar întrebaţi profesorii din aceste cartiere cu probleme – înfruntă mari dificultăţi în a preda orice. În comparaţie cu rapperii sau cu dealerii, profesorii câştigă atât de puţin, încât sunt priviţi cu dispreţ. De ce ar trebui elevii să facă efortul de-a le călca pe urme? Există un număr mare de tineri care nu vor să înveţe nimic despre cultura franceză. Acest refuz le îngreunează găsirea unui loc de muncă.”

Mai departe, Finkielkraut face o comparaţie între aspectul imigraţionist din Statele Unite ale Americii şi cel din Franţa.

Finkielkraut spune:

SUA se văd pe sine drept o ţară a imigraţiei, şi ceea ce este impresionant la această societate cu adevărat multiculturală este puterea patriotismului ei. Acest lucru a fost evident mai ales după atacurile de la 11 septembrie 2001. Cu toate acestea, în Franţa, opusul ar putea fi văzut în atacurile asupra soldaţilor francezi şi copiilor evrei din Toulouse şi Montauban, anul trecut. Unii elevi au văzut în Mohamed Merah, agresorul, un erou. Ceva de genul ăsta ar fi de neconceput în SUA. Societatea americană este o patrie pentru toată lumea. Mă îndoiesc că mulţi copii de imigranţi de la noi privesc lucrurile în acest fel.”

 

“Apoi, prietenul său francez îi răspunde: Noi, francezii, am creat femeile, literatura şi bucătăria”

 

Finkielkraut este, la rândul său, un copil de imigranţi. Născut la Paris în urmă cu 64 de ani, fiu al unui evreu polonez – manufacturier de produse din piele, care a scăpat ca prin urechile acului de la moarte în urma deportării la Auschwitz. Pornind de la acest detaliu, jurnalistul german îl întreabă pe filosof dacă voinţa sa de a se integra e o explicaţie pentru “angajamentul ridicat în valorile Republicii”.

Finkielkraut:

Apăr aceste valori pentru că, probabil, datorez mai mult şcolirii mele decât etnicii francezi, francezii ereditari. Tradiţia şi istoria franceză nu mi-au fost puse în leagăn. Oricine care nu se naşte cu această moştenire şi-o poate procura în şcoala republicană, în sistemul educaţional francez. Acesta mi-a lărgit orizonturile şi mi-a permis să mă pot cufunda în civilizaţia franceză.”

Jurnalistul german: “Cum definiţi această cultură despre care vorbiţi?”

Am recitit recent o carte a admirabilului scriitor rus Isaac Babel. Povestea are loc în Paris. Naratorul se află într-un hotel şi aude în timpul nopţii zgomotele amorului unui cuplu din camera alăturată. Babel scrie: Acest lucru n-are nimic de-a face cu ceea ce se aude în Rusia – este mult mai înflăcărat. Apoi, prietenul său francez îi răspunde: Noi, francezii, am creat femeile, literatura şi bucătăria. Nimeni nu ne poate lua asta.”

Jurnalistul: “Acestea sunt clişee idealizate pe care naţiunile şi le creează.”

Finkielkraut:

Dar este adevărat. Sau cel puţin a fost în trecut. Franţa nu îşi poate permite să se înfrupte doar din propria sa glorie. Dar are dovezile civilizaţiei sale, la fel ca Germania – are atracţiile sale, scuarurile sale, cafenelele sale, bogăţia sa de literatură şi artişti. Putem fi mândri de aceşti strămoşi şi trebuie să demonstrăm că suntem vrednici de ei. Regret că Germania – din motive lesne de înţeles – s-a rupt de această mândrie în trecutul ei. Dar eu cred că politicienii care vorbesc despre Leitkultur – cultura naţională de ghidare – au dreptate. Leitkultur nu creează un obstacol de netrecut pentru nou-veniţi.”

Posted by on December 8, 2013. Filed under CULTURA,headlines,Non-toxic,PIATA IDEILOR,Piaţa ideilor,POLITICA,Ştiri. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry