“Câteodată te apleci în faţă şi, brusc, capul tău este într-o altă realitate”

CHITARAomul

Când vine vorba de arta monologului, Marius Bodochi pare a deţine, prin expresivitate lăuntrică şi devastare facială, un monopol al speciei greu de detronat.

Asta a demonstrat Bodochi şi aseară, sub regia de excepţie a lui Mihai Măniuţiu, în piesa lui Jon Fosse – Omul cu chitara, interpretând magistral rolul unui muzicant stradal ratat care, la sfârşitul zilei, îşi trăieşte colapsul existenţial şi coşmarul mnemonic într-o gură de metrou, pe o linie scoasă din uz. Purgatoriul său nocturn, vizuina de spovedanie în care umilinţele de peste zi, teroarea resemnată a anonimatului şi a lipsei de har, istovirea fiinţială şi fantasmele trecutului (femeia iubită) şi ale prezentului (fiul) se amestecă într-o tensiune interioară explozivă ce capătă forma unei lucidităţi disperate, pendulând între acea filosofie cinică a nenorocirii din Un om sfârşit, de Giovanni Papini, şi acel şoc al iluminărilor mult prea tardive din capodopera lui Heinrich Boll – Opiniile unui clovn.  Totul în prezenţa a două figuri tutelare pe peretele murdar al staţiei de metrou, care capătă funcţia unor reflectoare ale conştiinţei: pe un afiş – fenomenala actriţă a lui Ingmar Bergmann, Liv Ullmann, într-un screenshot din filmul din 1969 al regizorului suedez: The Passion of Anna, iar pe celălalt afiş figura autorului piesei, norvegianul Jon Fosse.

În ceea ce priveşte decorul, staţia părăsită şi mizerabilă de metrou arată ireproşabil… adică, a staţie părăsită şi mizerabilă de metrou, iar jocul scenic al luminilor izolează foarte bine în spaţiu rupturile temporale. Flashback-urile înspăimântate ale personajului şi rătăcirile prin labirintul propriei sale minţi se petrec în cele două oglinzi din peretele staţiei, realizându-se astfel un „inductor” mnemotehnic de mare încărcătură epică şi senzorială.

Ce-ar mai fi de spus? Un singur lucru. Pentru că există o trimitere la Bergman, Bergman are într-un alt film, în Efter repetitionen (1984), o replică ce-mi pare a sonda în profunzime seismicitatea interioară a personajului interpretat de Bodochi.

Replica e asta: „Am să-ţi spun un lucru, Anna Egerman. La vârsta mea, câteodată te apleci în faţă şi, brusc, capul tău este într-o altă realitate.”

 

 

„OMUL CU CHITARA” – Teatrul Municipal Turda

de Jon Fosse

Regia: Mihai Măniuţiu

Scenografia: Adrian Damian

Muzica: Şerban Ursachi

Coregrafia: Vava Ştefănescu

Traducerea: Daria Ion

Distribuţia: Marius Bodochi, Răzvan Corneci, Flavia Giurgiu

Data: 3 octombrie, ora 20.00, Casa Tineretului, Brăila.

Posted by on October 4, 2013. Filed under Actualitate culturală,Brăila,CULTURA,Notiţe culturale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry