Angelopoulos, artistul nudităţii absolute a istoriei. Brăila – 2 minute de faimă, faimă de categoria grea

HARVEY

Pe 24 ianuarie 2012, în Grecia, în apropiere de Pireu, un bărbat de 76 de ani, cu ochelari şi chelie, încerca să traverseze pe partea cealaltă a unei şosele aglomerate.

Maşinile veneau cu viteză din toate direcţiile.

Deodată, pentru bărbat, partea cealaltă a şoselii a început să devină, lent, lumea cealaltă.

O motocicletă, condusă de un poliţist, îl izbise în plin.

Peste câteva ore, bărbatul avea să moară într-un pat de spital, la secţia de terapie intensivă.

24 inuarie 2012 a însemnat în istoria cinematografiei mondiale pierderea unuia dintre cei mai profunzi şi vizionari regizori de la Andrei Tarkovsky încoace.

Bărbatul se numea Theo Angelopoulos, regizorul care a făcut din dezrădăcinare o nuditate insuportabilă a istoriei.

Prin moartea lui, Angelopoulos a lăsat cinematografiei o operă colosală şi, în plus, ceva Brăilei…

Ce?

Aproximativ 2 minute de faimă. Faimă de categoria grea.

 

 

Cum vine asta?

În capodopera din 1995 a regizorului grec, Privirea lui Ulise, avându-i în rolurile principale pe Harvey Keitel, Maia Morgenstern şi pe unul dintre actorii cheie ai lui Ingmar Bergman, Erland Josephson, Brăila apare într-o scenă de circa 2 minute. Angelopoulos foloseşte Brăila ca poartă temporală spre trecut, în perioada ocupaţiei sovietice, ecranând, într-o noapte a ultimei reuniuni, soarta unei familii înstărite de greci care cade victimă deposedării comuniste. Scena a fost filmată în 1994 pe vadul Împăratul Traian, în faţa clădirii impunătoare a flotei „Mihail Kogălniceanu”. Surprinsă pe peliculă, zona emană o tensiune tulburătoare. Executată impecabil, scena debutează cu camioanele de armată ale sovieticilor urcând vadul dinspre port şi înaintând înspre centrul oraşului, în timp ce din toate părţile răsună, cântată în cor milităresc, melodia „Katyusha”. E o zi de toamnă, asfaltul e ud şi bordurile ciobite, crepuscularitatea balcanică funcţionează la capacitate maximă.

 

 

 

 

Se spune că aceasta este una dintre scenele puternic autobiografice ale filmului, bănuindu-se că în arborele genealogic al lui Angelopoulos câteva rude ar fi trăit la Brăila.

(Din cauza link-ului defect de pe YouTube, scena din Privirea lui Ulise poate fi vizionată aici: Armata Roşie în Brăila )

 

Cadavrul uriaş numit Balcani

 

Creat într-un stil vizual năucitor, Privirea lui Ulise spune, într-o proiecţie metacinematografică plină de sensuri parabolice, povestea unui regizor grec aflat în exil peste Ocean, care porneşte într-o căutare epopeică a primelor trei role din filmul Viaţa casnică la aromâncele din Pind, realizat de Fraţii Manakis, pionerii artei fotografice în Balcani. Periplul investigativ îl poartă pe A. (Harvey Keitel) printre ruinele postcomuniste ale unei lumi căreia nicio abstracţiune nu pare a-i mai da şansa reabilitării: civilizaţia balcanică, pe care ochiul lui Theo Angelopoulos o surprinde într-o istovire istorică abundentă în presimţiri întunecate.

 

 

 

Marian Ţugui, în „Orient Express: filmul românesc şi filmul balcanic”:

Secolul a început cu Sarajevo şi s-a încheiat cu Sarajevo. Ce lecţie am învăţat de la primul la al doilea Sarajevo? Întrebarea mea este dacă învăţăm din istorie. Învăţăm ceva din sângele vărsat? Învăţăm oare ceva din toate lucrurile care s-au întâmplat? În ce măsură putem spune că avansăm? Că progresăm?… Dar <<Privirea lui Ulise>> este şi altceva. Este povestea privirii. Întrebarea mea este dacă văd. Văd clar? Pot încă să văd? După toate aceste lucruri care s-au întâmplat, după atât de multe imagini care s-au suprapus astfel încât şi-au pierdut originea şi claritatea, pot încă să văd?”

 

Posted by on April 14, 2013. Filed under Brăila,Documentar,FOCUS,Focus,headlines. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry